Cum vad sase jurnalisti germani Romania turistica

Cand ne-am intalnit la check-in Carpatair, pe aeroportul din Munchen, eram sapte straini. Cinci barbati si doua femei: sase jurnalisti din Germania si directoarea biroului de turism romanesc din Muenchen. Aveam putine lucruri in comun: scopul -o calatorie de presa de sapte zile, in Romania- si limba germana.

Mai aveam foamea de „story”, iar unii, chiar o foame teribila de …papanasi!

Up & fly

Am decolat la Muenchen si am aterizat pe Aeroportul International Timisoara. In avion, doua romance expulzate din Germania, pe motive stiute doar de ele si de autoritatile germane. Dupa prezentarea promotionala la sediul Carpatair si o baie de aer cald pe aeroportul timisorean, zburam mai departe, spre Bucuresti.

Un Bucuresti scump la parcarile de pe langa aeroport, cu cai de acces „santieriste”. Macarale si moloz peste tot, se construieste, circulatia e inceata si, pe alocuri, sugrumata de afluenta de masini si ingustimea soselelor.

Facem un tur de Bucuresti, cu microbuzul, insotiti de directorul general al Neotours International, Mihai Pastiea si de originalul ghid Liviu Dinca, ce prefera litoralul bulgaresc celui romanesc.

E Ziua Presei, 3 mai. 1 Mai muncitoresc e inca prezent prin mii de steaguri tricolore, agatate de stalpi, de copaci, chiar si de Cotroceni. De mult n-am mai vazut atatea steaguri.

Frumos Bucurestiul, o adevarata metropola, in expansiune si cu un flair inconfundabil. Luam cina la un restaurant marginas: mici, carne de berbec saramurata, bere Ursus si muzica diversa, de la Valurile Dunarii, la Satra. Atmosfera se incalzeste, dar scurt, caci Lebada de langa Herastrau asteapta sa ne cazeze si maine e o zi plina.

Un Peles fara scame

A doua zi in zori, microbuzul ne duce spre Sinaia si castelul Peles. Il mai vizitasem, in copilarie, tot cu papuci de pasla. Era inainte sa-l inchida Ceausescu, care voia, in anii 80, sa il transforme in resedinta personala. Din fericire, presupusele carii din lemnul ornamental l-au speriat pe raposat.

La Peles se ofera spre vizitare doar 16 incaperi, din cele 160 ale castelului. In fiecare camera sta o dama-de-paza, fotografiatul e interzis. Explicatiile de ghid sunt ample si precise, in limba germana. Alti turisti pot solicita ghidaj de specialitate, si in alte limbi.

Colegilor germani li se pare fenomenala tehnica avansata, adusa in castel acum 125 de ani, de

Hohenzollerni, pentru a asigura confort de locuit, cu incalzire centrala si aspirator. Ochii ne sunt mari, fastul decoratiunii interioare nu lasa loc de multe comentarii, la fata locului. Acestea vor urma, dupa turul de Pelisor, in timpul unui pranz de nota 10, la restaurantul castelan Economat.

Unde esti tu, Tepes doamne?

Mai departe, spre Bran. De cand cu best-seller-ul lui Bram Stoker, spectrul Dracula planeaza peste locuri. Retrocedat saptamana trecuta lui Dominic de Habsburg, nepotul Regelui Ferdinand si al Reginei Maria a Romaniei, castelul-muzeu Bran ramane, conform contractului de retrocedare, inca trei ani, deschis pentru vizitatori.

Pe unde va mai bantui apoi fantoma lui Tepes, ramane de vazut. In fapt, o fortareata la granitele Imperiului habsburgic si un loc de refugiu pentru artista regina Maria, la Bran nu e tras nimeni in teapa, in ciuda atmosferei aparte, oarecum misterioase. Marturisesc ca nu stiusem, ca Regina Maria a pictat trandafiri, alaturi de zvastici, intr-o fascinanta cromatica ros-negru. Am aflat-o si pe-asta.

La poalele castelului Bran, freamata de lume talciocul cu produse draconice, o piata de amintiri cu muscatura autohtona.

Dupa o cafea la restaurantul din colt, pornim din nou la drum, inspre vechea cetate de la Rasnov si lupii de la Zarnesti. La Vila Hermani e o poveste intreaga, a unei familii de nemti -el „repatriat-tarziu“, ea nemtoaica get-beget- care, dupa douazeci de ani in Germania, s-a aciuit pe platou, acolo unde lupii ies la oi si Europa le supravegheaza pasii spre stana.

Katharina si Hermann Kurmes au participat la proiectul de observare a comportamentului lupilor, derulat intre 1993-2003, de catre Institutul de Biologie din M?nchen. Acum, ei au in grija doi lupi imblanziti -alti cativa ratacind prin Parcul National Rasnov – si un gard electric, pe care cu greu l-au implementat in zona si in constiinta oierilor.

Familia Kurmes s-a stabilit definitiv in Romania si pensiunea lor agroturistica e un popas placut si interesant, pe platoul din Piatra Craiului.

Ulii pe biserica

Brasov. Tampa ca o coama cenusie de mistret, orologiul care bate in turnul Bisericii Negre.

Oare de ce fundatia privata, care administreaza renumitul obiectiv religios si turistic din Brasov, isi angajeaza ulii de paza, si nu porumbei ? Regulamente de vizitare exista peste tot in lume, pe ce ton se spune “fotografiatul interzis” poate fi vital, in a atrage sau indeparta turisti.

Ne cazam la Aro-Palace, fost si ramas hotel de multe stele, cu confort la standard international. Ideea spontana a catorva colegi, de a vizita Poiana Brasov, e pusa in aplicare de ghidul nostru de tur, directoarea BTR Muenchen, Adina Secara.

In paranteza fie spus, Adina e nemtoaica in organizare si romanca in felul in care promoveaza Romania pitoreasca; nici un moment n-au fost hiatus-uri in program sau doleante de nerezolvat.

Un click foto inevitabil, in drum spre Poiana, de pe platforma-belvedere, o parcare care ofera o panorama formidabila a imprejurimilor Brasovului. La Complexul Alpin ni se arata camere de hotel si facilitati: camera de conferinte, piscina, un restaurant grandios ornat, perne moi si narghilele in barul de noapte.

Dupa izul oarecum balcanic, nemtii ies la aer curat, insistand sa mearga pe jos la Hotelul Ana (fost Sportul).

Se innorase si era vant. Cu informatiile hoteliere in geanta, ne reintoarcem la Brasov si la cina cu trei feluri (la desert papanasi, comandati la unison) de la “Butoiul sasului”. Din crama de vinuri a restaurantului, in loc de renumita Feteasca Neagra, cam scumpa, un vin al casei aromat, la carafa. Bine gustat, si acela, de nemti.

Ochii Sibiului

Zid cu grafitti

Parca nu mai poti pronunta Sibiu, fara sa adaugi “capitala europeana in 2007”. De cand luxemburghezii au descoperit ca limba lor e la origini ca saseasca, Sibiul nu mai are liniste. La anul se asteapta sute de mii de vizitatori, orasul “se putuleste”, daca este sa folosim un cuvant hibrid, germano-roman.

Pentru a i se pastra traditia arhitectonica, totul este restaurat, nimic demolat. Chiar si pietrele de pavaj de pe promenada sunt inlocuite una cu una, deci momentan, vizitati Sibiul in “bascheti”.

De sub asfalt, inca ies la iveala ziduri ale vechii cetati, Sibiul musteste de istorie si isi pastreaza, in centru, izul patriarhal si amprenta saseasca. Pe alocuri, la promenada, doi misionari urla manelist canticele, creind confuzie strainilor atrasi de plancarta Festivalului de jazz. Dar, nu astfel de tonuri predomina in oras. Marcant este aerul de innoire si avant, atat arhitectonic, cat si economic.

Acesta ni-l prezinta pe larg viceprimarul Eugen Mitea, primarul Johannis fiind in concediu. Parcul industrial sibian e teritoriu al firmelor mixte sau internationale, care au pus piciorul aici si ofera locuri de munca, localnicilor. Cu o rata de somaj de aprox. 3%, dupa spusele viceprimarului Mitea, Sibiul se afla pe al doilea loc in tara -dupa Timisoara-, ca ocupare a fortei de munca.

Sapte hoteluri are, in planul de constructii, Primaria Sibiu, precum si completa asanare a centrului orasului si cailor sale de trafic rutier si pietonal.

La restaurarea cladirilor din centrul istoric al Sibiului, de cativa ani se lucreaza in parteneriat cu nemtii, intr-un amplu proiect mixt, coordonat prin GTZ/Gesellschaft fuer Technische Zusammenarbeit, coordonator de proiect Steffen Mildner. Despre acest proiect, interesant pentru specialisti, investitori, dar si pentru populatia Sibiului, ma voi referi pe larg intr-un articol viitor.

Cert este ca, prin actiunile trecute si prezente, de asanare ale cladirilor vechiului oras, ochii Sibiului incep din nou sa rada la soare.

La trap cu Samoila

Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA, din Dumbrava Sibiului, este o oaza de aer, liniste si vegetatie, mai ales pe vreme frumoasa. Noi am avut-o, la inceputul lunii mai. Aerul de dimineata era proaspat, soarele stralucea, pasarelele ciripeau, lacul din mijlocul parcului se unduia sub o pala de vant usor. Suna banal, insa chiar asa a fost .

Am pornit-o cu totii, mai pe jos, mai in caleasca, sa vizitam cele 98 de hectare si 158 de gospodarii taranesti ale dumbravei. ASTRA se bucura de cca 1.000 de vizitatori pe zi, romani si straini, din Israel, Germania, Grecia, Danemarca etc., fiind un muzeu al satului romanesc in aer liber, cu locuinte, biserici, unelte de lucru si port ca pe vremuri.

La biserica de lemn din complexul muzeal se oficiaza si nunti; un ritual simplu, campenesc, urmat de o plimbare in caleasca lui Samoila, trasa de o iapa alba, la trap usor, ca in povesti. La intrarea in parc, oarecum ascuns in cladirea administrativa, gasim si un magazin cu suveniruri: ii, marame, port popular autentic, lucrat de mana, poti cumpara cu incredere. Am facut-o si pe-asta, apoi ne-am imbarcat, cu gandul la ape.

Pe sus, ca la Ocna

Asa se spune despre apa lacurilor de la Ocna Sibiului, ca nici nu trebuie sa stii sa inoti, ca sa te tina la suprafata. Mi-am inmuiat si eu labutele in ea, nu mai mult, caci in extrasezon dusurile nu functioneaza la Ocna si risti sa ramai sarat o zi intreaga, daca esti la drum. Adina a intrat insa,in lacul cel mai renumit pentru efectele lui curative si chiar, zic unii, afrodisiace.

O adevarata aventura, caci scarile de acces la lac sunt o provocare. Degeaba scrie pe un panou stramb „Atentie“ si „ pe raspundere proprie“. Iti piere cheful de testat efecte, cand risti sa aluneci foarte usor, pe improvizatia de scara, ce duce la lacul cu promisiuni.

Asa ca, am zabovit pe langa Randunica, alt lac-saratura din preajma si am continuat, cu totii, plimbarea pana la unicul chiosc din zona cu bere Ursus si mici. Un pranz frugal, caci rapid am pornit apoi spre Baile termale de la Ocna Sbiului.

La preturi foarte avantajoase, acest complex de tratament complet renovat, ofera, din vara aceasta, sejururi de tratament terapeutic complet, pentru boli reumatice, endocrine, ginecologice, boli de nas-gat-urechi, alergii si disfunctii metabolice. Bai de tot felul, masaj si exercitii fittness, intr-un complex dotat modern si renovat in stilul bailor de pe vremea patricienilor romani.

Daca tot suntem la capitolul sare: cuiva i-a venit ideea vizitarii salinei de la Praid, in drum spre Targu-Mures, urmatorul punct din traseu. Proiect de reabilitare finantat prin fonduri europene PHARE, Praidul salinic era, cand am ajuns noi acolo, inchis pentru vizitatori.

Asa ca, am fotografiat cateva gaini infoiate, in derizorie libertate, caci nu stiau nici ele, nici stapanii lor, ca peste putine zile, vor intra in colimator aviar 100%. Pacat. N-am mai vazut, de ani de zile, o gaina scurmand in tarana.

Szeretlek!

Oferta pentru turisti

Dupa o ciorba de burta la botul calului, pornim spre Targu-Mures si Sovata. Mi-am adus aminte si de un banc, cum sa faci sa-l cunosti…pe tata!. Sovata era si este inca, cel mai renumit complex din tara, pentru tratamentul afectiunilor aparatului genital. Pe sosea, indicatoare de localitati bilingve.

La hotelurile mari, din reteaua Continental (in Targu-Mures) sau Danubius (din Sovata), nu e nici o problema de comunicare in romana, engleza sau germana. La unele magazine si chioscuri mai marunte insa, mi-a parut sincer rau ca nu ma chema Ilonka.

Oricum, Targu-Muresul ramane un oras ingrijit si frumos, cu un parc si promenada superbe. Suntem cazati la Continental si cina la un restaurant unguresc de vizavi e ireprosabila, culminand cu o portie- rucsac de carnuri la grill asortate, cu un cotlet de tauras, care ti se topea pe limba…parca-parca incepeai sa spui „Szeretlek“ (te iubesc)!

Din nou intre ziduri sasesti

Am uitat ceva din traseu? Desigur. Mediasul si Sighisoara, burguri medievale de care s-a indragostit insusi printul Charles si a intervenit international, sa-l plimbe agatonul pe Dracula, mai la sud-est. La Sighisoara exista insa ramasite ale Vlad Dracului, ele fac parte din atractia turistica a locului.

Vremurile vechi, de altadata, plutesc in aer, de la saltimbancul cu toba de adunare la Fest (sarbatoare), pana la batranica, ce imbie cu lacrimioare proaspat culese, pe stradutele „orasului inimilor“. Cetati, biserici, castele, o excursie in timp si in istorie.

Tot in trecute vremi de domnite, am intrat si la Biertan, sat nu departe de Sibiu, din care sasii au emigrat aproape in totalitate, dar au ramas casele lor, locuite azi de rromi agricultori. A ramas si cetatea, asezamant evanghelic si „monument cultural insuficient subventionat“, dupa spusele ghidei locale. Burgul e strajuit de zidul de protectie si de Turnul candidatilor la divort.

Legenda spune, ca sotii certati erau inchisi, pe vremuri, in acest turn, ca sa imparta o vreme paine si sare. Doar ei doi. Se vor fi si impacat, dupa aceasta proba de curaj? Greu de spus, dar ideea nu e rea.

Icoanele Marginimii

Marginimea Sibiului se lauda ca, la ei, „traditia si obiceiurile au ramas la fel de curate ca in vremuri de poveste“. In parte adevarat, oieritul a ramas ocupatie traditionala in zona, care incearca sa dezvolte si o atractie turistica speciala, in care oferta de cas proaspat se imbina cu aceea, de cazare in decor taranesc traditional. Asa e la pensiunea agroturistica „“Adriana“, din Sibiel.

Ciobanii din Rasinari, Saliste, Tilisca sau Orlat sunt insa in randul lumii noi, cu afaceri prospere si comunicare prin Internet si telefon mobil. In randul altei lumi, spirituale, sunt zugravii de icoane din Sibiel si din alte localitati ale Marginimii Sibiului, zona care a dat lumii pe Noica, Cioran, pe D.D.

Rosca si Goga, pentru a cita doar cateva nume consacrate ale filosofiei, istoriei si literelor romanesti.

In Germania, in general in Europa, nu exista obiceiul sarutarii icoanelor. Prin acest gest ritualic, credinciosul se contopeste cu imaginea originara, de la care, se zice, primeste putere. Daca aceasta este valabil in Est, de ce n-ar fi si in Vest, s-au intrebat unii dintre colegii jurnalisti, contempland icoanele din Muzeul de icoane pe sticla din Sibiel, apartinand Protopopiei din Saliste.

Un preot de spital din Germania, utilizeaza icoane in scop de tratament si, se pare, cu experiente bune. Putem deci vorbi de un efect curativ al icoanelor pe sticla?

La aceasta intrebare si la multe altele, am incercat sa ne dam raspunsuri, pe drumul inapoi spre hotelul Imparatul Romanilor din Sibiu, si mai tarziu, in avion spre Germania. A fost o calatorie de presa in care am pornit straini si ne-am reintors ca prieteni, cu un strop de Romanie in minte, in suflet si …pe limba.

Caci, la final, toti fara exceptie, stiau a spune romaneste cel putin „papanasi“ si „Noroc!“.

Opinii despre turul de presa turistica, din Romania, 3-10 mai 2006

O saptamana puternica si zbor cu Carpatair de la A la B

Reinhold Andert, scriitor si corespondent la ziarul Neues Deutschland, a fost mai des in Romania, insa pentru prima data, intr-un tur de presa. Interes deosebit a aratat el, relativ la aspectele istorice si linvistice legate de Romania, pe care le mai abordase, sporadic, in cartile sale. „A fost o saptamana puternica, cu multe impresii. Organizarea a fost optima, ca si trupa de jurnalisti“.

Pe Aeroportul din Timisoara, in scurta escala de intoarcere la Muenchen, Andert remarca despre Carpatair: „Este un operator de zbor care-si duce calatorii in siguranta, de la A la B“.

Apartinand unui consortiu elvetiano-roman, Carpatair se ridica la standarde internationale, si lui Andert i se pare deosebit serviciul oferit de operatorul de zbor, „in acoperirea micilor distante in Romania“, venindu-se astfel in intampinarea solicitarilor de deplasare rapida a clientilor, pe teritoriul national. „ A fost o idee desteapta“, apreciaza el.

Mancare si bautura buna, fete dragute, dar prea mult fumat

Gerald Ueberscher locuieste in Berlin si lucreaza actualmente pentru Forum, o revista economica din Berlin-Brandenburg, ce se adreseaza patronilor de firme, fiind si redactor al publicatiei Internet Reisetravel.eu, responsabil cu temele voiaj-moda-lifestyle.

„Sunt la al doilea tur de presa in Romania“ spune el, „cel anterior l-am facut in 1999, aproximativ pe aceeasi ruta ca si acum“. Cea mai puternica impresie in urma calatoriei, Ueberscher o caracterizeaza ca „evident, subiectiva: mancare si bautura buna, femei dragute.

Deranjant este insa fumatul excesiv in locurile publice, in hotelurile si restaurantele din Romania, unde nu exista, practic, zone sau camere de hotel pentru nefumatori“.

Jurnalist orientat pe tematica hoteliera, Ueberscher remarca doua dintre cazarile oferite in Romania: cea de la pensiunea agroturistica a familiei Kurmes, de la Zarnesti, si hotelul Aro-Palace din Brasov, ultimul ridicandu-se, „fara indoiala, la standardele de confort internationale“.

„Am avut multe discutii cu localnicii din Romania, am vazut multe constructii mai noi, sau cu trecut istoric. Despre aceste teme voi scrie, insa, trebuie sa spun, ca va fi greu de adus turisti germani in Romania, deoarece este prea departe, caile si legaturile de transport, din Berlin sau de altundeva din Germania, sunt suficient de complicate.

Dar acestea sunt, desigur, aspecte discutabile“. El mai doreste sa adauge: „Organizarea de catre Biroul de Turism din M?nchen a fost buna, mai rar se intampla ca totul sa se potriveasca, cu una sau doua exceptii. Punctele din program au fost in intregime realizate, a ramas loc si pentru proiecte de vizitare individuala“.

In ce priveste contactul cu colegii de bransa din timpul turului de presa, Ueberscher remarca oportunitatea de a cunoaste noi jurnalisti, de a discuta, in afara tematicii centrale Romania, si teme sociale legate de Germania, sau detalii de munca specifica, redactionala. „Echipa a fost buna“, in opinia lui Ueberscher, „cu oameni avand interese apropiate“.

Reintoarcerea sasilor la radacini

Sebastian Barthmes, de la Badische Zeitung din Freiburg, are 32 de ani, este sas originar din Romania si, in cei peste 20 de ani traiti in Germania, a avut relativ putin contact cu tara si limba romana. Pentru el, calatoria in tara a fost si o reintoarcere la radacini, a vazut lucruri mai demult cunoscute si de care isi aducea vag aminte.

Noua a fost pentru el Romania turistica, cu ofertele ei culinare, hoteliere, de cunoastere si divertisment.

Intrebat daca exista, in randul comunitatii sasesti din Germania, ideea reintoarcerii in tara, Barthmes mentioneaza ca“ sunt sasi care si-au cumparat in tara locuinte“ si care, „daca se ofera perspective, s-ar reintoarce in tara“. Este o varianta, pe care noua generatie de germani originari din Romania, inclusiv el insusi, nu o exclude.

Interesul central al lui Barthmes s-a localizat pe Sibiu -capitala europeana in 2007-, pe istoria care iese prin porii orasului transilvanean, in care sasii se simt inca acasa..

In derularea organizatorica a turului de presa , Barthmes s-a arata entuziasmat de „ buna organizare, programul extrem de variat si realizarea, in contextul programului general, de proiecte turistice spontane, cum au fost cele de la Salinele Praid sau Poiana Brasov“.

A fost chiar asa de rau in Romania comunista?

Dieter Wacker este redactorul-sef-adjunct al SuedkurierMedienhaus, cea mai mare editura de presa din sudul Germaniei, cu peste 165.000 de cititori zilnici. Cotidianul S?dkurier (n.r. Curierul de Sud) se difuzeaza in zona lacului Bodensee si de granita cu Elvetia. Nu putini abonati, sunt chiar elvetieni.

Ca factor de decizie in managementul de presa, Dieter Wacker s-a dovedit interesat de dezvoltarea libertatii de expresie si opinie in Romania, de autenticitatea pasilor facuti, in eliberarea de fantomele trecutului nomenclaturist si securist din Romania.

Deoarece el a auzit multiple si contradictorii pareri referitoare la perioada comunista in Romania, fiecare discutie, cu un roman, l-a ajutat sa inteleaga si sa discearna pozitia diversilor cetateni -din tara sau emigrati in Germania- referitoare la trecutul comunist al Romaniei si incercarile actuale ale tarii, de a se distanta de acesta.

Nici timizii pasi in presa libera -tiparita sau online- de limba romana in Germania, nu au trecut pe langa ascutitul spirit de observatie al lui Dieter Wacker. O intrebare fireasca pe care si-a pus-o el, apropo de aceste publicatii editate pe baza de voluntariat, de catre romanii din Germania, a fost: „Daca nu pentru bani, atunci de ce sa editezi un ziar in limba romana?“

Redactorul-sef adjunct al Suedkurier s-a oprit adesea, in discutia finala avuta in 10 mai, la oameni, la bunavointa sau reticenta celor intalniti pe traseul romanesc: „In general primitori, dar si cativa mai putin cordiali. In unele magazine, sunt vanzatoare care par a-ti face un favor, cand te servesc sau iti incaseaza banii.

Si in Germania mai sare cate unul, cu parole si bratul ridicat, deci comportamentul agresiv sau lipsit de bunavointa nu e o tara nationala, ci depinde de fiecare in parte si de educatia lui.“

Toti turistii ne spun ca infrastructura ne da la pamant

Curman Doru reprezinta firma Neotours International, cu sediul in Bucuresti, agentie de turism turoperatoare categoria A, care a aranjat cazarea, mesele, pe parcursul de 1500 de km, de la aeroport, la aeroport. Neotours International organizeaza predominant trasee pentru turismul extern, peste 50% cu turisti in afara tarii.

Ei au mai organizat tururi turistice de presa cu Ministerul Turismului, pentru jurnalisti americani, pentru prima oara acum, in colaborare cu Autoritatea Nationala pentru Turism si directoarea Biroului de Turism Romanesc din M?nchen, Adina Secara.

Care este reactia presei fata de ce vad in Romania? „Sunt fascinati de locuri, de monumente, de manastiri“ spune Doru. „Hotelurile sunt bune, dar toti spun ca infrastructura ne da la pamant. N-avem suficiente autostrazi, drumurile-s proaste. Problema a fost, ca licitatia publica pentru acest tur au anuntat-o cam tarziu.

Timpul de pregatire pentru firma noastra, castigatoare a acestei licitatii, a fost foarte scurt, practic o zi, ca sa organizam tot turul. Noi, in momentul darii ofertei, aveam date de contact ale hotelurilor si restaurantelor. Insa, in acest timp scurt, au trebuit facute confirmarile la cazare si stabilite meniurile conform baremului. Caci, e vorba de banii statului“.

Pentru Germania, se impune nevoia de recuperare

„Este, desigur, greu sa stabilesti traseul unei astfel de calatorii si intotdeauna exista pericolul lasarii pe dinafara a unor lucruri importante.

Excursia a fost insa reusita, cu un program optim, in ce priveste diversitatea, dar si cu ragazurile necesare fiecaruia, pentru a-si aduna impresiile si gandurile, de a sta chiar, la o cafea pe o terasa si a observa lumea de pe strada” spune Wolfgang Brunner, referitor la partea organizatorica a traseului.

Wolfgang Brunner este jurnalist freelance, membru al PCMT / compartimentul presa straina si corespondent al agentiei de presa PDK, biroul regional Hamburg. Pentru prima data intr-un voiaj de presa in Romania, el a mai vizitat, ca turist, Carpatii si Marea Neagra.

In urma prezentei calatorii, el ne spune ca a avut sansa unei comparatii, dupa decenii, a Romaniei de atunci si a celei de acum, vazuta, de data aceasta, cu ochi de jurnalist.

„Multa deschidere, mult nou, mai multa grija pentru protectia mediului., dar si elemente, mai ales de infrastructura, care necesita preocupare intensa”.

La intrebarea, daca el considera Romania pregatita pentru intrarea, anul viitor, in Europa, el ne raspunde: „Un raspuns precis impune documentare exhaustiva in sfera politicii si economiei tarii; insa, privind aceasta aderare din perspectiva statelor deja membre ale Uniunii, mai ales a celor aderate recent, pot spune ca DA”.

„Desi calatoria a avut loc in extrasezon -cu mentiunea, ca unele obiective nici nu sunt neaparat

dependente de momentul vizitarii lor- este evident, chiar si in Bucuresti, care este o reala metropola, ca Germania este foarte putin prezenta in turismul romanesc”, considera Brunner. „In acest domeniu, pentru Germania se impune nevoia de recuperare, mai ales ca, in ceea ce priveste colaborarile economice germano-romane, statisticile indica o pozitie de varf” mai adauga el.

La intrebarea, daca el crede ca acest tur geografic si turistic poate fi vazut ca o calatorie in timp, in istoria romanilor, dar si a germanilor haladuitori pe aceste meleaguri, el ne raspunde pozitiv si ca turistii germani nu se simt straini in Transilvania, fapt intarit si de pastrarea partiala a denumirilor localitatilor in ambele limbi, romana si germana.

In privinta eventualei necesitati ca statul german sa investeasca mai mult in restaurarea obiectivelor istorice, de cult si culturale care au apartinut candva comunitatilor sasesti in Transilvania, Brunner precizeaza: „Da, desi este un lucru dificil, deoarece aceasta necesitate colideaza, la nivel de politica, cu problema rentabilitatii economice a unor astfel de proiecte”. Cu toate acestea, el vede aceasta

necesitate, ca izvorand firesc si in legatura cu „datoria morala a Germaniei, in urma groaznicului razboi”.