​​Cronica de film: Un pas în urma serafimilor – "Crede si nu cerceta!"

Intr-un interviu publicat in Ziarul Metropolis, Daniel Sandu, regizorul filmului „Un pas in urma serafimilor” afirma: „Nu cred ca filmul va schimba ceva. Dar ce mi-as dori totusi, daca ar putea sa faca acest film, ar fi sa incurajeze oamenii care il vad si in special tinerii sa indrazneasca sa puna intrebari. Sa puna intrebari chiar incomode”, o logica fireasca la actul privirii ecranului in sala de cinema. De multe ori, spectatorii se plang ca filmului romanesc de dupa 1989 ii lipseste umorul si refuza sa se inspire de la productii comerciale americane. Cere si ti se va da!

„Exmatricularea e ca decesul ecumenic”

Preotul Ivan Majoritatea dintre noi suntem familiarizati cu filmele americane in care tema centrala o reprezinta viata in unitatile militare. De la M.A.S.H., la Private Benjamin, Full Metal Jacket si A Few Good Men, imaginea sergentului care da buzna in baracile soldatilor si isi impune autoritatea prin sarcasm, forta si brutalitatea a devenit arhicunoscuta in mintea cinefililor. Tinerii veniti la seminarul teologic ortododox in Romania anilor ’90 au parte de o figura asemanatoare.

Vlad Ivanov, versat in roluri negative, joaca cel mai delicios si pervers personaj de pana acum, preotul Ivan, figura blajina la suprafata, cu lapte si miere in glas dar capabil de brutalitate, minciuna, lipsit de scrupule, un manipulator dibaci, din aceeasi gasca cu Frank Underwood.

Sursa foto: Facebook

In titlul filmului sta de fapt duritatea povestii inspirate de viata la seminar a regizorului Daniel Sandu. Serafimii, vorba de alint a preotului Ivan la adresa tinerilor veniti la studii, reprezinta imaginea puritatii in antiteza cu faptele viitorilor prea-cucerniti. Baietii beau, preacurvesc, se indeletnicesc cu fapte grele precum catama si betia. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Matei 6 :12.

Ar fi mers si povata cu aruncatul pietrelor in caz ca ne simtim fara de pacat, dar asemeni tanarului Gabriel, seminarul este locul in care inveti cat costa pacatul si cat trebuie sa platesti pentru iertare. Nu devine preot cine are vocatie, ci acela care rezista canoanelor diavolesti sustinute de profesori. Datul cu subsemnatul in fata preotului Ivan devine un soi de dovada a greselilor si unealta in caz ca invataceii nu se acomodeaza cu disciplina incropita de Parinte.

Ce inseamna sa fii preot? Este intrebarea care si-o pune Gabriel si intrebarea care ne insoteste pe parcursul intregului film. Dincolo de canoane, ispite, iertare si pacat, gasim credinta si cunoasterea.

Romania post-decembrista a regasit credinta si a reinterpretat-o dupa nevoi. Credinta functioneaza cu atentii, cu parinti care pot sponsoriza seminarul, credinta functioneaza cu pumnul, cu minciuna si cu tradarea. Seminarul condus de preotul Ivan este un soi de purgatoriu din care scapa cine rezista si cine este capabil sa indure regimul impus de conducere.

In timpul unui Consiliu, reprezentantul ales din sanul seminaristilor intreaba daca este legal ce se petrece. Cu avocat de fata, cu episcop si director prezenti si cu un aer solemn, ce se intampla este legal atata timp cat exista intelegere si toate partile implicate pot ajunge la un consens care sa-i multumeasca. Pe ei. Nu pe tineri. Crede si nu cerceta.

Sursa foto: Facebook

Daniel Sandu a gasit formula care face din Un pas in urma serafimilor un film in stil american altoit pe o tema pur romaneasca. Dialogurile sunt savuroase, ironice. Tinerii actori joaca foarte bine si intra in pielea personajelor. Mai mult, incepi sa tii cu personajele lor. Iti doresti pe parcursul filmului sa-i vezi ca reusesc sa scape de tirania lui Ivan.

Stefan Iancu, Ilie Dumitrescu Jr., Ali Amir, Alfred Wegeman, Stefan Mihai merita urmariti pe viitor. Nu numai ca au talent dar ca sa aplicam formula americana pana la capat, au si mult sex-appeal. Ce e frumos si lui Dumnezeu ii place.

Un pas in urma serafimilor este filmul inspirat dupa fapte adevarate – asa cum ni se sugereaza si in montajul de la final – de care aveam nevoie, o fresca dura a trecutului si prezentului din seminariile teologice cu ecouri si in sistemul de invatamant romanesc. Stai in banca cu ala care a intrat primul pe lista, sa nu faci prostii, sa iei note mari, daca te exmatriculeaza nu mai ai ce cauta acasa, bataia este rupta din rai si stie tac-su de ce ii cara pumni si picioare.

Toate tiparele asociate cu scoala si invatatura romaneasca sunt abordate in filmul de debut al lui Daniel Sandu. Scaparile specifice adolescentei devin metoda prin care poti sa tii piept sistemului corupt. Daca vocatia vine din suflet si credinta nu are nevoie de vesmant cusut cu aur, atunci imaginea tanarului seminarist cu un tricou cu Kurt Cobain spune destule despre ce s-a inoculat – prost – despre dreapta credinta si ce inseamna sa fii un preot.

Un pas in urma serafimilor merita o continuare. Subiecte care sa inspire exista si ramane curiozitatea nesatifacuta : ce s-a ales de Gabriel si de preotul Ivan ? Merita si premii internationale dar mai mult decat premii si elogii, filmul acesta merita sa fie vazut in cinema. Printre minioni si zeci de supereroi sa ne gasim timp si de un film romanesc bun. S-ar putea sa ne surprinda. Ideal ar fi, asa cum afirma Daniel Sandu, sa punem apoi si cateva intrebari incomode.

Ioana, cand ia o pauza si nu mai e workaholica, se uita la filme si seriale cat e ziua de lunga si scrie despre ele pe www.edge-and-back.com. O gasiti si pe Facebook.