Cum golești o filială de profit în mod legal – și de ce România a început să se uite mai atent la prețurile de transfer

O companie mare din România a transferat peste 42 de milioane de euro anual către firme din același grup din afara țării, sub formă de facturi pentru consultanță, IT și resurse umane, susține ANAF într-un comunicat transmis joi.

Timp de mai mulți ani, o companie mare înregistrată în România a raportat profituri de aproximativ 5,5 la sută din cifra de afaceri. Firma, care lucrează în sistem lohn — procesează materie primă aparținând grupului-mamă și livrează produse finite tot grupului. Nu deține drepturi asupra produselor. Nu negociază cu clienți independenți. Nu gestionează aprovizionarea.

Ceea ce deținea, în schimb, era un portofoliu consistent de facturi: consultanță strategică, servicii IT, contabilitate, șamd. Toate reducând baza de calcul a impozitului pe profit datorat în România.

Suma: peste 42 de milioane de euro pe an

Joi, Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat rezultatele inspecției: baza impozabilă a fost majorată de la 26 de milioane de euro la peste 77 de milioane. Impozitul pe profit — de trei ori mai mare față de cel declarat. Diferența de plătit: peste 8 milioane de euro.

Mecanismul

Tehnica folosită are un nume în fiscalitatea internațională: transfer pricing, sau prețuri de transfer. Nu este ilegală. Este, în schimb, unul dintre cele mai sofisticate instrumente prin care profiturile migrează dintr-o jurisdicție fiscală în alta — de regulă din țările cu impozite ridicate spre cele cu impozite reduse.

Logica este simplă. Dacă filiala din România plătește facturi mari către filiala din Irlanda sau Luxemburg sau Singapore, profitul impozabil rămâne mic în România și apare mare acolo unde fiscalitatea este mai blândă. Principiul care ar trebui să împiedice acest transfer se numește arm’s length — prețul de piață: serviciile intragrup ar trebui facturate la același preț la care două companii independente ar fi tranzacționat același serviciu.

Ce nu a putut fi demonstrat

Inspectorii Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești au cerut un lucru aparent rezonabil: dovada că serviciile facturate au fost efectiv prestate, că erau necesare pentru activitatea companiei din România și că prețul plătit corespundea pieței.

Răspunsul a fost incomplet pe mai multe paliere, spune ANAF. Pentru o parte semnificativă a serviciilor, compania nu a putut demonstra beneficiul economic concret obținut, necesitatea economică raportată la profilul său funcțional real, modalitatea de alocare a costurilor pe tipuri de servicii sau distincția dintre serviciile operaționale și costurile care țin de acționariat — costuri pe care, prin natura lor, le suportă grupul-mamă, nu filiala.

Mai mult, anumite categorii de servicii — logistică, planificare livrări, conformare fiscal-vamală — nu au putut fi corelate cu funcțiile efectiv exercitate de companie. O entitate care nu gestionează relațiile comerciale cu clienții externi și nu se ocupă de aprovizionare nu are motive obiective să plătească pentru servicii care servesc tocmai aceste funcții.

Semnalul transmis

Comunicatul ANAF este scurt și tehnic. Dar în spatele limbajului administrativ se află un mesaj adresat unui număr mult mai mare de companii decât cea verificată la Ploiești.

România pierde anual sume semnificative prin eroziunea bazei fiscale și transferul profiturilor în afara țării — un fenomen catalogat la nivel OCDE drept BEPS, Base Erosion and Profit Shifting, și care face obiectul unor reglementări tot mai stricte la nivel european. Directivele ATAD 1 și ATAD 2, transpuse în legislația română, au consolidat arsenalul juridic disponibil autorităților fiscale. Ceea ce lipsea era voința și capacitatea de a-l folosi sistematic.

Deficitul bugetar al României — care a depășit 8 la sută din PIB în 2024 schimbă calculul politic. Guvernul are nevoie de venituri. Verificările pe prețuri de transfer sunt o sursă cu potențial ridicat și cu legitimitate publică solidă: nimeni nu simpatizează cu multinaționalele care golesc filialele românești de profit.

ANAF a anunțat că va continua verificările în domeniu, cu prioritate acolo unde cheltuielile intragrup nu sunt susținute de beneficiul economic demonstrabil. Traducere liberă: dosarul de la Ploiești nu este un accident. Este un avertisment.

Din păcate ANAF nu face publice numele firmei controlate pentru a le putea cere și acționarilor acelei firme un punct de vedere.

Ce urmează pentru companii

Pentru departamentele financiare ale marilor grupuri cu operațiuni în România, mesajul este clar: documentația de prețuri de transfer trebuie să fie contemporană, completă și corelată cu profilul funcțional real al entității locale — nu un document redactat retroactiv pentru a justifica o structură deja stabilită.

Companiile care funcționează ca procesatori simpli, cu funcții și riscuri limitate, sunt expuse în mod particular. Marja lor de profit este, prin definiție, mică — ceea ce este corect. Dar dacă pe lângă această marjă redusă plătesc și facturi intragrup substanțiale, fără documentație adecvată, riscul fiscal devine semnificativ.

Opt milioane de euro este o lecție scumpă. Și una pe care ANAF pare hotărât să o predea mai departe.