Avertisment al șefului Consiliului Fiscal: Avem un război intern. Trăim un El Nino economic. Trendul de scădere a inflației este posibil să se schimbe
România traversează o perioadă cu turbulențe fără precedent, sub presiunea războaielor externe, dar și a conflictelor interne care aduc aminte de un război civil, consideră Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.
El a făcut aceste declarații miercuri, la lansarea Indexului Sentimentului Economic Newmoney.ro – INSCOP, unde a evertizat că trăim un adevărat uragan economic, provocat mai ales de crizele multiple.
„Este nevoie de luciditate din partea politicienilor”
„Lupta este crâncenă. Avem un război intern, un război civil. Foarte rău că s-a ajuns la această situație. Este nevoie de luciditate din partea politicienilor. Războiul este la graniță și noi ce facem?
Există riscul ca, deși avem o corecție bugetară, ce câștigăm să fie mâncat de ce se întâmplă pe plan internațional. Depinde de viteza de corecție”, a punctat președintele Consiliului Fiscal, potrivit newmoney.ro.
Economistul consideră că, mai ales din cauza contextului internațional dificil, este posibil ca trendul de scădere a inflației pe care am intrat de o lună să se schimbe. De asemenea, dobânzile vor continua să crească, în condițiile în care toate băncile centrale înăspresc politica monetară, în lupta cu inflația.
„În România există un El Nino economic”
Dăianu mai spune că urgența este formarea unui guvern cu puteri depline și consideră că plafonările prețurilor pentru alimentele de bază ar trebui prelungite. Singura veste bună ar fi că în 2027 este posibil să revenim pe creștere economică.
„În România există un El Nino economic. Războiul și toate celelalte evoluții externe ne afectează foarte mult. S-ar putea ca traiectoria de scădere a inflației să se schimbe iar. Băncile centrale înăspresc condițiile de politică monetară și această înăsprire va continua.
Urgența este să avem un Guvern cu puteri depline. Eu cred că schița de buget va fi îmbrățișată de toate partidele. În 2027, nu cred că vom avea o recesiune, așa cum se anticipează. Va fi o recesiune în jur de 1% în 2026. Inflația se reduce, dar nu scade nivelul prețurilor. Ce facem cu plafonările la produsele de bază? Eu cred că ar trebui prelungite. Nu e vorba despre populism, ci de luciditate.”, a mai spus Dăianu.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici: