​Daniil Medvedev, Anna Netrebko, Valeri Gherghiev, Putin VS Ucraina. “Și mâinile mele sunt pătate (de sânge) / Un strop de apă și vor fi din nou curate"

Daniil Medvedev, Anna Netrebko, Valeri Gherghiev, Putin VS Ucraina. Studiu de caz. Un șoc pentru o planetă întreagă. Fulgerele și tunetele s-au revărsat din senin asupra Ucrainei. Inconștiență, ignoranță, credulitate, comoditate…nici nu știu ce plătim. Dar, războiul a început. Odată cu războiul de pe front, a început și un război în spatele frontului. El s-a activat în toate sferele de activitate. Cultura și sportul, included.

Ca în orice altă chestiune, societatea este, mai mult sau mai puțin, divizată. Adevărul este că, din păcate, chiar și în aceste, așa zise, zone inofensive, dacă problemele erau tratate cu seriozitate, ar fi putut contribui, dacă nu la un teritoriu mai sigur, măcar la o lume mai conștientă. În titlu: versuri din Lady Macbeth în „Macbeth” de Giuseppe Verdi (Act I, scena 15), adesea cântate de Anna Netrebko pe scenele lumii. Daniil Medvedev, Anna Netrebko, Valeri Gherghiev, Putin VS Ucraina.

Încep cu sportul

Lucrurile sînt simple. Interzicerea Rusiei ca țară, delegații (echipe), în competițiile sportive trebuia să aibă loc cu mult înaintea acestui război. Pentru abuz de substanțe dopante la scară largă și continuu. În Rusia e o permanentă întrecere pentru ce substanțe să inventeze care să nu fie depistate sau să nu fie pe lista neagră. WADA e într-o nesfârșită cursă contracronometru să le depisteze și să le catalogheze. Această interzicere a avut loc „decât” formal. Lumea civilizată a sportului a zis să nu fie ea cea care provoacă, generează tensiune în lume, cu atât mai mult cu cât existau și sportivi curați, respectați și care nu aveau de ce să fie pedepsiți la fel. Și mai era vorba și de bani….Pe acest motiv, ne-am trezit că au inventat, exclusiv, pentru ruși delegațiile Federațiilor rusești ale diverselor sporturi sau a Comitetului Olimpic rus în loc de Rusia. În fine, una peste alta s-au deformat regulamentele, pe genunchi, motiv pentru care lucrurile au luat-o de tot la vale. Ca la Beijing. Astfel, toate oficialitățile astea diriguitoare au dovedit că au doar mușchi pe creieri. Au distrus, practic, tot ce ține de sport, sportivitate, șanse egale etc. 0 (ZERO).

La nivel, politico-imagistico-aroganto-GFYS, ne-am trezit cu Daniil Medvedev la Cupa Davis.

Și cu câteva detalii ce țin de federație. Logoul echipei a fost în culorile steagului rusesc, deși era „recomandat” să nu!? Iar imnul ales a fost foarte frumosul „Concert de pian nr. 1, op 23″ de Ceaikovski. Până la urmă, te și întrebai de ce s-a mai aplicat decizia de interzicere a Rusiei ca țară? Și, apoteotic, au urmat și declarațiile prin care Medevedev se arăta foooarte fericit că au bătut Spania (fără Nadal) chiar la ea acasă (vă imaginați reacția publicului) și că, deși publicul e ostil, tot nu înțelege cum să mă facă să nu câștig…. Când sînt pe teren știu ce țară reprezint. Știu care este imnul național…”. Un discurs plin de diplomație care nu poate face decât să-l „împrietenească” cu spectatorii din întreaga lume și asta s-a văzut la Australian Open, când, ce să vezi, a fost bătut de un spaniol. E adevărat, nici nu l-a pupat pe Putin. Și părerea mea este că, din cauza firii sale conflictuale și a temperamentului coleric și-a construit o carapace împotriva a ceea ce ar însemna, numai în mintea lui, sentimente anti-rusești. La polul opus se găsește Andrei Rublev, admirat de tribune necondiționat.

Dar nu trebuie demonizat Daniil, sînt alți sportivi care fac dovada imbecilității, ignorând faptele și plângându-și de milă că nu pot concura, gândind, în cincismul lor, că sportivii ucrainieni pot concura. Să scurtăm povestea. În sport, sancțiunea actuală de interzicere a delegațiilor rusești în competiții, nici nu ar fi avut la ce să se aplice, dacă se aplica cu răspundere prima sancțiune.

Cultura, puțin mai complicat

Dar nu așa cum credeți. Mai întâi, să lăsăm faptele să vorbească. Lumea e plină de artiști ruși, în orchestre simfonice, în teatrele de operă, în corpurile de balet, în teatre etc. Majoritatea rezidenți și angajați, alții deja născuți în țările în care activează (și în sport e același fenomen). Trebuie spus că nu i-a dat nimeni afară. Istoric, și, de fapt, aici e cheia, cei care și-au pedepsit cel mai tare artiștii, oamenii de cultură care n-au acceptat mizeriile regimurilor au fost chiar rușii. Regimul bolșevic n-a lăsat nimic nepedepsit. Rahmaninov, Stravinski, Prokofiev – Șostakovici – Haciaturian (cu reîntoarcere), Leonide Massine (balerin), Nijinski, Diaghilev, Nureiev, Balanchine, Anna Pavlova, Mihail Fokine, Kadinski, Oscar Rabin etc Da, sigur, ne e mai ușor să vorbim despre alții, dar uitându-ne în propria ogradă, nici n-aș știi cu cine să încep. Cu Enescu, cu Brâncuși… și credeți că s-a terminat cu Alina Cojocaru?

Nici vorbă. De fapt, mecanismul e simplu și perpetuum mobile. Mediocrii din artă sînt arma, cenzura și ideologia scopul.

Că, na, scopul scuză mijloacele. În zilele noastre, presiunea mediocrilor (/sindicate) funcționează la fel, ei închid culoarele talentaților fără sprijin pentru a-și promova rudele și favoriții. Sînt zeci de ani de practică și se va scăpa foarte greu de asta. Dar să nu vă închipuiți că la Bolșoi e angajat sau promovat oricine, de altfel, e renumit scandalul cu Serghei Filin ars pe față cu acid. La noi au scăpat ieftin doar că i-au dat „afară din țară”. Este arta politică? Da, nefiind practicată de roboți. Oamenii au simpatii, antipatii, trebuie să-și plătească facturi, să mănânce, să aibă unde să doarmă, tânjesc după un anumit stil de viață etc. Deci, sînt sub greutatea deciziilor politice. Economice, sociale, ideologice etc Pe de altă parte, sindicalizarea în cultură n-avea cum să nu o politizeze. Mai adăugăm, pe-aici prin est, cenzura, ideologia comunistă că trebuie depășite moștenirile artei burgheze, scopurile propagandistice de a demonstra occidentului că sîntem mai buni ca ei etc Pe de altă parte, în arte, literatură avem de-a face cu opere cu profund rădăcini sociale și politice.

Autorii au scris despre războaie, prigonirea semințiilor, nedreptatea socială, asuprire. O minimă recapitulare.

De la „Nabucco”, „Macbeth” sau „Attila” de Verdi/Shakespeare la „Dust” și „Xenos”- Akram Khan, de la „Troienele” de Berlioz la „Samson și Dalila” de Saint-Saëns, de la „Norma” de Bellini la „Tosca” de Puccini, de la „Guernica” de Picasso la „Libertatea conducând poporul” de Delacroix, de la „Mizerabilii” de V. Hugo la „Pe aripile vântului” de Margareth Mitchell…….. Am evitat exemple cu ruși, nu le-am ignorat. Ce facem, scoatem tot ce înglobează teme politice și sociale? Răspunderea pe persoană fizică a artiștilor. În occident se vede foarte clar implicarea artiștilor în cauze umanitare, drepturile omului, anti-războaie, ecologice… Și chiar se simte că, activismul american este peste cel european sau de oriunde în altă parte a lumii. Bine, nu ne gândim la China, Rusia și alte regimuri totalitare.

Artiștii sînt angajați ai instituțiilor de stat, independenți, dar puțini, ca la noi, diaspora și the stars. Pe cei din categoria the stars, nu Putin i-a făcut faimoși, ci occidentul și talentul lor. Este cu atât mai greu de înțeles pentru, probabil, cei mai proeminenți artiști ruși, Anna Netrebko și Valeri Gherghiev, cum și de ce au avut nevoie să-l susțină pe Putin și acțiunile sale criminale? Sînt și alții în cor. Sigur, s-a mai întâmplat în istorie. Însă, secolul 21, are alte premise. Accesul la informație, libertatea de expresie etc.

În plus, madam Netrebko locuiește la Viena, iar Gherghiev e un fel de cetățean internațional.

S-a acreditat ideea în presă că, proprietățile sale din Italia ajung pe la zeci de milioane de dolari. Cei doi au o istorie lungă și o implicare mare în susținerea imaginii și acțiunilor lui Putin. Semnalele de alarmă au fost trase demult. Dar, din păcate, cam numai în SUA și MB. Instituțiile de cultură n-au ținut cont. Poate pentru bani? Sezonul 2017-2018 de la Scala s-a deschis cu Netrebko în „Andrea Chénier” de Umberto Giordano cu bilete de 2100 și 3000 de euro. Da, da, banii vorghește. Un grad de nebunie la cote maxime. Numai cine nu muncește poate da atâta pe un bilet, dar, ați ghicit, oligarhii erau actorii principali. Era mai mult un bilet -card de restricționare a accesului. Pam-pam. Poate pentru că „arta nu e politică”? Cum încerca Lady Macbeth de Krasnodar să ne snobeze (pornind de la Furtwängler) în postul său de pe rețelele sociale în care, ne spunea că, unu, e împotriva războiului, doi, că „e răi” ăia care vor să îi cunoască poziționarea. De notat, n-a zis nimic de Putin.

Gherghiev a tăcut mâlc. S-a întors în patria mumă unde nimeni nu-i cere nimic, doar îl venerează.

Faptul că Netrebko și Gherghiev (și alții) au fost îndepărtați de pe scene și de la pupitre de orchestre trebuia să se întâmple cu mult timp în urmă. Desigur, nimeni n-a cerut arderea înregistrărilor lor sau interzicerea ascultării, deși, știm bine că Putin ar fi în stare și de un „Fahrenheit 451- Reloaded”. Atâta vreme cât dna Netrebko va sta la Viena, ca cetățean austriac, își va încasa bine mersi drepturile din difuzări și vânzări. Până acum nu i s-au scos înregistrările de la raft. Mai greu e la Gherghiev pentru că Rusia este sub embargo financiar. Dar va recupera. A trecut timp, nu glumă, de când cei doi au tot avut parte de proteste. LGBTQ (2013), se știe că au susținut legislația anti-gay a lui Putin, anti separatiste, Osetia, Donbas,Crimea (2014-2015), susținându-l pe Putin cu propria semnătură (vezi în foto). Da, un obicei existent și pe la noi, încă. Problema e că, atunci, doar niște activiști și-au făcut treaba, adăugându-i și pe cei din Euromaidan. Presa a informat, dar toți cei care astăzi au fost foarte rapizi și preciși în a pune lucrurile la punct, dățile anterioare au fost surzi și orbi. Și, după părerea mea, aici e adevărata problemă. Până unde lași deviațiile comportamentului civic al unui artist/intelectual să meargă?

Că nu vorbim de beție. Cât timp îl ignori/ierți? Cât de comozi vrem să fim? Putin e nebun, dar nu e prost.

El a știut că sportul îi aduce popularitate, iar cultura prestigiu. Și a investit în ambele. Pe cei mai importanți reprezentanți i-a îmbrăcat în aur. Ultimul pe listă fiind balerinul Serghei Polunin, care, culmea ironiei, și-a botezat fiul Mir (Pace). Și, deocamdată, fiind și în Rusia, nu ne-a spus nici… și nici…. N-am niciun dubiu că, în următoarea perioadă vor exista derapaje sub diverse forme, de la negarea artei rusești, la rejectări de persoane care chiar n-au avut nimic de-a face cu regimul, dar timpul le va regla. Există o listă lungă, de interziși și interziceri, chiar în democrații (vezi epurările McCarthiste), în diverse momente ale istoriei. Dar nu, nimic nu se pierde. Totul e să ne folosească și să nu uităm. Așa că, mai învățăm încă ceva. Libertatea se apără stând cu ochii larg deschiși și urechile pîlnie și oprind din timp orice formă de tiranie și susținere a acesteia. De-aici sau de aiurea. Persoană sau formațiune. Politică sau altă natură.

Foto: AP News, queernation.com, slippeddisc.com