Contrabanda cu masina vamii
Un angajat al Biroului Vamal Stanca din Botosani si un lucrator al companiei de transport Romtrans au fost surprinsi de politistii de frontiera in timp ce „ajutau” doua tinere din Republica Moldova sa introduca ilegal, in Romania, 40 de sticle de votca si 370 de pachete de tigari.
Potrivit unui comunicat al Politiei de Frontiera, cei doi au luat un microbuz Volkswagen Transporter al Vamii Stanca si au mers sa se intalneasca cu femeile la un debarcader de langa frontiera cu Moldova, sub pretextul ca se afla acolo pentru a pescui.
In momentul in care la debarcader au venit si politistii de frontiera, ei s-au blocat in microbuz si au varsat pe podeaua masinii toata votca din cele 40 de sticle pe care voiau sa le aduca in Romania prin contrabanda.