Dilema liberala (de Miron Damian )</FONT

Cind se ofera ca argument pentru federalizarea celor doua partide necesitatea de a obtine unul mai puternic, argumentul pare la fel de natural ca afirmatia ca e mai bine sa calatoresti cu un avion decit cu o masina, dar este la fel de absurd ca afirmatia ca e mai bine sa calatoresti cu avionul in jungla decit cu masina acasa.

D.A. a murit, dar nimeni nu vrea sa-i pronunte decesul. Alianta a fost intre doua partide; dar PNL s-a despartit in doua si nici una dintre parti n-o mai doreste. Pentru una e doar un mijloc de a realiza o uniune perfecta, pentru cealalta e doar un mijloc de a pastra la putere un anumit guvern. Conflictul este astfel inevitabil.

L-as numi „razboi total“ daca aceasta expresie draga comentatorilor de fotbal nu ar fi atit de nepotrivita aici. Privit din directia interesului public, ceva lipseste din acest razboi. Lipseste miza. De asta el apare inutil si frivol.

Cuvintul „unire“ suna frumos, insa, in afara unei prese mai bune, nu are alt avantaj asupra cuvintului „separare“. In sine, o unire poate fi un lucru bun sau rau exact in aceeasi masura ca o separare. E bine ca doi sibieni sa mearga la M?nchen impreuna. Nu e deloc bine sa faca asta daca unul vrea sa ajunga in M?nchen, iar celalalt in Pascani.

Nu unirea sau absenta ei conteaza, ci prezenta sau absenta unei identitati, a unui tel comun.

Cind se ofera ca argument pentru federalizarea celor doua partide necesitatea de a obtine unul mai puternic, argumentul pare la fel de natural ca afirmatia ca e mai bine sa calatoresti cu un avion decit cu o masina, dar este la fel de absurd ca afirmatia ca e mai bine sa calatoresti cu avionul in jungla decit cu masina acasa. Vehiculul nu poate fi mai important decit destinatia.

Platformistii trebuie mai intii sa sustina si sa demonstreze ca PNL merge intr-o directie gresita si ca, pentru a se corecta, este necesar sa se asocieze mai strins cu PD. Altfel, argumentul nu sta in picioare. Intregul este mai bun decit suma partilor, dar numai cu conditia ca partile sa doreasca sa se insumeze.

Cit timp destul de multi din PNL doresc mai degraba sa intre in opozitie decit sa fie federalizati cu cei de la PD, o fuziune intre cele doua partide nu este, in lipsa altor argumente, cu nimic mai buna decit orice alianta de conjunctura.

Pe de alta parte, si sustinatorii dlui Tariceanu au exact aceeasi problema, trebuie doar sa rotim acest ciudat triunghi de iubire si ura partizana. Ei le reproseaza platformistilor ca nu ofera un motiv bun care sa explice de ce nu intra direct in PD si de ce incearca, in schimb, sa traga si restul partidului dupa ei.

Le fel de bine, platformistii le-ar putea reprosa lor ca nu ofera un motiv bun pentru care sustin mentinerea Aliantei de vreme ce trateaza PD si pe dl Basescu ca pe un inamic implacabil. Primii nu pot explica de ce se mentin separati fata de un partener; ceilalti nu pot explica de ce se mentin aliati cu un inamic.

Avem doua optiuni la fel de legitime: daca PNL si PD au un proiect politic comun, atunci o uniune mai strinsa reprezinta calea evidenta de urmat; iar daca au un proiect politic diferit, atunci separarea si competitia devin lucruri inevitabile si naturale. Iar in acest caz sa se vorbeasca, cum o fac adeptii dlui Tariceanu, despre „tradari“ ale democratilor este un nonsens.

Multe lucruri rele iti poate face un oponent; dar nu poate sa te tradeze. Pentru asta ar trebui sa-ti fie un aliat. Similar si in consecinta, sint doua optiuni, la fel de legitime, si in interiorul PNL: uniune sau opozitie cu PD, in functie de proiectul politic al fiecaruia.

Problema este ca nici una dintre parti nu vrea sa accepte legitimitatea celeilalte, prin urmare, nu discuta despre proiecte politice. Iar asta e calea cea mai sigura ca sa-si piarda amindoua si legitimitatea, si suportul electoral.

Caci toate aceste lucruri au facut ca PD sa ajunga pe o pozitie de invidiat. Nu doar in preferintele electorale, asa cum o arata sondajele de opinie, ci si in PNL. Partidul invizibil al lui Traian Boc, cum il numea Ioana Lupea, nu este doar aliatul pe care o factiune liberala si-l doreste partener; nu este doar tradatorul pe care cealalta factiune liberala si-l doreste aliat.

Pentru PNL, PD a ajuns, pur si simplu, doctrina. Alegeti la intimplare un sprijinitor al dlui Tariceanu si unul al dlui Stolojan, iar apoi alegeti un domeniu, finante, administratie, agricultura sau justitie. E greu sa spui ce idei politice liberale are fiecare dintre cei doi despre domeniul respectiv; cu atit mai putin ce ii desparte, diferentele doctrinare.

Inlocuiti acum domeniul de interes public cu termeni gen „PD“ sau „Basescu“. Instantaneu, si opinia, si diferentele fundamentale intre cele doua tabere sint limpezi, definitorii si ireconciliabile. Se vorbeste despre solutie pentru problemele PNL, dar nu exista asa ceva. Ceea ce ar fi solutie pentru unii reprezinta problemele identificate de ceilalti, si invers.