Dan C. Mihailescu, critic literar: Mircea Eliade este cel mai diabolizat autor de catre propaganda comunista si de catre corectitudinea politica post '89

Eliade este victima „maniheitei” romanesti. „Noi avem mereu mania sa optam intre „sau” si „sau”. De vreo 17 ani incoace avem un meci nou: Eliade sau Mihai Sebastian”, a explicat criticul literar Dan C. Mihailescu in cadrul unei Conferintei „Buna seara, domnule Mircea Eliade”. Evenimentul a avut loc in cadrul ciclului „Cultura bate criza”, la mijlocul acestei saptamani, la BCU.

Mircea Eliade – cateva trasaturi punctate de Dan C. Mihailescu

„Astazi se citesc romane cu vampiri. Asadar, Domnisoara Christina ar trebui sa faca furori printre domnisoarele de astazi, amatoare de colti”
„Daca americanii ar vrea sa faca dupa Domnisoara Christina un film horror, ar fi un Shining, un Stephen King „ingrozitor”. Daca se doreste…”
„Nu exista energie teribila, mai desavarsita, auto-formativa decat este Eliade. Este omul, care dupa Eminescu, s-a autoconstruit cu o tenacitate si un talent fara margini”.
„Nici eseistica lui nu este prizata ca o opera extraordinara, desi mai fiecare text de la el face cat o lucrare de doctorat”.
„Nu avea probleme a se compara cu Goethe, Napoleon… Era un om care dialoga, coresponda cu Noica despre cand o sa faca un Razboi si pace. Deci se compara cu Tolstoi si voia ca Huliganii macar sa fie un Razboi si pace”.
„Am fost extrem de socat sa aflu ca avea, pe biroul de lucru, propriile fotografii. Heidegger, in Padurea Neagra, tinea poza mamei lui. De regula tii sotia, copilul. El avea 3 sau 4 poze de-ale lui, semn ca avea un ego…”
„Eliade cred ca este singurul autor de la noi in care corespondenta trimisa valoreaza cel putin cat corespondenta primita. Mi-a spus-o rautacios Cioran, la Paris, in ’90: „era un self promoter, era un PR…!” Cum ii aparea lucrarea, trimitea 70 de exemplare, era un auto-promovator extraordinar. Sunt mii de scrisori, de texte: „V-am trimis cartea. Multumesc! Astept articolul x pentru corectura y”.”
„Corespondenta primita de el este extraordinara. Are tot felul de fani dementi. Ii scriu cate 20-30 de pagini, fluviu, oceane confesive. Omul avea un asemenea talent de a fecunda!”

Eliade, intre stanga si dreapta

„Este poate cel mai diabolizat autor de catre propaganda comunista si de catre corectitudinea politica post ’89. Este cel mai atacat, este omul care a suferit cel mai cumplit reductionism. Toata opera lui de istoric, chiar de filosof al religiilor, de editor, de traducator, de eseist, de prozator in realismul psihologic, deci tot acest amalgam unic in literatura noastra este redus la scurtul episod al adeziunii sau al simpatiei fata de miscarea legionara.

Cred ca dupa 20 de ani de tocare si de maruntire a biografiei lui Eliade s-au spus toate adevarurile, cele mai inconfortabile si mai negre lucruri. Si imi pare foarte bine ca s-au pus pe foaie, pentru ca niciodata nu faci nimic decat daca pui adevarul pe masa. Cei care l-au mitizat si l-au idolatrizat si au spus ca niciodata nu a avut nici o simpatie fata de miscarea legionara au facut rau. Pentru ca n-au nascut in contrapartida decat atacuri tot mai multe”.

„Suntem atat de obsedati de examenul apartenentei stanga-dreapta… incat trebuie sa ne gandim de ce stanga de astazi, atunci cand face examenul dreptei, refuza sa faca exact ce se face cand se face examenul stangii. Adica stanga se ia intotdeauna de la izvoare la varsare, de la Iisus pana acum, iar tot ceea ce este „accident de parcurs”, cum spun ei, intra la circumstante atenuante. Cum spunea candva Horia Patapievici, rezulta ca dreapta face invariabil asasinate impotriva umanitatii si stanga le face pentru umanitate.

In timp ce atunci cand vine examenul dreptei si al lui Eliade, de fapt se pleaca nu de la izvoare spre varsare, ci invers: de la varsare inspre izvoare. Deci se pleaca de la Auschwitz, incat evident ca tot ce a fost inainte devine, din circumstanta atenuanta, circumstanta agravanta. Este o lucratura foarte parsiva si periculoasa, care face ca stanga mereu sa fie „ursuletul bun”: au vrut sa aiba de mancare toata lumea, egalitarism. Iar daca tu vii si turpilezi cu Ho Chi Minh, „Carticica rosie” a lui Mao, Stalin care omoara zeci de milioane de ucrainieni, daca spui de comunism ca are 200 de milioane de victime si nazismul sase – „nu, nu, nu, trebuiau sa faca ce au facut”. Deci tot ce la dreapta apare ca o oroare, la stanga apare ca un lucru bun.”

Mircea Eliade vazut de tinerii de astazi

„In ultimii trei ani am umblat pe la vreo 20 de licee si facultati si am adus vorba despre Eliade.

Ca savant sta in linia marilor nostri enciclopedisti: Cantemir, Hasdeu, Eminescu, Iorga… Aici am vazut la majoritatea o mefienta, o tulburare: „cum adica Eliade si Iorga?” Parca as fi comparat un munte cu o movila din Cismigiu. Ei citisera „Romanul adolescentului miop”, de pilda, si nu erau deloc racordati la savantul Eliade.

La facultatile de filologie si de istorie le-am spus cat de natural se cupleaza prozatorul Eliade cu literatura noastra interbelica, alaturi de Rebreanu, Cezar Petrescu, Hortensia, Calinescu… Iarasi mefienta! In afara de Maitreyi, unde doamne cu deficit afectiv palpitau, „Eliade si Rebreanu? Ion, Rascoala? Nu se poate!”

„Am observat o reticenta in fata imaginii de manual, de statut de prozator si de savant al omului nostru”. Cauze:

terorismul ideologic
o cauza psihologica: „Noi ne simtim foarte nelalocul nostru fata de fenomene umane de acest gen”.
damblaua romanului: maniheita

Eliade prin ochii romanului: „Nu se poate sa mergi in India, sa intri in legatura cu metempsihoza, tantra, in acelasi timp vii si faci o gazetarie deliranta, ai eseurile cele mai stralucitoare din literatura noastra si in acelasi timp faci romane de dragoste, esti acuzat de pornografie, este o sexualitate debordanta”.

Eliade, victima „maniheitei” romanesti

„Avem o dambla: suferim de maniheita. Noi avem mereu mania sa optam intre „sau” si „sau”.

Eminescu versus Macedonski. Dar de ce? Unul era romantic, celalalt simbolist, foarte bine! „Nu se poate! Sau… sau?”

Pe urma: va place Blaga sau Arghezi? Deci esti transilvanean cultivat pe ideea germana sau esti arghezian de sud? Dar nu poate sa-mi placa si Baudelaire, si Kant, si Hegel, si Fichte? Nu, lumea vrea sau Arghezi, care e coltos, pamfletar si sudist, sau Blaga – metafizica etc.

Pana la Eugen Barbu versus Marin Preda. Urbanul si mahalaua la unul, satul la celalalt. Sau… sau…

In cazul nostru, de vreo 17 ani incoace un meci nou: Eliade sau Mihai Sebastian. Desi amandoi au fost formati de acelasi Nae Ionescu, pe care l-au adorat in mod egal.

Plesu spune ca mania asta de a face mereu disjunctii „sau-sau” este ceva diabolic. Numai dracul isi baga coada intotdeauna. Ingerul este simbolic, aduna la un loc, reface, recompune, coaguleaza.

Prejudecati privind statutul lui Mircea Eliade: istoric al religiilor, prozator, romancier? Sau eseist?

„Eu zic ca avem o prejudecata. Avem un Eliade al savantilor, unul al literatilor, unul al celor preocupati de realismul psihologic. Altii, ca Nicolae Manolescu, de pilda, nu prizeaza romanul realist si psihologic, ci doar fantasticul lui Eliade.

„Marturisesc: eu nu sunt atata de legat nici de istoricul religiilor (unde sunt, un neofit si un ageamiu), dar nici macar de prozatorul, de romancierul Eliade. Cred si eu, cum cred si altii, ca tezismul, dorinta de a demonstra cate ceva in fiecare roman cariaza. Sigur ca sunt romane extraordinare, imi plac, dar atasamentul meu, sufletul meu se afla in eseu.

Eseistica lui Eliade imi pare cea mai vaduvita, mai neglijata, trecuta la gazetarie. Or Solilocviile, Oceanografiile, Insula lui Euthanasius, Fragmentarium – sunt niste bogatii, niste perle, sunt ca niste navoade de idei aruncate pe Europa.

Inainte de a face o priza cu prozatorul, cu romancierul, cu istoricul, am facut o legatura aproape viscerala cu Fragmentarium, cu Insula lui Euthanasius. Daca ma intrebati exact, punctual, un eseu, o idee, o referinta, un nume, sigur ca pot spune, dar nu atat subiectele erau importante, cat efervescenta, o minte stralucitoare, diabolica aproape in sensul bun (daca exista un sens bun in asta), o bulimie culturala, pe care vreau sa o leg de enciclopedism. Ceva ce nu mai exista in zilele noastre si care sunt exceptii in vest. Acolo, toata lumea trece printr-o hiperspecializare ingrozitoare.

Stiu ca Andrei Plesu era sa il imbolnaveasca, sa ii provoace infarct unui mare profesor din Germania, caci i-a spus la 25 de ani: „Vreau sa-mi dau doctoratul in Artele Plastice”. „A, dar in ce perioada?” „Pai de la… pana la…” „A, nu va suparati, asa ceva nu avem in Germania. Eu sunt specialist numai in prima decada a secolului XVII. Colegii mei sunt in secolul XVIII, al XIII-lea. Ori esti in impresionism, ori in expresionism.”