Comentând OSCARul 2019
Premiile Oscar comentate chiar acum, aici. Este un articol care se concentrează doar pe câștigători (a fost publicat inițial sâmbătă). Filmele și poveștile lor au rămas aceleași. Pe ici-pe colo Perspektiva chiar a avut dreptate în plasarea lor pe podium.
Este o ediție protest la abuzurile politice. Și una politicalcorectnes. Avem afro-americani care au „împușcat” râvnitele statuete. Avem problematică feministă (mofturile și angoasele unei reginei lesbiene în The Favourite). Îl avem pe Rami Malek care-l joacă impecabil pe Freddie Mercury în Bohemian Rhapsody. „Roma” este un story social despre Mexicul anilor ’70, dar el este realizat în contextul infamului zid care ar putea separa SUA de Mexic pe care-l tot invocă președintele Donald Trump.
Iată cum Hollywood-ul și Academia Americană de Film reacționează prompt și vehement la hot spot-urile dezbaterilor și vieții actuale în 2019.
Premiul cel mai bun actor Rami Malek în „Bohemian Rhapsody” Omagiu lui Freddie și trupei Queen. E vorba de geniul lui Mercury, de tribulațiile lui cu boala & compoziția, de abilitatea de a nimici orice stereotip. E vorba despre muzică și curaj, de o viață în slujba artei care l-a transformat pe solistul de la Queen într-un icon al tuturor timpurilor, din seria celor mai mari entertaineri. E energia lui care se propagă până la mulțimile de oameni care-l iubesc și azi. O trupă ca o familie, cu o ascensiune meteorică și cu spectacole memorabile care îți fac inima țândări.
BlacKkKlansman-cel mai bun scenariu.
Adevărata și incredibila povestea a unui erou american. La începutul anilor 1970, Ron Stallworth este primul detectiv afro-american care lucrează în Departamentul de Poliție din Colorado Springs. Hotărât să-și facă un nume, Stallworth înhamă curajos o misiune periculoasă: să se infiltreze și să expună ororile din Ku Klux Klan. Tânărul detectiv recrutează un tip mai experimentat, Flip Zimmerman, evreu deștept, și încep investigația sub acoperire. Împreună, aceștia se alătură grupului extremist, deoarece organizația tocmai își propunea să-și desființeze retorica violentă pentru a atrage atenția la nivel mainstream.
Olivia Colman – Cea mai bună actriță – The Favourite Curtea regală britanică din vremea reginei Anne. Intrigi, mofturi și melancolii. Strategii politice. Și confidentele reginei (care joacă un rol paradoxal de dame de palat cu atitudine de lorzi, deci se-mpreunează sexele în caractere). Regina e lesbiană și bolnavă de gută, crește iepuri în cuști pentru că pierduse 17 sarcini și se lasă-n voia plăcerilor cu cele două tipese care îi dejoacă orice decizie politică și o manipulează pentru uz personal. În fundal, un război amânat cu Franța, frâiele fiind lăsate în mâinile unor sociopați cu perucă buclată, pudrați și ipocriți. Filmul a ras multe premii BAFTA și, într-un fel, ar merita și Oscarul. Scenariul, dialogul și actorii te țin în pânza lor de păianjeni care țes tratative și jocuri de șah la curte. E actual, nu? Brexit & all the royalties. Olivia? Regina lesbiană Anne a Marii Britanii. Bolnavă de gută. Ba naivă în treburile politice, ba îndrăgostită de doamnele de la curte, ba depresivă la pat. Olivia Colman are toată gama de emoții. A luat Oscarul.
Cel mai bun film – Green Book Un pianist de culoare (nu un jazzman, ci un ilustru interpret de Brahms și muzică cultă) pleacă în turneu printr-o Americă potrivnică negrilor. Îi trebuie un șofer și-un ghid care să-l îndrume prin hoteluri unde nu risca să fie bătut sau arestat de americani rasiști. Ghidul ăsta se numește Green Book. Dar în film e vorba despre o prietenie improbabilă, totuși profundă, între negrul snob și intelectul și șoferul, băiețas cu origini în mafia italiană, dar care nu arată nici urmă de ură de rasă. Ba chiar îl apăra pe pianist de toate relele, iar negrul școlit îl învață cum să scrie corect englezește. Emoționant. Un story hollywoodian cu o referință precisă, deși aici personajele sunt masculine: My Fair Lady și George Bernard Shaw cu piesa Pygmalion.
Cel mai bun regizor, cel mai bun film străin – Roma&Cuaron
Un pic demonstrativ lungmetrajul lui Alfonso Cuarón. Dar pesemne c-o să înșface Oscarul. Așa zice toată suflarea de la Hollywood. Roma nu e fosta Romă unde duc toate drumurile, ci un cartier din Mexic, unde o familie înstărită își duce traiul în anii ’70, cu două slujnice de origine mixtecă, fete bune & de treabă care spală rufe și au grijă de copii. Personaj principal în film e Cleo, o fată credulă și blândă, care cătinel-cătinel făcea menajul în casa unde pater familias era un medic. Deci e fata asta din pătura socială inferioară care slujește la stăpân. Făcea curat cum putea, dar medicul o lua la rost pentru că nu mătura scârna cățeilor. Ea se tot bosumflă pe parcursul filmului și afișează o figură apatică. La un moment dat, viața soției medicului se duce de râpă. Medicul o părăsește pentru alta. Rămâne cu copiii. Dar și Cleo, fix în același timp, e grea cu copilul unui terchea – berchea mexican care nu vrea să țină soție. Ambele, femeia de doctor și slujnica, rămân la vatră, vai-de-steaua-lor. Să zicem că pe fundalul poveștii ăsteia de familie, e filmat alb-negru cartierul mexican și problematica Mexicului de la începutul anilor ’70 cu proteste și violențe-n stradă? Dacă gândim probabilistic, filmul o să ia Oscarul tocmai pentru că Donald Trump s-a tot împăunat că împrejmuiește granița cu Mexicul cu faimosul zid.
INTERVIURILE HotNews.ro