Cum moare Omul in “Regele moare” de Eugen Ionescu, la TNB. Cronica spectacolului cu Victor Rebengiuc & Mariana Mihut

Am fost la Teatrul National Bucuresti aseara, la piesa lui Eugen Ionescu, “Regele moare”. Si m-am gandit la Moarte. Confortabil, intr-un scaun tapitat, cu capul sprijinit in palma. Am cugetat doua ore la sfarsitul timpului Omului pe pamant. Concluzia? Murim. Uite, unii o vom face chiar in stil Ionescu. Cam asa. Regina Marguerite (Mariana Mihut) il conduce spre lumea de dincolo si-i numara orele care i-au mai ramas: “La sfarsitul spectacolului, intr-o ora si jumatate, ai sa mori”. Te-ai gandit la asta? Moartea e locul de joaca de unde te ia mama cand ti-e lumea mai draga. Te dispera! Iar punerea in scena de la TNB, merita vazuta, iti da cu Moartea in moalele capului.

“Regele moare” in sufragerie

Pe scena e o camera de zi unde doua Regine (doua sotii ale Regelui, una cinica & realista, alta sentimentala & optimista), un guard din armata Regelui, un doctor (care e si astrolog) si-o menajera cobesc ca “Regele moare”. Regele (Rebengiuc) doarme pe-un recamier. Sufrageria e sala tronului, asa scrie Eugen Ionescu. Cand se trezeste, Regele pare vioi. O, dar personajele ii numara orele-minutele. El refuza sa moara, ca un copil care bate-n podea cu piciorul, se smiorcaie, se zbenguie.

Stateam cu capul sprijinit in palma, ca filosoful

Cine mi-ar fi placut sa fiu? Ba regele, ba regina. Dar ce m-a tot mancat era sa gasesc cum e moartea. Cred ca moartea e uite asa. Cum l-ai lua pe un copil prea devreme de la joaca, pentru ca s-a facut tarziu si nu mai e timp de pierdut pe-afara. Asa se-ntampla moartea.

Agonia mortii

Regele Bérenger din piesa trece prin toate fazele – zbucium, spaima, oroare, melancolie, bucurie, pofta de a trai, nostalgie, acceptarea sfarsitului fara impotrivire: “Daca as mai avea de trait macar inca o suta de ani”, spune Regele.

Cu totii trec sufletul mortului in lumea de dincolo

Uite, Reginele Marguerite (interpretata de Mariana Mihut) si Marie (Ana Ciontea).

Sunt doua sotii ale Regelui care compun, simbolic, o singura Regina. Prima sotie a regelui Bérenger il ajuta sa faca primii pasi, ca pe un bebelus, in lumea de dincolo; a doua sotie a regelui Bérenger e gratia, feminitatea, viata: are replici care vor sa spulbere Moartea, cu un abracadabra.

Doctorul este de toate, nu? chirurg, calau, bacteriolog si astrolog (Serban Pavlu). Ce vrea? o moarte iute & eficace, caci planetele s-au ciocnit, regatul se micsoreaza, pamantul se surpa: „O criza cardiaca sanatoasa ne-ar fi scutit”, zice doctorul.

Guardul (Richard Bovnoczki) lauda Regele, care reprezinta toti oamenii de pe lume, comprimati intr-o singura fiinta regala, superioara, sef peste lumea vegetala & animala: „El e Shakespeare, el a inventat fisiunea atomului, el a inventat primul aeroplan”, exclama guardul.

Juliette, servitoare si infirmiera (Florentina Tilea) ii spune Regelui cat de trista e viata ei, in podul unde locuieste si cu unsoarea mancarii pe care trebuie s-o gateasca in monotonia fiecarei zile: „Nu conteaza, ce bucurie sa gatesti, sau sa mergi la piata, rosul cireselor, strugurii aurii, toate culorile curcubeului le gasesti acolo. Drumul spre casa, acelasi in fiecare zi, ti se pare plictisitor? Dar cerul, cerul de deasupra e intotdeauna altul”, asa ii spune Regele servitoarei.

Regele a murit! Traiasca Regele! Se clatina si cade. Il dor ciolanele.

Ma uit la piesa ca la un ceremonial, ca la un rit de trecere comic-tragic. Pe scaunul misto & confortabil de la TNB, acolo sunt, flancata in Sala Mare de o blonda care suspina la replicile Regelui si de un domn care pufneste-n ras la fiecare gluma din spectacol, dar care-l ingana pe Rebengiuc de cate ori Regele striga: „Ajutor”, pe sestache, pe muteste, ca pentru el insusi.

Se aude un telefon in sala, un sunet de “gingle” ca de pe alta lume,

fix in mijlocul monologului tragic al lui Rebengiuc. Mai suna o data, dupa cateva secunde. Lumea asta nu poate fi pusa pe „silent” cum nici spectatorii nu-si pun telefoanele, dar stiti de ce? Pentru ca viata te pandeste din toate partile, ca un animal de prada din tufisuri, chiar cand stateai calm, la teatru, cugetand la Moarte. Sau gingle-ul era Moartea?

M-am documentat din cartile lui Eugen Ionescu, nu vorbesc despre moarte fara bibliografie.

Uite, Ionescu spunea ca la patru ani a avut prima oara constiinta mortii: „Am fost mereu obsedat de moarte. De la varsta de patru ani, de cand am stiut ca voi muri, angoasa nu m-a mai parasit. E ca si cum as fi inteles, dintr-odata, ca nu era nimic de facut ca sa scapi de ea si ca nu mai era nimic de facut in viata (…). Scriu, de asemenea, pentru a-mi exprima teama de a muri, umilinta de a muri” (din cartea “Note si contranote”).

„Regele moare” , de Eugène Ionesco

Traducerea: Vlad Russo si Vlad Zografi

Regia: Andrei Narcis Grosu si Ioana Andreea Grosu

Scenografia: Vladimir Turturica Light design: Chris Jaeger Durata spectacolului: 1 h 40 min.

Distributia: Bérenger intaiul, regele: Victor Rebengiuc Regina Marguerite, prima sotie a regelui Bérenger intaiul: Mariana Mihut Regina Marie, a doua sotie a regelui Bérenger intaiul : Ana Ciontea Doctorul, care e şi chirurg, clu, bacteriolog si astrolog: Serban Pavlu Juliette, servitoare, infirmier : Florentina Tilea Guardul: Richard Bovnoczki.