De ce toți tinerii ascultă acum în draci muzică pop românească din anii 90

​Hipsterii s-au cam plictisit de manele și au început să asculte muzica pop românească din anii 90 și începutul anilor 2000. Nu neapărat 3 Sud Est, dar ceva să placă la toată lumea. Gen, Asia, Akcent, Activ, Andre, Animal X și toate celelalte. Am să explic de ce se întâmplă acest lucru.

Mai știi meme-ul ăla cu „nu neapărat manele, da ceva să placă la toată lumea”? A apărut pe net în urmă cu câțiva ani și a ajuns să fie folosit și-n viața reală. E un sâmbure de adevăr acolo. Manelele, oricât de stigmatizate au fost și sunt în continuare, erau numitorul comun la orice petrecere, majorat, nuntă, destrăbălare. Tot timpul se găsea unu care să fie anti-Salam, dar majoritatea erau pe sistem.

Și asta se întâmpla doar într-un context ceremonial. Dacă ascultai manele în timpul liber erai un pic prea dubios. În fine, meme-ul ăla nu se mai aplică doar la manele. Argumentul încă stă în picioare dar noi ne-am schimbat. Ne-am plictisit de manele. Au trecut pe locul doi în ierarhia lucrurilor care plac la toată lumea.

Pe primul loc a ajuns un alt gen muzical similar. Sistemul lui Salam a fost înlocuit de muzica pop românească din anii 90 și începutul anilor 2000. Nu neapărat 3 Sud Est, dar ceva să placă la toată lumea. Gen, Asia, Akcent, Activ, Andre, Animal X și toate celelalte trupe pe filmul ăla. Am enumerat doar trupe care încep cu litera „A”. Mai e drum lung până la finalul alfabetului și multă muzică de calitate.

Party-urile tematice cu muzica anilor 90 sunt din ce în ce mai răspândite prin cluburile din București și Cluj-Napoca. Nu mă refer la concertele expiraților care vin în România înjumătățiți de soartă. Adică doar o parte din Ace of Bace, 1/2 din Modern Talking sau cine o mai rămas din Boney M. Aia-i altă treabă. Eu vorbesc despre pop-ul românesc, care nici măcar nu se poate încadra în stilul „retro”. Nu au trecut destui ani să-l băgăm în categoria aia.

De ce prinde atât de bine muzica asta în prezent? Pare greu de crezut că o muzică atât de complexă și greu de înțeles prinde la distanță de aproape două decenii de când Suzana a furat banana.

Mulți o dau pe aia cu „ascult în mod ironic”, care nu-i o explicație. E o scuză penibilă folosită de oamenii care nu-și asumă nimic. Adevărul e mai complicat decât atât. Am reascultat hit-urile din perioada aia și am fost la câteva petreceri unde mi-au sărit versurile din subconștient la jumătate din playlist. Și am ajuns la niște concluzii despre muzica asta. Uite de ce muzica pop românească e sunetul care ne unește pe toți în 2019:

Au intrat banii în conturile celor din Generația Atomic

Majoritatea oamenilor care merg la petrecerile astea sunt tineri care au copilărit în anii 90. Asta e muzica pe care se rupeau cu un pahar de suc de la dozator într-o mână și o pungă de pufarini în cealaltă. Și toți ăia care se laudă acum că „pe vremea mea nu era internet, mergeam afară să jucăm fotbal în fața blocului, nu băgam FIFA” sunt adulți în toată firea.

Știu, pare greu de crezut că oamenii care folosesc speech-ul ăsta sunt adulți, dar asta-i generația. Generația Atomic, mai exact, care acum lucrează în corporații și agenții de publicitate. Au un flux lunar de bani și chef de distracție în fiecare weekend, pentru că-și urăsc locul de muncă, poziția socială și existența în general.

Așa că merg la party-urile astea ca să-și uite problemele cu un shot de nostalgie și multe shot-uri de alcool. E o combinație care merge foarte bine, mai ales atunci când nu o faci singur în apartament:

Petrecerile transformă orice „guilty pleasure” într-o capodoperă acceptată universal

Lumea rupe YouTube-ul după Genius și Dl. Problemă de ceva vreme încoace. În special la petrecerile de apartament, unde stai între prieteni și te doare-n cot cine te judecă pentru gusturile tale muzicale dubioase. Ești într-un mediu safe, unde nu ți-e frică de critică. Și e un sentiment împărtășit și de oamenii de lângă tine. După câteva sticle de vin sunt mari șanse să se rupă toți prietenii tăi pe muzica asta. Ce-s alea gusturi muzicale când ești varză?

Ei bine, exact același lucru se întâmplă și când pui muzica asta la petrecerile tematice din cluburi. În afara zonei tale de confort. În lume. Sună sinistru, să te vadă și alții că-ți place 3 Sud Est, dar nu e. Toți sunt lipsiți de orice fel de jenă. Se simt în siguranță să se desfășoare. Nu mai există ideea de „guilty pleasure” pentru că toți ascultă exact aceeași porcărie. E vorba de apartenență la un grup. Un grup care ascultă muzică pop de nișă, care cu toate că nu e super calitate, e familiară și asta e suficient. În plus:

Versurile sunt super proaste și ușor de fredonat la beție

Toată lumea știe că IQ-ul unei persoane scade considerabil în funcție de numărul de băuturi pe care le consumă. Ăsta-i și motivul pentru care toată lumea vorbește despre politică sau religie la beție. Nici un om sănătos la cap nu ar deschide subiectele alea sober. În fine, IQ-ul scade atât de mult încât versurile simple și ușoare pe care le auzim în piesele astea nu mai par chiar atât de idioate. Exemplele sunt numeroase. Nu cred că există o piesă pop românească din perioada aia cu versuri care să aibă o noimă.

Perfect așa, nici nu am nevoie de altceva. „Mă înec în ochii tăi”, în absolut orice context, e o tâmpenie. Dar când ești rupt și strigi asta cât te țin plămânii devine cea mai sinceră și frumoasă declarație de dragoste pe care o s-o faci în seara aia unei persoane, sau, la modul realist, barmaniței care s-a săturat de toți și de toate.

Muzica asta nu e atât de controversată ca manelele

Pop-ul românesc, oricât de oribil ar fi, nu e nici pe departe la fel de controversat sau de criticat ca manelele. Asta cu toate că versurile sunt asemănătoare. De fapt, de multe ori temele abordate sunt mai variate la manele. În pop se vorbește despre iubire și atât. În manele mai auzi despre dușmani, invidie, destin, chiar și jocuri de noroc. Acoperă o paletă mai larg de necazuri și experiențe umane. Pop-ul, în schimb, e unilateral.

Nimeni nu sare să vorbească despre cum băieții din 3 Sud Est sau Body And Soul au stricat o generație întreagă cu muzica lor super basic. E ok dacă vorbești despre cum îți plac fetițele-n bikini, dar Doamne ferește să menționezi că ești șmecher de o viață. România e o țară puternic rasistă și asta se aplică și când vine vorba de preferințele muzicale.

Sunt și petreceri cu manele dedicate publicului tânăr corporatist. Sunt puține la număr și nu au succesul celor care pretind că bagă pop pe nostalgie, cu toate că generația Atomic a crescut pe Minodora la Maxim.

Muzica pop din ziua de azi e mult mai nasoală

Ăsta e adevărul. Sunt și excepții, dar muzica pop românească din zilele noastre e varză. Nu e nici excesiv de proastă, ceea ce ar face-o interesantă, nici genială, evident, așa că rămâne într-o mediocritate enervantă. Spre exemplu, ascultă piesa „Bambolina” de la Killa Fonic împreună cu Carlas Dreams, doi artiști mari din prezent. A apărut pe la mijlocul lunii septembrie și nu are nici o valoare artistică. Pe lângă faptul că sună ca și cum cineva ar încerca să cânte „Mia” de la Bad Bunny în timp ce vomită.

În schimb, muzica pop din anii 90 era atât de jegoasă încât era atractivă, pe filmul „so bad that it s good”. Oamenii nu se luau prea în serios. Nu cred că fetele de la Asia s-au gândit la moștenirea poetică eminesciană când au înregistrat versul „sună periculos/trage fusta mai jos”. Majoritatea au făcut muzică la plezneală. Ăștia pe care-i vezi acum la TV sau îi auzi la radio se iau prea în serios. Ca o regulă în viață, „era mai bine în trecut” e o expresie falsă. Întotdeauna. Mai puțin atunci când vorbim despre muzica pop românească.

Ne-au rămas în cap pentru că le ascultam non-stop, de cele mai multe ori fără să vrem

Pare greu de crezut pentru tineretul născut după anul 2000, dar într-o vreme nu puteai să alegi absolut fiecare piesă pe care vrei s-o asculți. Acum deschizi Spotify și dai play la ce vrei tu. Dacă nu-ți convine ce cântă Irina Rimes, poți să-l asculți pe Smiley toată ziua. Și nici măcar nu trebuie să derulezi banda. Dacă te saturi de Smiley, stai liniștit, poți să asculți toată muzica existentă-n lume. Și în fiecare zi apare muzică nouă. Prietenii îți trimit link-uri toată ziua. E mult mai greu să-ți rămână o piesă întipărită-n creier.

Pe la finalul anilor 90 și începutul anilor 2000 erai la mila radioului. Da, puteai să-l oprești dacă nu-ți convenea ce auzi, dar erai un prunc. Pe atunci orice muzică era fascinantă, cât timp nu era muzica populară din colecția părinților. Și vorbim despre muzica pop. Era peste tot. Nu puteai scăpa de ea. O auzeai în casă, la magazin sau la școală. Inevitabil ajungeai să știi toate versurile și coregrafia din videoclipuri, care pe atunci erau încă ceva wow.

Indiferent în ce direcție muzicală ai luat-o după ce te-ai prins cum funcționează internetul, muzica pop românească din perioada aia te-a format. Și a fost ascultată de absolut toată lumea. Ăsta-i motivul pentru care au succes și-n prezent. Cu toții le știm pentru că nu am avut încotro. Acum am crescut și am renunțat, în sfârșit, la elitismul pueril, care oricum dispare odată cu vârsta, și ne putem bucura din nou de ele. Piesele cântate de artiștii din perioada respectivă ne unesc prin amintiri și versuri infame.

Cât timp nu sunt despre șmecherie, necazuri, dușmani sau jocuri de noroc.