Despre legalizarea prostitutiei (de Ion Vianu)

Recent, a avut loc la Palatul Parlamentului o discutie prilejuita de proiectul de lege privind legalizarea prostitutiei. Nu stim cum a fost intocmita lista vorbitorilor, dar, cu exceptia unui tanar diplomat american care i s-a declarat favorabil (parea cam firav, cam izolat in acea ambianta), ideea legalizarii a fost combatuta fara nuante de catre vorbitori. Un preot, brav birocrat cu potcap, a adus mesajul negativ al Bisericii Ortodoxe Romane in materie.

Dar tenorul, daca imi pot permite s-o numesc astfel, al cruciadei antilegalizare a fost doamna senator Norica Nicolai, care a denuntat prostitutia ca pe o forma de sclavie umana, declarand ca refuza sa aprobe un astfel de atentat la libertate.

Este perfect adevarat ce spune dna senator, ca prostitutia este o forma de sclavie. Dar numai in anumite conditii. si care sunt ele? Aici vrem sa atingem un punct care, dupa parerea noastra, nu a fost deloc discutat in toata dezbaterea recenta asupra legalizarii prostitutiei. Este vorba de proxenetism.

De faptul ca prostituatele lucreaza sub „protectia” unor criminali care le spoliaza de tot ceea ce castiga, lasandu-le doar cu minimul vital. Nu prostitutia este sclavie, ci proxenetismul are drept consecinta sclavia, este o forma de sclavie care a scapat desfiintarii ei obstesti.

Este trafic de fiinte umane, una dintre cele mai odioase crime, pe care toate legislatiile moderne o interzic cu strasnicie.

Este uimitor ca la discutia citata mai sus nu s-a facut conexiunea intre proxenetism si prostitutie.

Prostitutia a existat, exista si va exista in toate societatile omenesti. Este efectul combinat al dorintei sexuale si al faptului ca iubirea completa intre doua fiinte omenesti nu este totdeauna disponibila. Clientii prostituatelor sunt fie oameni care au dificultati psihologice mai mult sau mai putin grave, mai mult sau mai putin trecatoare, sau care traiesc singuri, de pilda muncitorii emigrati… In general, oameni care traiesc intr-un tesut social rarefiat. Ideea ca prostitutia este o forma de perversitate nu coincide intru nimic cu realitatea. T

ot asa, se poate spune ca faptul prin care o femeie accepta sa intretina relatii sexuale contra unei sume de bani si in afara oricarui alt context psihologic si social este si ea produsul mizeriei, al lipsei de educatie, a incapacitatii societatii de a-i integra pe toti membrii ei feminini.

Nici o femeie nu va deveni prostituata din placere. Societatea, in primul rand, este vinovata de faptul ca nu este capabila sa furnizeze mijloacele prin care fiecare ins, indiferent de sex, sa poata avea o formatie corespunzatoare si o cariera demna.

Este flagrant ca prostitutia ilegala favorizeaza sclavajul uman al proxenetismului. Caci prostitutia ilegala nu mai este limitata.

Daca ne legam la ochi, daca nu vrem sa acordam un statut legal unui rol social care, si cu, si fara o lege, va continua sa existe, ii dam posibilitatea sa se extinda oricat, ascultand doar de alta lege, in cazul dat barbara: a pietei fiintelor umane. A nu legaliza prostitutia inseamna a facilita proxenetismul, pe care, pe de alta parte, legile il pedepsesc cu asprime. Inseamna a crea o vasta zona de non-drept, o tara a nimanui, unde domnesc arbitrariul si exploatarea.

Dupa cum problema subnutritiei si foametei nu se poate rezolva astupandu-le victimelor gura cu care mananca, nici problema sexualitatii mercantile nu se poate rezolva ignorand mizeria sexuala. Numai definirea unor cadre legale pentru exercitarea prostitutiei ar duce la limitarea si, ideal, la eliminarea puterii odioase a proxenetului.

A ne acoperi cu falsa rusine ochii nu serveste la nimic. In ceea ce priveste fenomenul insusi al prostitutiei, el ar putea fi redus si eliminat intr-o societate care si-ar recunoaste datoria de-a indesi structura relatiilor umane, care ar fi mai solidara, lucru de care suntem, din pacate, foarte departe.

In ceea ce priveste rolul Bisericii, este oarecum ciudat ca aceasta nu-si simte o misiune de sprijin spiritual (sau, pur si simplu, moral) in randurile prostituatelor. Daca nu ar fi decat intalnirea lui Cristos cu femeia samariteana, si tot ar trebui sa stim ca Biserica ar trebui sa se simta bine cu marginalii, cu nenorocitii de toate soiurile. si sa nu paradeze atat in zonele puterii stabilite, ale palatelor aurite, pe care Dumnezeu nu pune mare pret. In cazul dat (nu e singurul), Biserica prefera un limbaj represiv si da curs ipocriziei. Sa-i fie iertat!

Toate societatile umane au avut prostitutie. Dar societatea romaneasca, asa cum isi defineste ea contururile, din ce in ce mai bine, pare sa uneasca intr-o sinteza „armonioasa”, laolalta, un cinism fara prihana, o fatarnicie pe masura si o mare toleranta fata de mizerie. De unde si reticentele exprimate in chestiunea legalizarii

prostitutiei.

Romania Libera