Cum i-a adunat JP Morgan pe titanii lumii financiare, i-a închis în biblioteca sa și nu le-a dat drumul până nu au venit cu o soluție la criză
Legendarul J.P. Morgan (John Pierpont Morgan) avea șaptezeci de ani în toamna anului 1907, apropiindu-se de sfârșitul domniei sale epice. Fondată în 1871, JP Morgan & Co. era considerată „cea mai mare firmă bancară internațională din lume” și „ ceea ce lumea afacerilor considera sediul puterii financiare”. Nicio persoană din istoria Wall Street nu a deținut vreodată mai multă putere și influență decât J. P. Morgan.
Sub domnia sa, Casa Morgan a contribuit la modernizarea economiei americane, transformând hinterlandul întins de întreprinderi relativ mici care caracterizau capitalismul secolului al XIX-lea în puternicele structuri corporative care au dominat secolul al XX-lea.
Morgan participa la o conferință episcopaliană (biserică creștină de tradiție anglicană) în Richmond, Virginia, când a lovit criza din 1907.
Acea criză sau Panica din 1907 sau Bankers’ Panic a fost o criză bancară severă declanșată de retrageri masive de depozite, falimente și prăbușirea încrederii în sistemul financiar. A fost una dintre cele mai mari crize americane de dinainte de apariția Federal Reserve și a fost stabilizată în mare parte prin intervenția lui J.P. Morgan și a Trezoreriei SUA.
Ce s-a întâmplat
Criza a început în jurul pieței financiare din New York și s-a extins rapid în sistemul bancar, pe fondul speculațiilor și al lipsei de lichiditate. Când oamenii și companiile au început să-și retragă banii, mai multe bănci și firme au intrat în dificultate, amplificând panica.
Veteranul a șase ani de panică, inițial nu s-a lăsat păcălit; cu toate acestea, după mai multe mesaje frenetice din partea partenerilor săi, s-a urcat în vagonul său de tren privat Pullman (vezi aici cum arăta unul) și s-a întors la Manhattan.
În seara zilei de sâmbătă, 2 noiembrie 1907, după o săptămână și câteva falimente bancare, Morgan i-a adunat pe titanii lumii financiare la casa sa de pe străzile Thirty-Sixth și Madison și le-a ordonat oamenilor să decidă între ei care dintre ei vor primi infuzii de capital și care vor fi lăsați să dea faliment. Favoritul și mâna lui dreaptă de la bancă, dl. Lamont (care a condus din urmă banca și după instalarea ca CEO a fiului lui JP Morgan) care fusese și el invitat la întâlnire, a sosit puțin după miezul nopții. Dar nu a uitat niciodată experiența.
JP Morgan juca solitaire și fuma trabucuri într-o cameră alăturată
„Un loc de întâlnire mai nepotrivit pentru bancherii anxioși era greu de imaginat”, a reflectat el mai târziu. „Într-o cameră cu tapiserii înalte și magnifice atârnate pe pereți, cu Biblii rare și manuscrise iluminate din Evul Mediu umplând vitrine; în alta, acea colecție a maeștrilor Renașterii timpurii — Castagno, Ghirlandaio, Perugino, cu un șemineu imens… o mulțime neliniștită de bancheri, prea stânjeniți să se așeze sau să converseze în largul lor, [pășeau] prin frumoasa sală de marmură și în sus și în josul camerelor cu tavane înalte, cu fundalul lor cinquecento.”
Tensiunile au fost atât de mari încât Morgan i-a încuiat pe bancheri în biblioteca sa pentru a-i împiedica să plece fără o înțelegere, în timp ce el juca solitaire și fuma trabucuri într-o cameră alăturată. Era clar că, dacă nu găseau o soluție, sistemul bancar american putea da faliment.
„Situația nu trebuia să scape și mai mult de sub control”, a scris Lamont mai târziu despre criză. „Trebuia salvată.” Și așa a fost.
Bancherii au fost de acord să traseze o linie între instituțiile pe care le considerau viabile și toate celelalte și să se angajeze să le finanțeze pe cele care se aflau de partea bună a liniei. Prin pură forță de voință, un singur om scosese întreaga economie din abis, o demonstrație de putere personală a unui singur om.
Oare o astfel de aranjament ar fi posibil astăzi, nu doar într-o criză financiară, ci extrapolând, într-o criză politică?
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici: