Colaps economic la Tarnaveni
Societatile comerciale din Tarnaveni sunt la pamant. Printre firmele cu cele mai mari datorii la bugetul de stat se numara SC Comunale SA, SC Com Ardeleana SRL si Bicapa. Sumele recuperate in acest an de catre Serviciul de impozite si taxe locale din cadrul Primariei Tarnaveni sunt infime.
Un numar mare de societati din Tarnaveni sunt in administrare speciala, lichidare, reorganizare judiciara sau chiar faliment
Anul acesta, Serviciul de impozite si taxe locale din cadrul Primariei Tarnaveni a emis un numar de 116 instiintari de plata, totalizand 304.657 RON si un numar de 73 de somatii de plata cu titluri executorii.
Sumele inscrise in somatii au fost recuperate in doar 23 de cazuri si acestea in urma popririi asupra disponibilitatilor banesti din conturile agentilor economici. In acest fel, din totalul de 269.340,27 RON au fost recuperati abia 148.617,50.
Datoriile societatilor SC Com Ardeleana SRL si SC Comunale SA reprezinta aproape 40% din totalul restantelor, asa ca, deocamdata, pana la recuperarea datoriilor, primaria a decis punerea de sechestru pe bunurile materiale. Conducerea SC Comunale afirma ca situatia se datoreaza si recuperarii greoaie a datoriilor de la societati si locuitori.
„Nu sunt sume chiar asa de mari, aproximativ 500 de milioane de lei. Sper ca pana la sfarsitul acestui an sa pot achita datoriile. Si primaria are datorii catre noi, in jur de 100 de milioane de lei si, prin diferenta, se mai reduce datoria. Sechestrul pus pe bunuri, deocamdata nu ne afecteaza prea mult”, a declarat Ani Vasile, directorul SC Comunale SA.
Bicapa, intr-o criza continua
Intr-o situatie speciala se afla Bicapa, avand restante de 1.379.696,33 RON. Executarea silita a fost insa suspendata, societatea trecand anul acesta in administrarea speciala a AVAS.
Tot in randul datornicilor care nu si-au achitat obligatiile catre bugetul local se afla Rycom MVG SRL, Sticmat Multicolor SRL, Stejarom International Prest SRL Turn Comexim SRL, Igmir Exim SRL si MBM Com SRL.
Cincisprezece firme cu sediul in Tarnaveni sunt fie in lichidare, fie in reorganizare judiciara sau faliment. Astfel, Agrozooviticola Seuca SRL si Comcereal SA sunt societati in reorganizare judiciara, iar Romark SA este in lichidare judiciara.
In aceeasi situatie se afla SC Carne Mures, Modex Conf SRL si Holland Tehnolemn Reedflex International, iar SCCA Tehnolemn si Zaura Com Pres SRL au intrat in faliment. Sumele datorate de aceste unitati aflate in administrare speciala se ridica la 1.841.520 RON, din care in cursul acestui an s-au recuperat abia 628,82 RON.
In aceste cazuri, sumele care mai trebuie recuperate de Serviciul de impozite din cadrul primariei sunt, deci, incerte.
La aceste datorii se adauga si cele datorate de persoanele fizice, recuperarea sumelor restante fiind, si in acest caz, greoaie. Asta deoarece, dupa cum se afirma si in raportul serviciului mai sus mentionat, persoanele fizice nu au posibilitati materiale.
De precizat este si faptul ca in Tarnaveni lipsa investitorilor reprezinta, de mai multi ani, o problema majora, situatia economica a municipiului aflandu-se pe o linie descendenta. Ultima investitie este cea a firmei Parisot, care promitea locuri de munca tarnavenenilor, insa promisiunile sunt si in acest caz tot mai slabe.
Bugetul local este tot mai sarac, iar investitiile care trebuie facute in municipiu sunt tot mai pregnante.