Sari direct la conținut

Daniel Constantin spune ca ruptura cu PNL s-a produs pentru ca nu a sprijinit "lupta impotriva numirii lui Kovesi la DNA"

HotNews.ro
Daniel Constantin si Crin Antonescu, Foto: Agerpres
Daniel Constantin si Crin Antonescu, Foto: Agerpres

Presedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, sustine ca un motiv pentru care presedintele PNL, Crin Antonescu, l-a acuzat de incompetenta este acela ca nu i-a fost alaturi in lupta fata de numirea Laurei Codruta Kovesi la DNA. „Ramai cu un gust amar cand constati ca dupa trei ani de activitate, cel care e langa tine te ataca personal si neasteptat”, a declarat Daniel Constantin, miercuri seara, in emisiunea „Impartial” de la Digi24.

„Nu-mi doresc sa amplific un conflict cu Crin Antonescu, decenta imi spune ca nu trebuie sa-l atac pe Crin Antonescu, mai ales personal. (…) Saptamana trecuta eram pentru dl. Antonescu presedinte, acum sunt subordonatul domnului Ponta”, a spus Daniel Constantin.

El a adaugat ca apreciaza ca Victor Ponta a incercat sa impace situatia, dar a negat ca ar fi avut discutii cu liderul social-democrat in vederea unei aliante interpartinice. A evitat sa spuna, insa, daca va urmari pe viitor o asemenea alianta cu PSD.

„Am inteles ca mi se reprosa ca eram la locul de munca si ca munceam, sa-mi faca in continuare reprosuri de genul asta!”, a mentionat liderul PC, referindu-se la Crin Antonescu.

„Domnul Antonescu probabil ca voia sa fiu alaturi de dansul in lupta impotriva numirii doamnei Kovesi la DNA. I-am explicat ca nu am atributii, din punct de vedere al presedintelui PC, sa ma exprim public cu privire la numirea unui procuror si probabil ca lucrul acesta nu a fost pe placul lui Crin Antonescu”, a punctat Daniel Constantin.

Cu toate acestea, el a spus ca e foarte bine ca USL sa continue ca alianta si ca fostii parteneri sa se inteleaga bine la nivel guvernamental.

In ceea ce priveste controversatul telefon dat de Victor Ponta lui Crin Antonescu, Daniel Constantin a confirmat ca era de fata, asa cum a spus si premierul, dar a precizat ca nu a dat atentie discutiei, din politete, si nu stie despre care dintre comisiile parlamentare au vorbit.

Daniel Constantin: Orice ministru al Agriculturii ar fi bucuros daca presedintele s-ar orienta catre agricultura

Orice ministru al Agriculturii din orice stat ar fi mai mult decat bucuros daca presedintele acelui stat s-ar orienta catre agricultura. Deci, din acest punct de vedere, eu am o satisfactie, a mai declarat, miercuri seara, la Digi24, Daniel Constantin.

„Sigur, eu cred ca s-a indreptat catre agricultura nu numai din motive de eficienta economica, cred ca e si putina demagogie aici, mai ales ca zona de agricultura, in momentul in care a inceput sa se dezvolte, de cativa ani de zile, atrage si din punct de vedere electoral. Dar pentru mine, ca ministru al Agriculturii, e o recunoastere a faptului ca in agricultura exista viitor si exista un potential de dezvoltare de afacerilor si de creare a locurilor de munca”, a spus Daniel Constantin in emisiunea „Impartial” de la Digi24.

Ministrul a vorbit si despre comisia parlamentara de ancheta pe tema achizitionarii terenului de la Calarasi de catre familia Basescu. El a subliniat ca niciodata nu a vorbit de legalitate sau ilegalitate cu privire la Ioana Basescu sau la presedinte ca persoane fizice.

Ministrul Agriculturii a recunoscut ca presedintele a facut o afacere buna si a explicat ca pretul terenului s-ar putea sa fi fost mai mare pentru ca este vorba de o suprafata intinsa, dar compacta, ceea ce e mai greu de gasit.

Totusi, Daniel Constantin a evidentiat doua aspecte care ridica dubii si care tin de „meseria” sa. Primul ar fi legat de plata subventiilor catre persoana care a avut in exploatare terenul inainte de a-l instraina. Acea persoana ar fi trebuit sa faca dovada ca il exploateaza pana in decembrie, altfel trebuie sa returneze banii. Al doilea aspect tine de verificarea procedurii prin care s-a asigurat dreptul de preemptiune.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro