De ce fac femeile infecții urinare recurente: legătura cu sexul, menopauza și tratamentele greșite

Infecțiile urinare recurente apar mai des la femei decât la bărbați și pot afecta calitatea vieții atunci când simptomele sunt „zgomotoase“. Dr. Andrei Ionuț Păunescu, medic primar urolog în cadrul Hyperclinicii MedLife Timișoara – Eroilor, explică de ce femeile sunt mai predispuse, cum se tratează și cum pot fi prevenite, uneori, doar prin schimbarea stilului de viață. Medicul atrage atenția asupra pericolelor automedicației și asupra tratamentului cu antibiotice „după ureche“, obiceiuri care ne pun în pericol sănătatea pe termen lung.

„Cistitele, infecțiile urinare joase cum se mai numesc, afectează în principal sexul feminin. Și asta se întâmplă din pricina unei particularități anatomice: uretra este mult mai scurtă. Acest lucru facilitează migrarea germenilor din exterior către mediul intern al vezicii urinare. Canalul urinar este foarte aproape de vulvă și de sfincterul anal, unde există o puternică tapetare cu bacterii, iar această însămânțare cu bacterii este mult mai facilă la femei“, explică dr. Andrei Ionuț Păunescu.

Așa se explică faptul că între 30% și 50% dintre femei fac cel puțin un episod de infecție urinară în timpul vieții, iar dintre acestea, peste 50% fac infecții urinare recidivante, mai spune specialistul. „Dacă vreți o definiție a infecțiilor urinare recidivante, aceasta înseamnă două infecții urinare făcute în șase luni sau trei infecții într-un an“, precizează dr. Păunescu.

Cistita lunii de miere

Recidiva poate implica un germen nou sau poate fi o reactivare a infecției cu același germen patogen, care nu a fost tratată corespunzător.

Factorii de risc și incidența diferă la femeile tinere, față de cele mai avansate în vârstă, mai spune medicul urolog: „La femeile tinere, majoritatea infecțiilor urinare – peste 90% – sunt secundare unui contact sexual“.
Acest lucru nu înseamnă că infecția urinară se transmite de la un partener la altul, precizează medicul urolog: „Nu înseamnă că bărbatul are această infecție și o transmite femeii. În sine, actul fizic, prin mișcări și secreție locală facilitează migrarea acestor bacterii către mediul urinar. Și, în momentul în care femeia are un sistem imunitar mai vulnerabil, este mai predispusă la astfel de infecții și va face infecție urinară la una-două zile după contactul sexual. În cărți era denumită «cistita lunii de miere». Deci, la femeia tânără principalul factor de risc este contactul sexual, dar asta nu înseamnă că pentru a preveni infecțiile urinare e nevoie de abstinență, ci de o igienă atentă și de câțiva pași care ar trebui respectați”.

Al doilea factor de risc este deshidratarea cronică. „O urină care nu curge are tendința de a se infecta. Așadar, dacă nu consumăm o cantitate suficientă de lichide, astfel încât să ne asigurăm aproximativ un litru și jumătate, doi litri de urină pe zi, riscăm să dezvoltăm această infecție urinară, la care se adaugă, evident, și multe alte patologii conexe. Un alt aspect care poate să influențeze dezvoltarea bacteriilor la nivelul vezicii urinare este amânarea actului micțional. Adică avem senzația că trebuie să urinăm și amânăm cât putem, o oră, două, trei, până nu mai putem. Și atunci, germenii au timp să se dezvolte și să producă această infecție urinară“, explică medicul.

Toți acești factori de risc țin de obiceiurile zilnice, care pot fi modificate de fiecare în parte.

Scăderea nivelului de estrogen, principalul factor de risc după 40 de ani

Există însă și multe patologii care pot duce către infecțiile urinare. De exemplu, afectarea sistemului imunitar, malformațiile locale, bolile consumptive – în care starea de sănătate se deteriorează treptat – sau radioterapia locală. În toate aceste cazuri, precizează dr. Păunescu, infecțiile urinare sunt efectele secundare ale bolilor respective. „Noi vorbim însă de infecțiile urinare la femeile fără patologii conexe“, subliniază specialistul.

La rândul lor, femeile aflate la vârsta perimenopauzei sau a menopauzei au tendința de a dezvolta infecții urinare în principal din cauza scăderii nivelului de estrogen care protejează mucoasele. „O femeie la vârstă fertilă are mucoasele – adică straturile de protecție ale vezicii urinare și peretelui vaginal – normal dezvoltate. La perimenopauză și menopauză, aceste mucoase se subțiază și își pierd din capacitatea de a mai proteja vezica urinară. În astfel de cazuri, apar fenomene numite disbioze, adică dezechilibre bacteriene la nivelul vaginului, dar și la nivelul vezicii urinare“, explică dr. Păunescu.

În momentul în care apar aceste disbioze, adică aceste dezechilibre, mediul vaginal fiind unul acid, o parte dintre bacteriile benefice care mențin acest mediu în echilibru, mai ales lactobacilii vaginali, pot fi reduse sau distruse. Astfel se pot dezvolta bacterii patogene într-un titru mai mare – cum sunt, de exemplu, Klebsiella sau Escherichia coli, adaugă specialistul.

E. coli este bacteria responsabilă de circa 90% din infecțiile urinare, mai spune medicul urolog: „În perioada de perimenopauză și după instalarea menopauzei, odată cu scăderea nivelului de estrogen, barierele naturale de protecție se modifică. Se produce astfel o creștere necontrolată a bacteriilor patogene de la nivelul mucoasei vaginale și se poate ajunge într-o cascadă de reinfectare bacteriană. În concluzie, menopauza – însoțită de scăderea nivelului de estrogen – este unul dintre factorii de risc pentru infecția urinară la femeile trecute de 40 de ani“, adaugă urologul.

Stilul de viață influențează mult riscul de recurență

Un tratament foarte bine țintit pentru o pacientă cu infecție urinară nu este sub nicio formă o garanție 100% că acea pacientă nu va avea o reinfecție sau o recădere, ține să precizeze specialistul. „Tratamentul infecțiilor urinare trebuie adaptat la pacientă, la stilul de viață și la obiceiurile pe care le are. Eu personal combin două abordări medicale: pe de o parte, este vorba despre modificarea și influențarea stilului de viață pe care îl are pacienta, pentru că ea trebuie să fie conștientă că obiceiurile ei o predispun la infecții urinare și, pe de altă parte, tratamentul topic“, explică medicul urolog.

Cum se tratează corect infecțiile urinare recurente

Dr. Păunescu atrage atenția că o persoană tânără care face infecții urinare recurente trebuie să fie foarte conștientă de igiena locală atât înaintea actului sexual, cât și după: „Urinarea post-coitală, adică post-contact sexual are un efect protector foarte bun. Creșterea consumului de lichide la persoanele care au infecții urinare recurente este obligatorie. Amânarea urinatului e foarte nocivă pentru femeile care au tendință să facă infecții urinare recurente. Deci, toate acestea le discutăm cu pacientele în cabinet. Aceasta este partea care ține de stil de viață. În ceea ce privește tratamentul complet, la o femeie care are o infecție urinară manifestă cu simptome agresive, este specific”.

Specialistul enumeră semnele infecției urinare agresive: senzația permanentă de a urina – femeia merge la toaletă, face câteva picături, după care iese și are senzația că trebuie să meargă din nou; nevoia imperioasă de a urina; durerea permanentă la nivelul hipogastrului (sub ombilic); dispareunia (durerea în timpul contactului sexual).

Antibioticul face parte din tratamentul infecției urinare. Specialistul recomandă însă ca pacientele să nu ia antibiotic intempestiv, fără analize de urocultură înainte. „În momentul în care o femeie are semne inițiale de infecție urinară joasă, care sunt în afara sferei normalului, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să ofere o probă de urină pentru urocultură și sumar de urină. Acestea ne spun dacă avem o infecție urinară, cu ce germen este această infecție urinară și la ce tip de antibiotic este sensibilă infecția urinară. Când avem aceste date, inițiem un tratament cu antibiotic. Tratamentul cu antibiotic trebuie să fie pe o durată scurtă. Există studii care subliniază că tratamentul cu antibiotic în infecția urinară necomplicată trebuie să fie de 3-5 zile, echivalent ca efect cu cel de 7-10 zile, dar fără efectele secundare ale antibioticului asupra organismului. Așadar, inițiem tratamentul cu antibiotic în cistitele manifeste“, explică medicul urolog.

„Nu tratez niciodată o cistită fără probiotic“

Tratamentul oferă însă doar un rezultat pe moment. Nu preîntâmpină și nu garantează că pacienta nu va suferi o reinfecție sau o recădere, mai spune medicul. „Ceea ce facem ulterior este să venim cu tratamente suportive. Extractul de merișor, de exemplu, conține substanțe active care blochează aderarea bacteriilor la vezica urinară. D-manoza, un derivat de glucoză, oferă suport țintit, adică hrănește lactobacilii sănătoși“, spune dr. Păunescu.

În general, infecțiile produc un pH urinar bazic. „Pentru a-l echilibra, avem nevoie de modulatori de pH, cum ar fi produsele pe bază de L-Metionină/citrați. În plus, trebuie să înțelegem că un tratament cu antibiotic poate afecta semnificativ microbiota organismului, atât la nivelul mucoaselor, cât și la nivel intestinal. Se studiază foarte mult acum impactul acestei microbiote ca sistem de protecție și mai ales ca sistem de asigurare a unei imunități de calitate. Noi avem în organism atât bacterii sănătoase, cât și bacterii patogene. Echilibrul dintre aceste bacterii ne asigură o stare de sănătate. Când se produce acest dezechilibru, adică disbiozele, apar manifestări sistemice, crește riscul de infecție urinară, de inflamație gastrică, intestinală. Și atunci, în tratamentul infecțiilor urinare, al cistitelor, eu recomand tot timpul și probiotic. Nu tratez nicio cistită fără probiotic“, subliniază medicul urolog.

Un alt lucru important pe care urologul îl menționează este acela că tratamentul este unul personalizat: „Nu există un tratament standardizat pentru absolut toate pacientele. Pentru că singura asemănare între infecția urinară a mai multor doamne este doar denumirea: infecție urinară. Însă fiecare pacientă trebuie privită ca un ansamblu unitar, fiecare are elemente de diagnostic în plus sau în minus de care trebuie să ținem cont. Evident că poate fi același tratament la 100 de paciente. Dar ce încerc să subliniez este că nu putem aplica o ștampilă pe tot ceea ce înseamnă infecție urinară. Trebuie discutat cu pacienta, văzuți toți factorii de risc, obiceiul cotidian, aportul de lichide, istoricul și așa mai departe, și în funcție de acestea se stabilește protocolul“, precizează dr. Păunescu. 

Cât durează tratamentul suportiv

Tratamentul suportiv trebuie urmat trei luni, mai spune medicul. „Tratamentul suportiv, adică fitoterapic, probiotic, modulatorii de pH, se menține minimum trei luni. Probioticele – o lună și jumătate, două luni depinde de pacientă, dar tratamentul fitoterapic minimum trei luni, pentru că este un tratament cu efect de stocare. Studiile arată că extractul de proantocianidine, adică extractul de merișor și compoziția de D-manoză, cresc perioada liberă între reinfectări sau recăderi, de la trei luni, până la șapte, nouă, zece luni. Adică dacă o femeie a avut recurență în mod normal din trei în trei luni, sub acest tratament suportiv, recăderile sunt, poate, odată pe an“

„Domnii sunt de partea norocoasă a balanței“

Cât privește bărbații, ei fac mult mai puține infecții urinare, comparativ cu femeile: „Domnii sunt de partea norocoasă a balanței, în sensul că fac mult mai rar infecții urinare. Ei au o uretră mult mai lungă, iar această particularitate le oferă protecție. Deci, dacă la femeie uretra este de 3 centimetri în medie, la bărbat, este undeva la 12-18 centimetri, depinde acum de structura anatomică a fiecăruia. Și atunci, perioada necesară unei bacterii să ajungă în vezica urinară și să producă o infecție este mult mai mare. Timp în care bărbatul poate apuca să urineze o dată de două-trei ori și atunci se produce o spălare mecanică a uretrei, a canalului”, explică medicul.

Dar, adaugă specialistul, partea mai puțin norocoasă este că, în momentul în care fac aceste infecții urinare, manifestarea clinică este mai agresivă decât la femei. În cazul bărbaților, infecția poate afecta și prostata și apar așa-numitele prostatite acute. „Prostatita acută se poate manifesta sistemic, spre deosebire de infecțiile urinare joase. Pentru că noi vorbim acum doar despre infecțiile urinare joase, nu de etajul superior”, precizează dr. Păunescu.

Manifestare sistemică înseamnă febră, disconfort urinar – adică senzație permanentă de a urina, urinare în cantitate mică și foarte frecventă, senzație de golire incompletă a vezicii urinare, durere perineală, durere în hipogastru (sub ombilic). Toate aceste simptome îl aduc pe bărbat destul de rapid la medic. „Cauzele sunt, de asemenea, contactul sexual, diferite leziuni sau diferite malformații la nivelul uretrei. De asemenea, la bărbați mai poate fi vorba și despre o însămânțare hematogenă. Adică, de exemplu, dacă există un abces dentar sau o lucrare la nivelul cavității bucale, poate face o infecție sistemică cu febră care se poate cantona și la nivelul prostatei. De cele mai multe ori se produc tot ca la femei, prin contact direct, nu prin contact hematogen. Dar sunt mai tumultuoase ca răspuns simptomatic și se întâmplă mai rar decât la femei”, subliniază medicul.

Pentru un diagnostic corect este nevoie de urocultură și sumar de urină ca analize, dar și de o spermocultură, dacă la primele două nu s-a depistat nimic. „Tratamentele sunt, de asemenea, sistemice, cu antibiotic. Doar că în cazul bărbatului se dă antibiotic o perioadă mai lungă de timp decât la femeie, pentru că penetrarea antibioticului la nivelul prostatei este mai defectuoasă, mai anevoioasă. Și atunci tratamentul cu antibiotic în cazul unei prostatite acute poate dura 10 zile”, adaugă dr. Păunescu.
Infecțiile urinare recurente la bărbați sunt foarte rare, iar dacă ele apar, pacientul în cauză intră într-un protocol de evaluare mai amănunțită. „Aceasta înseamnă evaluări imagistice – tomografii, ecografii – analize permanente ale calității urinei, adică se vor face uroculturi și în perioadele în care bărbatul nu are manifestări. Trebuie să vedem dacă bărbatul nu cumva are corp străin, cum ar fi calculi renali, pietre la nivelul vezicii urinare, care să întrețină această infecție. Sau să vedem dacă nu are o malformație sau boli care afectează sistemul imunitar – HIV/SIDA, de exemplu“, enumeră medicul urolog.

Recomandări importante în cazul infecției urinare recurente

În unele cazuri, recurența infecțiilor urinare poate fi împiedicată doar prin schimbarea stilului de viață. În altele, niciun fel de terapie nu poate fi de ajutor. „Și, tocmai de aceea sunt anumite cazuri în care femeile iau profilactic o doză de antibiotic după fiecare contact sexual sau înainte de contact sexual. Evident, discutăm despre cazuri rare, în care infecțiile se produc aproape după fiecare contact sexual”, mai spune medicul urolog.

Ca recomandări generale, sunt utile hidratarea adecvată și un aport de lichide care să asigure peste un litru și jumătate de urină pe zi. „Al doilea aspect este să nu amânăm urinatul. În momentul în care avem senzația că trebuie să urinăm și știm că avem un istoric de infecții urinare sau suntem predispuse în a face infecții urinare, să mergem să urinăm. Al treilea aspect: igienă riguroasă înainte și după contact sexual. Al patrulea aspect ar fi urinarea post-contact sexual. Astea sunt elemente ce țin de stilul de viață”, subliniază dr. Păunescu.

În plus, medicul atrage atenția că, deși deși nu se eliberează pe bază de rețetă, produsele fitoterapice trebuie recomandate de medic. „Nu poți să le iei după capul tău. Îți trebuie recomandarea medicului, pentru că el are acea sită de cernere a produselor fitoterapice, știe ce are efect cu adevărat și ce nu. Pentru că piața este bombardată cu foarte multe produse și atunci riscăm să intrăm într-o buclă de automedicație, care poate fi foarte nocivă pentru paciente.“

O altă recomandare puternică a medicului urolog are legătură cu tratamentul antibiotic. „Recomand cu tărie să nu se ia antibiotic intempestiv, doar pentru că îl avem în casă sau ni l-a dat cineva, fără analize de urocultură. Motivul pentru care antibioticele se prescriu acum atât de greu și se dau pe rețete speciale este că s-a făcut uz de antibiotic atât de mult, încât bacteriile au dezvoltat rezistență la antibiotice. Dezvoltând această rezistență, ajungem în stadiul în care nu prea mai avem cu ce să tratăm”, conchide medicul urolog. 

***

Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiunea Facem România bine.

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.

La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.

Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.

Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe https://www.medlife.ro/.

Articol susținut de MedLife