Colectiv-ul și COVID-ul. Goodbye, România, to Gravity!

N-am înțeles bine ce am pățit la Colectiv 2015 că a venit COVID 2020. 2015. Oameni morți, arși. Într-o gaură de șarpe. Acum cinci ani. Chinuri groaznice. De ce? Ca să ni se arate în flăcările clubului Colectiv cât de rău este în jurul nostru. Să vedem că tinerii nu numai că n-au viitor, dar n-au nici măcar un loc în care să cânte, să-și urle necazul. Un loc numai al lor. În care să crească mari și să schimbe lumea. Cu ei în minte am ieșit revoltați în stradă pentru o lume mai bună, am dărâmat guverne. Și? Ce s-a ales din tot? Cine a mușcat din tort? Cine a înțeles că-i un moment exemplar al reformării, un drum deschis spre o altfel de viață? Colectivul România a ales gravitația. Căderea în gol. Viața cum o pica, viața alandala!

Colectivul 2015 a fost dat uitării de colectivul România 2020. Ne-am uitat morții care ne-au re-trezit la viață. Ne-am uitat idealul, ne-am îngropat visul. Am uitat de re-nașterea din cenușa Colectivului. Ne-am lăsat în voia gravitației. Ce-o fi o fi. Merge și așa. Acum ne-a lovit COVID-ul. COVID-ul ne-a băgat frica în oase. În Colectiv a murit o mână de oameni. Acum numărăm morți cu miile, milioanele. Uitarea vine acum ca o supraviețuire.

Asta înseamnă să nu iei aminte la timp. La ce ți se-ntâmplă în societate.

Să trăiești în voia gravitației. Timpul-viața te lovește ca trenul. Așteptând ca boul în stație. Frecând device-ul, spunând nu-i de mine. Nu am de ales, toți sunt la fel. Mi-e indiferent.

Indiferența ce-a creat? Politicienii au tăcut la foc mic, apoi s-au întors la dezmățul lor. Ce s-a ales din tot? Din scrumul Colectivului s-au ridicat făpturi ca Dragnea, Iordache, Piedone, Ciolacu, Ponta, Tăriceanu și lista continuă înspăimântător. Fără pic de înțelegere a momentelor de răscruce, Opozanții politici ne dau zilnic semne de sfârtecări terminale. Sunt sănătoși?

Cine-i sănătos? Ce sănătate să avem? Sistemul de sănătate în colaps acum cinci ani. E neschimbat astăzi. Săracii medici, ăia din tranșee, urlă după ajutor, nu-i aude nimeni. Nimeni. Îi numim Eroi, eroii au nevoie doar ca tu române să te ferești, să nu mai vii cu tona la spital, bolnav în ultimul hal.

Colectivul a fost, a ars inocenții, am rămas în viață ca să uităm, ca întotdeauna. Goodbye! Un colectiv de morți vii care se lasă în voia legilor gravitaței. Cădem în gol. Spre centrul nimicului. Spre centrul COVID-ului, un virus invizibil, nici nu știi de unde te lovește.

De data asta cine să ne condamne pentru ignorarea exemplului, pentru nesimțirea de a nu privi în ochi victimele Colectiv?

Abia dacă înțelegem să ne ascundem în spatele unei măști. Ne place cu mult mai mult, cu gurile libere de botniță, să urlăm teoriile conspirației. Conștiința noastră-i ca un cașcaval. Doar pus la foc, mișcă, suferă. Realitatea e una singură: cu cât trece timpul cu atât colectivul România își uită adevăratul Colectiv, singurul care l-ar fi înălțat.

Ce se-ntâmplă totuși astăzi în numele memoriei colective?