Sari direct la conținut

Cum se folosesc asigurarile de viata

Economia pe intelesul tuturor

Daca despre credite se mai stie una alta, asigurarile de viata raman inca un domeniu opac, remarcabil in Romania prin preturi mari si insistenta incredibila a vanzatorilor. Incerc in continuare sa lamuresc cateva aspecte.

In primul rand, spre deosebire de multe alte domenii, asigurarile sunt o industrie cu „ciclu invers de productie”. Produsul este platit la inceput in integralitate, deoarece la sfarsit nu ar mai plati nimeni. Ce rost ar mai avea sa platesti la sfarsitul perioadei asigurate daca nu s-a produs niciun risc?

Scopul principal al asigurarilor de viata

Exista un singur motiv pentru a cumpara o asigurare de viata – pentru a da o centura de siguranta familiei apropiate sau persoanelor in intretinere in cazul mortii asiguratului. Pe scurt – daca te preocupa din ce bani va trai familia ta in caz ca mori accidental, e cazul sa te gandesti la o asigurare de viata. Suma asigurata este suma pe care o vor primi beneficiarii politei. De exemplu – daca ai copil mic, suma asigurata ar putea fi necesarul de bani intretinerii copilului pana la varsta de 18 ani. Este inutil sa te asiguri pe 10 milioane de euro sau pe 1000 de euro, adica pe foarte mult sau pe foarte putin. In ambele cazuri sunt bani irositi.

Cine nu are nevoie de asigurari de viata

Daca esti elev, student, pensionar sau necasatorit(a) atunci nu ai nevoie de asigurare de viata.

Atentie la ce cumperi

Industria nu si-a pierdut timpul si a inovat tot felul de produse pe langa produsul de baza – asigurari unit-linked, asigurari cu economisire, etc.

Consider ca este o idee foarte proasta sa cumperi o asigurare cu alte produse atasate. Daca vrei asigurare de viata, cumperi doar acest produs. Daca vrei investitii te orientezi spre depozite, fonduri mutuale, burse si altele. Combinarea celor doua este o idee proasta, pentru ca beneficiezi de o asigurare prea scumpa si/(sau) de o investitie insuficient de profitabila. Cine insista sa cumpere astfel de produse, ar face sa bine sa se informeze exact de conditiile politei.

Publicul larg are in principal nevoie de investitii unde capitalul este garantat – mai exact cine depune 1000 de lei se asteapta sa primeasca inapoi 1000 de lei, eventual cu un castig. Cine investeste orbeste in produse pe care nu le intelege gen asigurari unit-linked sa nu se mire ca poate pierde o mare parte din bani.

Pe scurt – cine vrea o asigurare sa cumpere o asigurare. Cine vrea investitii doar sa investeasca. Combinarea celor doua este o idee proasta in cele mai multe cazuri, indiferent cat de insistent este agentul de vanzari.

Inchei cu pretul – asigurarile de viata trebuie sa fie mereu comparabile ca pret, deoarece au la baza tabelele de mortalitate ale romanilor; eventual, pot rafina calculele actuariale functie de anumite caracteristici ale asiguratului (fumator, amator de bungee-jumping etc). In SUA pretul asigurarilor de viata a scazut semnificativ de cand s-au putut face pe Internet comparatii de pret intre diverse companii. In Romania pretul este destul de opac si putin de transparent – nici nu e de mirare, este doar de 10 ori mai mare decat in SUA. ​

Citeste si comenteaza pe Economie pe intelesul tuturor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro