Cumperi sau stai cu chirie? Nuante

„Not everything that counts can be counted, and not everything that can be counted counts.”

Urmare a: Cumperi sau stai cu chirie?

Postul anterior a avut 200 de comentarii in mai putin de o zi. Observ ca am atins o coarda sensibila si ca multi au luat o problema de planficare financiara extrem de personal. Am sters o multime de comentarii absolut deplasate si am lasat unele doar deplasate. Nu inteleg de ce oamenii isi argumenteaza alegerile pe „idiotule / habar nu ai / bai baitzashule / esti un ratat / absolut penibil” samd. In fine, nu e scopul meu sa dau lectii de cultura civica, constat doar si mi se pare trist.

Romania a evoluat mult in ultimii ani. Schimbarile sunt dramatice, istorice. Implicit si piata imobilara a fost afectata. Presupunerile mele se bazau pe studierea unor piete externe mature, capitaliste de zeci de ani. Detaliile despre ce a fost pana anul trecut sunt irelevante. E vorba de ocazii de boom rare pe parcursul unei vieti. Felicitari celor care au cumparat la timp. Problemele nu sunt ale lor, ci ale celor care azi dau sume extrem de mari de bani (imprumutati) pe niste apartamente.

Nu am spus sa nu cumperi apartamente. Nu am spus sa nu investesti in imobiliare. Am spus doar ca e o decizie majora si pripita cumpararea unui apartament la preturile de azi in conditiile in care nici macar nu dispui de banii necesari.

Cumpararea unui teren, constructia in regim propriu a unei case, cumpararea si renovarea unui apartament intr-o zona subevaluata – toate acestea sunt solutii bune. Se pot califica drept investitii.

Cei care sustin ca o rata la un apartament e cu siguranta o investitie … nu sunt investitori. Serios. Eu am avut privilegiul de a invata un minim legat de business din experienta legata de oameni care au investit si castigat multe milioane de (orice valuta vrei), in Romania sau in jurul lumii. Daca am avea un pic de experienta si un strop de detasare am vedea altfel lucrurile, peste indarjire si „penibilitate”. Argumentatiile bazate pe injuraturi si „stiu eu mai bine, baietas” citite azi in unele comentarii ma determina sa cred ca unii oameni sunt totali lipsiti de obiectivitate si nu inteleg in adancime realitatea inconjuratoare. Va rog, vorbiti cu orice investitor si cereti-i parerea, o sa va surprinda modul lui de a vedea lucrurile si sfaturile date.

Personal am investit in imobiliare, am cumparat, am vandut. As face asta oricand bazandu-ma pe o cercetare atenta, consultanta din partea unora mai priceputi si gasirea sau specularea unor oportunitati reale. Daca ar fi sa vand acum tot as face pe termen scurt mult mai multi bani din real estate decat din IT, cu mult mai putina munca. Nu sunt dusmanul proprietarilor sau unul care nu intelege ce inseamna a investi. In schimb, am o problema cu irosirea banilor si limitarea optiunilor, indiferent cat de nobile sunt (aparent) scopurile.

Chiria ca gulag – e o tema recurenta. Experientele bune sau proaste tin si de oamenii cu care ai de a face, dar, mai ales, de felul tau de a fi. Unora li se intampla mereu nenorociri, altora nu. Eu am stat cu chirii incredibil de mici (si inca mai stau), pentru ca am stiut sa gasesc locul potrivit, proprietarul potrivit si sa mentin placuta relatia cu el. Nimeni nu vrea sa te de afara din casa, toti vor sa castige bani. Legea privind contractele de inchiriere exista si e suficienta, chiar daca nu e perfecta. Povestile de groaza cu datul afara in ziua in care naste sotia sunt … povesti (iar daca ti se intampla asa ceva inseamna ca esti cel putin naiv). Daca platesti un avocat (simbolic) o sa-ti faca un contract de chirie suficient de bun incat proprietarul sa fie la mana ta, nu invers. Cei 16% nedeclarati? Nu sunt 16% ci 75% din 16%, adica 12%. Cei cu care am avut eu de a face au declarat mereu. Daca nu vor sa declare integral, ii poti convinge sa declare o parte mai mica cu contract, astfel incat sa-ti poti exercita drepturile contractuale (si sa-i dai mai putini bani o perioada, daca vrea sa te dea afara pe nedrept). In fine, oricand exista si bune si rele. La fel de bine poti sa fii proprietar intr-un bloc cu tot felul de vecini care se simt proprietari la tine sau supraveghetori. Nu pot spune ca am intalnit oameni mult mai buni sau mult mai rai atunci cand am cumparat sau inchiriat. Argumentul mioritic nu e valid, doar daca esti slab de fel si preferi sa te izolezi de lumea reala.

Evolutia economica a tarii e greu de prevazut. Exemple bune sunt statele care au trecut prin cateva ciclcuri economice. Vedeti evolutia imobiliarelor in USA si Japonia in ultimii 30 de ani. De acolo putem invata, nu din balade. Deja preturile locale sunt mult peste cele din tarile civilizate. In decurs de 30 de ani toate aceste declaje se vor regla si va exista un echilibru intre piata locala si cea internationala. Nu trebuie sa ne comportam ca o intr-o padure departe de lume. Din cate stiu (o sa caut studiile cu pricina) pretul imobiliarelor a crescut (afara) in ritm cu inflatia. Perioadele de recesiune apar de 1-2 ori grav si de inca 1-2 ori mai soft in 30 de ani. Din nou, date verificabile in tari/economii reale, mature.

Existenta unei familii e si mai apasatoare din punct de vedere psihologic. Cu toate astea, nu cred ca e drept ca sa-ti limitezi viata la un mini-apartament intr-un cartier marginas de Bucuresti pentru ca asta iti permiti pentru familia ta. Evolutia nu strica. In plus, daca incepi sa muncesti devreme ai timp sa fii pregatit financiar pentru responsabilitatea de a avea o familie. Altfel, o sa ajungi la 30 de ani sa-ti permiti sa te imprumuti pentru inca 30 ca sa-ti cresti copiii, viitorul glorios (pe care tu n-ai fost capabil sa-l realizezi).

Cum imi permit ca student chiria in Bucuresti? Nu stiu. Ce stiu e ca nu e datoria nimanui sa gaseasca o solutie la asta, cu exceptia ta. Poti sta in camin o vreme. Poti inchiria o camera intr-un apartament. Poti lucra in timp ce inveti. Stiu, suna cinic, dar asta e viata, nu e datoare sa fie buna cu noi, nici ea, nici statul, nici lumea in general. Daca nu reusesti, te intorci in provincie si stai ieftin cu parintii sau cu chirie. Am trecut prin povestea asta si eu, fara sa fiu tinut de mana, m-am descurcat, cu sacrificii importante si fara sa ma plang.

Casa, mostenire pentru copii. Si ai mei au crezut chestia asta, pana am reusit sa-i conving ca nu ma intereseaza. Cand tu ai 55 de ani, copilul tau are 25-30, adica nu mai e copil. Nu traim la sat, nu avem nevoie de vatra familiei, casa pentru toti. E problema copiilor ce o sa faca. Cu siguranta nu vor sa stea cu parintii lor depasiti. Poate primesc o bursa la Paris. Poate vor sa se mute la munte. Poate lucreaza in alt oras. Poate le e jena sa stea cu parintii. Poate vor sa-si demonstreze ca sunt adulti la 30 de ani, nu copii si se descurca si singuri. Nu am spus sa stai cu chirie si sa cheltui tot. Dimpotriva, am incurajat analiza atenta a costurilor, economisirea si investirea. Daca nu esti un parinte iresponsabil, copilul va putea mosteni ceva de la tine, pe langa bani/casa. Daca esti usor iresponsabil sau comod, te va admira in floarea varstei cum te duci sa-ti platesti ultima rata.

Am fost prea acid in comentariile de mai sus. Uneori am fortat sau simplifcat comparatiile. Scopul insa a fost indeplinit, unii vad lucrurile din alta perspectiva acum si sunt mai atenti inainte de a lua decizii majore. Pana la urma, asta e cel mai important: sa iei deciziile potrivite, calculate, nu sa faci ce „crede lumea” ca ar trebui sa faci.

Sunt cateva exagerari pe care mi le asum. Nu castigi 10% pentru euro la banca, mai putin. Castigi 10% la RON. Poti imparti in 4 suma disponibila si poti investi la bursa, tine la banca, investi in fonduri mai agresive. Nu poti sa-ti iei nici macar apartament cu 2 camere cu 100.000 de euro. Eu dau mult sub o mie de euro chirie intr-un apartament la 3 minute de mers pe jos pana la firma. Nu as da niciodata peste 200.000+ de euro pe acel apartament. E utilat, mobilat, are electrocasnice, canapea de piele, aer conditionat ultra-thin, am primit o plasma noua cand m-am mutat. Pot sa-l cumpar? Da, dar nu o fac, prefer sa investesc real banii in domenii care produc rapid, nu sa risc zeci de ani cu acest apartament. In plus, datorita locatiei castig 2 ore de productivitate sau liniste zilnic.

Insist sa fiti independenti in luarea deciziilor, sa vi le asumati, sa munciti, sa investiti, sa fiti gata pentru oportunitati, sa va asigurati libertatea financiara, pentru ca doar astfel poti avea confortul psihologic si material necesar unei vieti frumoase.

Eu mi-am ignorat parintii si prietenii apropiati in materie de decizii financiare. Cand ei mi-au spus sa tin, am vandut. Cand m-au sfatuit sa fiu angajat intr-un post serios (la o banca), m-am apucat de afaceri. Cand mi-au spus sa nu risc, am riscat … si tot asa. In ultimii ani am castigat de cateva ori mai mult decat au facut ei intr-o viata intreaga. De ce? Pentru ca am renuntat la viziunea impusa de viata traita in comunismul inca prezent in noi, care ne-a invatat ca meritam si ni se va da minimul, iar asta ne va face fericiti. Nu e timpul sa scapam de modul asta de gandire? Nu e cazul sa invatam sa facem bani? Nu e momentul sa inlocuim agresiunea cu gandire?

Comenteaza pe blogul lui Dragos Manac.