Cât adevăr și cât senzaționalism există în știrea momentului din arheologie

​O echipă de arheologi spanioli și portughezi a anunțat recent descoperirea unui veritabil cult preistoric al craniilor, creat de neanderthalieni, fapt care, cu tot respectul, schimbă din temelii cam tot ceea se știa despre această specie umană dispărută. Publicat în revista Nature, studiul specialiștilor iberici aduce în atenție o peșteră din regiunea Madrid din centrul Spaniei, o peșteră în care, zice-se, ar exista dovada clară a cultului amintit.

Pe scurt, peștera cu pricina se numește Cueva Des-Cubierta și face parte dintr-un sistem carstic descoperit încă din 1978. Diferența este că această peșteră a fost identificată de abia în anul 2009, iar rezultatele cercetătorilor arheologice au fost făcute recent. Și ce spun ele? Spun că peștera abundă în urme de locuire neanderthaliană, vechi de circa 40.000-42.000 de ani, cu peste 1.400 de materiale litice identificate, toate aparținând culturii musteriene, cultura omului de neanderthal.

Pe lângă acestea, arheologii au mai descoperit rămășițele extrem de fragmentate ale unui copil de 3-5 ani, tot neanderthalian, și, ce ne interesa pe noi, o abundență de resturi fosile animale. Dintre ele, de mare importanță, 35 de cranii fragmentate, situate într-un anumit colț al peșterii, alături de mai multe vetre de foc.

Ei bine, aici intervine interpretarea datelor, partea cea mai interesantă a arheologiei. Mai exact, specialiștii amintiți susțin că acele cranii (28 de bovide de genul bizonului sau bourului, 5 de cervide și 2 de rinocer) reprezintă, prin poziționarea lor în același loc, dar și prin prezența coarnelor la multe dintre ele, dovezile unui cult al craniilor. O altă variantă ar fi colecționarea trofeelor de vânătoare, ceea ce tot pe acolo ne duce. Și, mai spun specialiștii, această descoperire nu ar avea corespondent, cel puțin în Spania sau Portugalia.

Realitatea nu e întotdeauna spectaculoasă

Acum, propun să vedem ce mai spune studiul din Nature, că tot acolo găsim și șopârlița. Craniilor menționate le lipsesc în totalitate mandibulele, oasele zigomatice, maxilarele și, evident, dinții, elemente care nu apar în niciun alt loc din peșteră. De aici și concluzia corectă că ele au fost tranșate în afara peșterii pentru extragerea părților moi (limba, țesutul, ochii șamd.).

Deosebit de important este că resturile de cranii aduse în peșteră au fost supuse unei a doua runde de tranșare, pentru a fi extras creierul.

Fapt vizibil atât prin urmele lăsate de uneltele de piatră pe fosilele respective, cât și de urmele de combustie care arată că, măcar în parte, craniile au fost supuse acțiunii focului. Craniile și părți din calota craniană de care au fost atașate au fost considerate dovezile acelui cult de care pomeneam mai devreme.

Ei bine, aici apare cu adevărat problema. Oricum o dai, resturile alea indică mai degrabă o tabără de abataj, chiar dacă lipsesc elementele faunistice cu un bogat aport caloric (femururi, coaste, spatule etc.). Și nu, corespondent există, chiar dacă nu în Peninsula Iberică (vom reveni asupra ei), iar astfel de exemple au fost larg discutate în presa de specialitate. Să vă explic.

În zona Latium de lângă Roma sunt cunoscute mai multe peșteri care au făcut obiectul cercetărilor arheologice încă din prima jumătate a secolului al XX-lea. Voi menționa aici Grotta Guattari, Grotta Moscerini, Grotta Breuil și Grotta Sant`Agostino. În toate aceste peșteri, la nivelurile mai vechi de 55.000 de ani, asociate cu musterianul, a frapat descoperirea unui număr mare de resturi craniene, comparativ cu alte resturi fosile.

Ca și în cazul peșterii spaniole, mai toate proveneau de la erbivore, în special de la căprioare (Cervus elaphus și Dama dama). Și tot ca în cazul recent, acestea prezentau urme de tranșare. Diferența este că, în situația peșterilor italiene, nu s-a luat niciodată în calcul la modul serios un posibil cult al craniilor. De ce? Pentru că, mult mai plauzibil, prezența acestor cranii indică nu vreo credință sau influență șamanică, ci o vânătoare oportunistă.

