Sari direct la conținut

Comisia Europeană vrea să impună taxe vamale de 25% pentru mașinile electrice din China – presă

HotNews.ro
Masini electrice la incarcat, Foto: Gvictoria, Dreamstime.com
Masini electrice la incarcat, Foto: Gvictoria, Dreamstime.com

​Comisia Europeană va informa companiile auto asupra faptului că va impune taxe vamale mari mașinilor electrice importate din China, ideea fiind de a aduce la buget miliarde de euro anual, dar și de a micșora numărul de mașini electrice care ajung din China pe piața auto din UE.

Financial Times scrie că taxele vamale impuse mașinilor electrice din China ar putea fi de 25%, iar din aceste taxe ar putea veni la buget două miliarde euro pe an.

Franța și Spania sunt susținătoare fervente ale acestor taxe, în timp ce Germania, Ungaria și Suedia se opun, spunând că nu vor un război comercial cu China, pentru că le-ar afecta schimburile economice.

Dacă aceste taxe vor intra în vigoare vor fi afectate mărcile chineze, dar și cele europene care produc în China, inclusiv Dacia, cu al său Spring.

Germania a făcut lobby puternic pentru ca aceste taxe vamale mari să nu devină realitate, însă sursele spun că pare să nu fi funcționat. Ungaria a atras mari investiții auto din China și nu vrea să strice relațiile cu marea putere asiatică.

Estimările oficiale sunt că mașinile din China ar putea ajunge să aibă în 2025 o cotă de 15% din piața mașinilor electrice noi în UE, iar prețurile acestor mașini sunt în medie cu 20% mai mici decât cele ale modelelor electrice fabricate în UE.

Think-tank-ul Kiel Institute a calculat că dacă ar crește cu 20% taxele vamale pentru mașinile electrice din China, importurile ar putea scădea cu un sfert. Asta ar însemna 125.000 de mașini, fiindcă în 2023 au fost aduse jumătate de milion de autoturisme.

SUA a mărit de la 25%, la 100% taxele vamale pentru mașinile chinezești.

Piața europeană este „inundată” de mașini electrice fabricate în China, unde companiile primesc subvenții mari de la stat, subvenții ce le permit producătorilor să vândă aceste mașini în Europa la prețuri anormal de mici, spuneau în toamna lui 2023 cei de la Comisia Europeană.

Ursula von der Leyen spunea că piața auto din UE este distorsionată de aceste mașini produse în China ce sunt vândute la prețuri ținute în mod artificial jos de către subvențiile generoase primite de companii în China.

Von der Leyen a spus că firmele europene „sunt adesea învinse în bătălia prețurilor de concurenți ce beneficiază de subvenții publice enorme”. Ea a spus că Europa „trebuie să se apere de practicile neloiale”, dar a insistat că liniile de comunicare trebuie să fie menținute deschise cu China.

Sursa foto Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro