Cum să fii cool în București și să asculți muzică la walkman cu casete în 2019

În plină eră digitală, când muzica se ține în cloud și se împrumută prin bluetooth, există oameni care merg încă pe stradă cu walkman-ul cu casete în buzunar. De ce? Din nostalgie, pentru că vor să-și amintească de tinerețe sau pentru că e cool. Am vrut să văd care este piața asta pentru nostalgici și chiar mi-am cumpărat un walkman cu vreo zece ani mai bătrân decât mine.

Eu nu am cum să fiu nostalgic, pentru că am doar 22 de ani, dar sunt un om curios. De exemplu, prefer muzica pe vinyl în detrimentul industriei digitale, chit că pe smartphone sau pe laptop pot oricând să mă bucur de aplicațiile de muzică deștepte, ca Spotify, YouTube Music sau SoundCloud.

Dar vinyl-ul îmi gâdilă mie urechile cu sunetele pe care poate să le scoată pentru că, dacă nu știai încă, cam de pe discurile astea peste care trece acul ies sunete de cea mai înaltă calitate. Bine, mai ai nevoie și de sculele necesare, de preferabil și un amplificator pe lămpi, dar deja intrăm în altă discuție. Vorbim deja de audiofili autentici, cu pretenții, mai mult sau mai puțin justificate.

Pasiunea pentru vinyl nu e exagerată sau de domeniul trecutului, tocmai pentru că te raportezi la calitatea sunetului, nu la cantitatea de piese pe care o poți reda printr-o simplă atingere a unui buton, așa cum faci pe telefon sau pe PC. Motiv pentru care e o industrie care se perfecționează pe zi ce trece, iar noutățile în domeniu apar constant. Cu adevărat surprinzătoare mi se pare însă categoria de nostalgici care preferă muzica pe casetă.

Sunetul scos de casetă poate fi chiar deranjant, uneori riști să ți se agațe banda, caseta trebuie întoarsă. Iar pe lângă toate astea, banda aia care iese din cutia de plastic ieftin se poate distruge foarte ușor. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că o casetă îți ocupă ceva spațiu în buzunar, așa mică cum o vezi. Și nici măcar nu e estetică, ci de-a dreptul dezgustătoare ca aspect. Singurul avantaj al casetelor a fost că, la vremea lor, reprezentau o soluție de a-ți căra muzica într-un format compact.

Puteai să-ți burdușești torpedoul de la mașină cu vreo 10-15 casete fără să te gândești că sacrifici prea mult spațiu doar pentru a avea cu tine melodiile preferate. La fel de bine te puteai bucura de casetofoanele portabile pe care puteai să le duci la petreceri cu brio, spre deosebire de un pick-up, care ți-ar fi dat mari bătăi de cap să-l plimbi dintr-ul loc în altul (nu mai vorbim de faptul că aveai nevoie și de o sursă de alimentare, niște boxe mai de Doamne ajută și măcar câteva discuri de vinyl care-s destul de mari în diametru ca să te plimbi cu ele pe stradă).

Walkman-ul care a revoluționat muzica. În anii 70

Atunci când a apărut, sfârșitul anilor 70, începutul anilor 80, walkman-ul a reprezentat o adevărată revoluție pentru iubitorii de muzică. O bucată de plastic și o pereche de căști, în care puteai să-ți introduci caseta preferată și gata, îți luai muzica preferată pe stradă, la metrou, în autobuz sau pe unde te mai duceau pe tine treburile zilnice. Apoi, însă, avem iPod-urile, walkman-urile digitale, cardurile de memorie pentru telefonul mobil și, într-un final, digitalizarea de astăzi care-ți permite să-ți cari toată fonoteca mondială pe un telefon portabil pe care oricum îl vei avea la tine oricând. Calitatea sunetului a crescut pe digital, față de calitatea produsă de bătrâna casetă, deci un cumul evident de avantaje pentru tine și o serie de dezavantaje concrete pentru caseta, cândva atât de utilă..

Și, totuși, încă există o întreagă industrie și un mare bazin de fani pentru casetele vechi și walkman-urile de dimensiunea unei cărămizi. De unde poți face rost de casete și scule necesare cu care să le asculți Cea mai simplă metodă prin care poți face rost de câteva casete ar fi, bineînțeles, să cotrobăi prin biblioteca părinților tăi din studenție sau chiar să arunci un ochi pe la bunicii tăi prin casă. Șansele să dai de câteva casete trase de pe radio sau de pe la prieteni, sau chiar originale, sunt destul de mari.

Eu am furat din boxa cu amintiri din studenție a lui taică-meu câteva bucăți cu artiști destul de cool la vremea respectivă, ca Sting, Pink Floyd, Patricia Kaas sau Def Leppard. Nici SNAP! sau Soul II Soul nu sună rău, dacă ești genul care să asculte piese din astea.

Cu walkman-ul, însă, n-am avut noroc. Nici cu vreun casetofon sau deck mai cu moț, ca Onkyo-ul la care visam să-l găsesc. Dar, pentru asta, cât și pentru alte casete, există metoda a doua.

Ce face orice un om care trăiește în timpul celei de-a patra revoluții industriale?

Simplu, caută pe net, că doar o fi bună și digitalizarea asta la ceva. Și, slavă Domnului, există numeroase site-uri de pe care poți pescui toate prostiile care-ți trec prin cap. Așa că n-am mai stat pe gânduri și am dat o căutare rapidă pe OLX. Așa am reușit să găsesc o mulțime de anunțuri în care sunt vândute walkman-uri, deck-uri, sau casete.

Prețurile variază între 30 de lei și pot sări chiar la câteva sute de lei bune. Pe raza Bucureștiului cel puțin, căci voiam să și testez produsul în fața vânzătorului înainte de a face tranzacția. Știi cum e, safety first.

Așa se face că am scos 75 de lei din portofel pentru această bijuterie de la General Electric, veche de 30 de ani. Bine, tot în China produsă, chit că brandul e american. Partea cool a walkman-ului ăsta e că e stereo, nu mono. Pe vremuri era mare șmecherie să ai acasă un sistem care să-ți redea sunetul stereo. Și, deși capacul care acoperă cele două baterii de tip AA de care ai nevoie pentru a-l alimenta stă lipit cu scoch, m-a interesat să văd cum merge caseta. Am văzut că trage bine, că într-adevăr e stereo și că, pe lângă asta, am și opțiunea de a asculta unde radio AM/FM. Foarte tare, mi-am zis, cutiuța asta era cool la vremea ei așa că merită chiar și 75 de lei pentru a mă întoarce în perioada studenției părinților. Calitatea sunetului nu m-a dat pe spate, dar era de așteptat.

Dar, dacă ești interesat, hai să-ți prezint câteva variante.

Poți începe cu acest Coby, unde vânzătorul se laudă că e un walkman clasic cu radio, în stare de funcționare. Merge cu casetă audio normală, folosește două baterii AA și se vinde cu căștile roșii din poză, ca să fii chic. E un walkman din plastic, entry level, fără cine știe ce dotări. Ah, da, și cu radio.

Dacă vrei ceva mai de calitate, la o sumă decentă, poți pune mâna pe acest Panasonic, care te ajunge 80 de lei. Din anunț am aflat că aparatul arată foarte bine, nota 9.9 din 10, ca nou și ca funcționează perfect pe radio dar și pe casetă, deși trebuie înlocuită cureaua. Capul de redare și rolele presoare sunt ca noi, iar aparatul nu a fost folosit. Cel puțin asta zice vânzătorul. Din poze, ce-i drept, arată bine.

Există și echipamente mai meseriașe, dar la prețuri mai piperate. Așa am dat peste acest walkman de la Sony, model TCD-D100. Vine la pachet cu un microfon, căști și, surpriză, telecomandă. Ca să-l porți în rucsac, borsetă, sau în buzunar fără să fii nevoit să-l scoți la fiecare atingere. Prețul, însă, e enorm pentru un aparat care redă sunete pe casetă. 800 de lei ar trebui să scoți din buzunar pentru așa ceva. Deci, cam pe aici sunt prețurile, în funcție de nevoi.

În magazinele din Capitală n-am dat de walkman-uri, poate ai tu norocul să descoperi vreunul prin anticariate. Nici casete nu prea mai găsești. Am găsit doar trei casete noi, la magazinul Muzica de pe Victoriei. Însă ar fi trebui să scot 90 de lei din buzunar pentru Tupac, așa că am zis pas.

Doamna de acolo mi-a spus că nu se mai fabrică așa ceva, iar ultimele casete le-au primit în urmă cu doi-trei ani. Poți cumpăra casete goale însă, care te costă câțiva lei, cu ajutorul cărora poți înregistra sau îți poți trage piesele favorite.

Cine mai ascultă muzică la walkman cu casete

Domnul care mi-a vândut walkman-ul meu mi-a spus că se bucură enorm să mai vadă tineri care cumpără așa ceva. N-are prea mult succes la tineri, deși recunoaște că au fost câțiva ca mine, care au cumpărat alte walkman-uri sau casete audio cu diverși artiști. Dar, în general, lumea nu se înghesuie. Normal, nostalgia e o industrie de nișă. Există însă mai mulți nostalgici în căutare de așa ceva. Ca ei este și Radu, 43 ani:

„Muzica e făcută să o asculți cu plăcere, iar în tinerețe, prin studenție, găseai greu casete mișto, aparate bune, stereo, așa că era o bucurie mare când găseai ce căutai, mai ales dacă prindeai la un preț cât de cât bun. Acum, sigur, e absurd să-ți dorești să asculți muzică de pe casete, dar pentru mine e un sentiment fain, că-mi amintește de tinerețe, de clipele alea în care eram fericit când reușeam să pun mâna pe o casetă cu muzică bună. Așa că ascult și în prezent, mai mult de dragul vremurilor bune. Iar partea mea preferată e când trag eu piese pe casetă. Asta-mi place cel mai mult. Merg și cu walkman-ul după mine, ocazional, dar trebuie să recunosc că nu e un obicei. Dar, când fac asta, râd mereu de reacția tinerilor sau a copiilor care se uită foarte contrariați la mine.”

Deși walkman-uri sau alte aparate care să-ți redea sunetul de pe casetă nu prea se mai fabrică, sunt destule cereri pentru cei care vor să scape de genul ăsta de vechituri. Le găsești pe site-uri, cum ți-am arătat și mai sus. Probabil că nostalgia este, într-adevăr, cuvântul care descrie cel mai bine starea prin care trebuie să treci ca să întreții pasiunea asta. Și, deși e destul de ciudat să-ți mai dorești așa ceva în 2019, iată că mai există persoane interesate. Iar după numărul de anunțuri de pe internet, aș putea numi treaba asta va ajunge la dimensiuni de fenomen în anii următori.