Mai precis, ăia hălăduiau pe acolo și aduceau cu ei craniile animalelor moarte, cele bolnave sau tinere pe care le puteau vâna, precum și pe cele ale animalelor deja vânate și consumate de carnivore (în acest caz, craniul este ultimul consumat). Orice aport de grăsimi era unul important, iar craniile puteau oferi acest aport, în lipsa altor surse mai consistente.

Această ipoteză este dublată și de faptul că, în nivelurile post 55.000 de ani, situația se schimbă, și apar acele elemente faunistice care arată nu doar o specializare pe un anumit tip de vânat, în special a exemplarelor adulte, ci și prezența în număr mare a elementelor importante din punct de vedere nutrițional.

Iar cazul nu e singular. Aceeași situație a fost prezentată de arheologii israelieni, în special de către defunctul Ofer Bar-Yosef, poate cel mai mare preistorician din Orientul Mijlociu, atunci când a publicat situația resturilor faunistice din peșterile Tabun și Hayonim. Practic, toate aceste studii subliniază existența unor populații deosebit de mobile, oportuniste, care se deplasau pe distanțe mari, sau relativ mari, în căutarea vânatului și care se mulțumeau adesea cu ceea ce găseau, respectiv craniile.

De asemenea, Philip G. Chase, unul dintre vârfurile cercetării faunei preistorice și a tiparelor de vânătoare din acea perioadă, aducea în discuție, chiar în teza sa de doctorat din 1983, o situație similară întâlnită în faimoasa peșteră franceză Combe-Grenal, acolo unde, în nivelurile musteriene, predomină resturile craniene, în special de cabaline și cervide. Și, din nou, se aducea în discuție un tipar de vânătoare preponderent necrofag sau, pur și simplu, neselectiv. Deci, nici vorbă de vreun cult al craniilor.

Ca un argument în plus, aș aduce exemplul unei alt sit neanderthalian din Franța, cel de la Mauran, acolo unde au fost descoperite resturi faunistice de la peste 4.000 de bizoni. Se poate vorbi de un cult al bizonului în acest caz? În niciun caz. Pur și simplu, era vorba de o tabără de abataj, acolo unde se efectua o primă tranșare a animalelor. Și apropo, noi nu știm azi nici măcar cum tranșau ăia animalele, darămite să le mai facă și vreun cult.

Cultul neanderthalian al ursului, foarte controversat și el

De circa 100 de ani, s-a tot adus în discuție posibilitatea existenței unui cult al urșilor la diferite comunități neanderthaliene. Iar adevărul este că în peșteri din toată Europa, inclusiv în România, au apărut cranii de urs de peșteră, poziționate astfel încât sugerează o intervenție antropică, nicidecum una naturală. Că sunt așezate în cerc, spate în spate sau în alte forme care ar trăda acțiunea omului de neanderthal, ele au aprins imaginația specialiștilor.

Cu timpul, din păcate, cele mai multe dintre cazurile menționate au fost demontate și dovedite ca simple acțiuni ale unor fenomene naturale. Deci, oricât ne-ar plăcea să credem că neanderthalienii aveau un cult al ursului de peșteră, trebuie să recunoaștem că nu există un consens asupra acestei probleme.

Peninsula Iberică, un teritoriu particular

Revenind la particularitățile Peninsulei Iberice, măcar în ceea ce privește comunitățile neanderthaliene care au trăit acolo de-a lungul timpului, subliniez doar una dintre liniile directive. Anume, aici nu au fost descoperite niciodată urme ale unei vânători specializate pe un anumit tip de vânat.

Mai degrabă, era vorba de tipuri de vânătoare neselectivă, oportunistă, bazată pe resursele din apropierea siturilor. Fapt care, deși este omis în studiul recent din Nature, se mulează perfect pe descoperirea amintită de arheologii citați.

Ca o concluzie, arheologii spanioli și portughezi nu au nicio dovadă certă a existenței unui cult al craniilor. Ar fi frumoasă o asemenea revelație, ar fi chiar o schimbare de paradigmă în cercetarea de profil, dar ei nu au decât o aglomerare de fosile fragmentate, tranșate și gătite pe foc la a doua mână. Dar, dacă ar fi spus asta, nu ar mai fi fost spectaculos, și poate nici nu ajungeau în Nature, nu-i așa?

Pentru mai multe informații din lumea științei ne găsiți și pe noua noastră pagină de Facebook HotNews.ro Science. Suntem la doar un click distanță.

Sursa foto: profimediaimages.ro