Daniel Dennett, Doctor Honoris Causa al Universitatii Bucuresti: "Exista un suflet. Este alcatuit din 100 de trilioane de celule si nimic altceva. Si asta e bine, pentru ca suntem mecanisme formidabile"

Există liber arbitru dacă mintea noastră este un mecanism neuronal determinat cauzal? Este râsul un efect al selecției naturale la nivelul minții? Poate filozofia să rămână izolată de știintele naturii? Filozoful Daniel Dennett Dennett a abordat aceste întrebări cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității București.

Daniel Dennett, unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai filozofiei minții, și-a prezentat ideile cu ocazia inaugurării programului de științe cognitive Open Mind din cadrul Facultății de Filosofie a Universității București. Profesor de filosofie si co-director al Centrului pentru Studii Cognitive din Universitatea Tufts din Statele Unite, Dennett face parte dintre susținătorii orientării evoluționiste în înțelegerea gândirii și a comportamentului uman.

În discursul de acceptare a titlului de Doctor Honoris Causa, filosoful american a pledat pentru o imbinare a relevanței teoretice cu rigurozitatea academică. Pentru Dennett, locul filosofiei nu este în turnul de fildeș, departe de alte discipline, ci la frontiera extremă a cunoașterii științifice, acolo unde se descoperă care întrebări merită răspunsuri: ”dacă ceva nu merită făcut, nu merită făcut bine”. În spiritul umanist al filosofiei analitice integrate în știință și lumea reală, sfatul său pentru studenții prezenți în sală a fost să testeze relevanța proiectelor lor în afara cercurilor filosofice, cu prieteni și colegi, pentru a evita teoretizarea minoră și speculația ermetică.

Autor al unor cărți clasice in filosofia minții și evoluționism- Content and Consciousness (1969) , The Intentional Stance (1987) , Darwin’s Dangerous Idea (1995) , filosoful american a susținut două prelegeri despre modul în care putem înțelege relația între evoluția biologică și natura ființei umane. Distrugând clișeul filosofului „prăfuit” și ”distrat” (cum a caracterizat Dennett imaginea populară a practicianului disciplinei), prelegerile au atacat subiecte fundamentale ale umanității într-un stil exuberant, adaptat unei audiențe interdisciplinare. Pentru Dennet, omul este o parte a naturii, iar fenomenele umane au doar explicații naturale. Dacă durerea poate fi explicată de către științele naturii, nu putem încerca să explicăm și râsul ca fapt natural?

Contrar așteptărilor simțului comun, nu putem explica râsul ca reacție la ceva amuzant, ci trebuie să înțelegem ce funcție joacă actul de a râde și de ce lucrurile care ne fac să râdem sunt amuzante. Într-o prelegere TED, Daniel Dennett încadra studiul râsului alături de alte înclinații naturale ale ființelor umane:

Nimic nu este amuzant în sine, dar poate deveni dacă anumite condiții sunt îndeplinite. Analiza sa consideră ca oamenii râd ca efect al emoției induse de creier, emoție ce facilitează depășirea barierelor în fluxul gândirii. Complexitatea arhitecturii noastre cognitive ne face susceptibili la surprize care trebuie elucidate pentru asigura stabilizarea stărilor mentale. Când ne sunt înșelate intuițiile, mintea umană trebuie să consume energie pentru a se adapta la o noua situație; selecția naturală a favorizat apariția unui mecanism de stimulare prin plăcere a acestui efort.

Observăm acest comportament la bebelușii care râd cu mult înainte de a putea vorbi, atunci când sunt ”bombardați” cu informații noi și surprinzătoare. Umorul, în această viziune, este o creație socială ulterioară care profită de acest efect involuntar prin provocarea unor ”super-stimuli” în același fel în care auto-erotismul ”profită” de plăcerea asociată reproducerii sexuale. Dennett analizeaza din această perspectivă glumele care nu mai sunt amuzante atunci cand trebuie explicate pentru ca nu prezintă nici un stimulent cognitiv.

Eșecul provocării ilarității apare și datorită problemei traducerii poantelor dintr-o limbă sau o cultură in alta, sau din cauza șocului negativ al glumelor care jignesc ascultătorul. Pentru a-și exemplifica argumentația, Dennett a amintit clipul viral in care Dalai Lama rămâne imun la încercările unui ziarist australian ”glumeț”.

Între slideuri cu benzi desenate celebre, fragmente video din Man in Black și imitarea accentului irlandez pentru glumele (bune) cu care își susținea demonstrația teoretică, Daniel Dennett a arătat că oamenii de știință pot combina excelența academică cu jovialitatea chiar și atunci când sunt discutate probleme cruciale în înțelegerea umanității.

În cea de-a doua prelegere ținută într-un amfiteatru preaplin al Facultații de Filosofie, Dennett a abordat una dintre cele mai controversate teme ale științelor cognitive. Dacă gândurile și acțiunile noastre sunt efectul unor lanțuri cauzale naturale, mai putem vorbi despre liber arbitru și responsabilitatea indivizilor asupra faptelor lor? Ținta criticilor sale a fost modelul dezvoltat în neuroștiință potrivit căruia acțiunile noastre devin conștiente nouă înșine doar după ce decizia a fost luată la nivelul neuronal.

Acest model descrie liberul arbitru ca doar o iluzie ce ascunde un determinism neuronal inaccesibil conștienței (Eng. consciousness). Practic, dacă individul nu deține controlul conștient asupra acțiunilor sale, orice atribuire a vinovăției legale sau morale devine problematică. Așa cum declara în timpul cuvântării omagiale, filosofia înțeleasă de Daniel Dennett trebuie să ridice mănușa provocărilor la intersecția între etică și știință.

Dennett, un susținător al modelului neuro-computațional al minții umane, nu a negat fundamentul biologic al minții umane și nici explicația cauzală a stărilor mentale. Așa cum afirmă citatul din titlu, o parafrază din Corriere della Sera pe care Dennett și-o însușește radical, un program de cercetare naturalist al minții exclude o dimensiune metafizică a conștienței care să ”plutească” deasupra structurii neuronale a minții.

Cu toate acestea, liberul arbitru poate co-exista cu determinismul cognitiv. Potrivit lui Dennett, responsabilitatea acțiunilor umane rămâne individuală. O ființă umană nu poate pretinde în apărarea sa ”nu mă învinuiți pe mine! Mintea mea a urmat niște conexiuni neuronale innascute!”. Pentru Dennett, nu are sens sa vorbim despre o setare cognitivă înnascută (Eng. hard wiring) greșită, întrucât nu există posibilitatea de a evalua moral o funcție biologică.

Individul este responsabil pentru felul în care își folosește ”competența morală”: capacitatea de a răspunde la rațiune și capacitatea de a recunoaște și de a contracara manipularea de către alți indivizi. Dacă existența individului în societate este bazată pe prezumția mutuală a competenței morale, Dennet crede că pedeapsa pentru încălcarea legilor este justificată chiar dacă neuroștiința poate explica stările mentale ca procese naturale. Mai mult, studiile neuroștiinței suferă de carențe metodologice ce pun sub semnul întrebării succesiunea dintre decizia la nivel neuronal și decizia la nivelul conștienței.

Multe dintre ideile lui Daniel Dennett fac parte din avangarda filosofiei minții și dau naștere la controverse și modele alternative de explicație. Participanții la conferința din București au contribuit cu observații teoretice și probleme empirice la ideile lui Daniel Dennet, în special cu referire la dilema (departe de a fi rezolvată conceptual sau empiric) liberului arbitru. Marți, filosoful american continua cu a treia contribuție la seminarul de deschidere cu tema ”misterului conștienței”.

În aceeași zi ceilalți membri ai comitetului științific al programului Open Mind susțin o serie de prelegeri inaugurale. Gyorgy Gergely, Nicholas Humphrey, Pierre Jacob, Dan Sperber, Radu Bogdan şi Mircea Dumitru vor extinde caracterul interdisciplinar al științelor cognitive spre antropologie, lingvistică, psihologia evoluționară și psihologia dezvoltării cognitive a copilului.

Programul Open Mind este condus de Radu Bogdan, profesor de filosofie la Universitatea Tulane, și Mircea Dumitru, profesor de filosofie la Universitatea București, și coordonat de Alina Tigău, Universitatea din București. Într-o primă fază, programul va asigura studii masterale, iar planul pe termen lung include dezvoltarea unui centru de cercetare avansată în științele cogniției. Programul își propune să instituționalizeze studiul cogniției în România și să ofere un cadru de dezvoltare pentru cercetătorii din diaspora academică.