Concurență. Obligația întreprinderilor de a-și păstra și conserva probele utile

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea în cauza C-611/16 P la data de 25 martie 2021, prin care se oferă o dezlegare cu privire la respectarea dreptului la apărare al întreprinderilor sancționate pentru încălcarea regulilor de concurență. Întreprinderile sancționate au invocat o încălcare a dreptului la apărare din prisma duratei îndelungate de timp cuprinse între data încheierii acordului incriminat și data deciziei de sancționare și care le-a pus în imposibilitatea de a-și conserva probele favorabile.

Problema de drept ridicată a vizat chestiunea dacă în sarcina întreprinderilor există o obligație de a veghea la păstrarea și de a lua măsuri de precauție împotriva pierderii, din cauza trecerii timpului, a unor probe care puteau să le fie utile în perspectiva unor proceduri administrative sau judiciare ulterioare.

În esență, mai multe întreprinderi din sectorul farmaceutic au fost sancționate la data de 19 iunie 2013 pentru încheierea în anul 2002 a unor acorduri de soluționare amiabilă a litigiilor referitoare la brevete pentru procedee de fabricație, încheiate între un producător de medicamente originale, titular al acestor brevete, și producători de medicamente generice. Prealabil deciziei de sancționare, prin Decizia nr. 15 din anul 2008, Comisia a deschis o investigație sectorială privind sectorul farmaceutic.

Această decizie menționa că, în situația în care investigația sectorială ar indica o eventuală existență a unor acorduri sau practici anticoncurențiale, atunci Comisia ar putea avea în vedere deschiderea unor investigații individuale care ar putea conduce la decizii de sancționare. Cele două întreprinderi din cauza C-611/16 P au luat la cunoștință la data de 19 martie 2010 și respectiv la 14 martie 2011 despre primele măsuri ce aveau drept semnificație faptul că li se impută săvârșirea unei încălcări a regulilor de concurență.

În acțiunea în anularea deciziei de sancționare din data de 19 iunie 2013, cele două întreprinderi au susținut că le-a fost încălcat dreptul la apărare din cauza duratei semnificative cuprinse între încheierea acordului investigat (anul 2002) și adoptarea deciziei de sancționare (anul 2013), ceea ce a condus la imposibilitatea întreprinderilor de a identifica documente pe care le-au considerat determinante pentru apărarea lor.

Tribunalul a respins argumentele ridicate de cele două întreprinderi, iar Curtea, judecând recursul împotriva hotărârii Tribunalului, a înlocuit motivarea oferită de Tribunal și a reținut că întreprinderile au o obligație specifică de prudență care le impunea să vegheze la păstrarea corespunzătoare în registrele sau în arhivele lor a elementelor care să permită reconstituirea activității lor, în special pentru a dispune de probele necesare în ipoteza unor acțiuni administrative sau judiciare ulterioare*. Apoi, a reținut că întreprinderile nu și-au îndeplinit corespunzător această obligație întrucât deschiderea investigației sectoriale prin Decizia nr. 15 din anul 2008 reprezenta un element care trebuia să le determine să ia măsuri de precauție cu privire la conservarea unor probe care le-ar putea fi utile.

Ce sunt investigațiile sectoriale? Deși se numesc investigații, acestea nu fac parte din activitatea represivă a Consiliului Concurenței, Astfel de investigații privesc un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare și nu se rezumă la o simplă cunoaștere a pieței/piețelor investigate pe care Consiliul Concurenței urmărește să o dobândească. Investigațiile sectoriale sunt inițiate pentru a se analiza și descoperi cauzele care afectează funcționarea acestor piețe. De aceea, art. 25 din Legea concurenței prevede că investigațiile sectoriale sunt efectuate atunci când rigiditatea prețurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării concurenței pe piață.

Care sunt puterile Consiliului Concurenței în cadrul unor investigații sectoriale? Pe parcursul unei investigații sectoriale, Consiliul Concurenței are puterea de a solicita întreprinderilor să le furnizeze informații și documentele necesare, puterea de a lua declarații de la orice persoană fizică sau de la reprezentantul legal al persoanei juridice, dacă există consimțământ dat în acest scop, precum și puterea de a intervieva orice persoană fizică sau juridică, cu aceeași rezervă că trebuie să existe un consimțământ dat în acest scop.

În ce mod se pot finaliza investigațiile sectoriale? În urma unei investigații sectoriale, Consiliul Concurenței poate identifica disfuncționalități ale pieței de natură să afecteze procesul concurențial. Legea împuternicește Consiliul Concurenței ca, într-o astfel de situație, (i) să emită recomandări către mediul de afaceri, autorități publice sau consumatori, (ii) să promoveze proiecte de acte normative și (iii) să impună prin decizie, după realizarea unor consultări publice, măsuri adecvate, necesare și proporționale pentru remedierea disfuncționalității pieței.

Ce pot face întreprinderile în viitor? Întreprinderile trebuie să fie din ce în ce mai prudente și, în primul rând, să urmărească site-ul Consiliului Concurenței pentru a observa ce investigații sectoriale au fost deschise sau finalizate. În al doilea rând, întreprinderile ar trebui să instituie sau să își modifice procedurile interne cu privire la arhivarea documentelor.

Nu pare a fi suficient ca întreprinderile să se bazeze pe termenele pentru păstrarea documentelor prevăzute în normele contabile sau fiscale. În cazul în care întreprinderea cunoștea sau trebuia să cunoască existența unei investigații asupra sectorului economic din care face parte, atunci trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a arhiva și conserva documentele care i-ar putea fi utile.

Note

* Considerentul 151 din Hotărârea pronunțată în cauza C-611/16 P

Un articol semnat de Daniel Aragea, Partner – daragea@stoica-asociatii.ro – STOICA & Asociații.

​