Sari direct la conținut

Doi romani pleaca spre Asia cu motocicleta, pe un traseu de 80 de zile si 17.000 de kilometri

HotNews.ro

Doi romani, tata si fiu, pleaca marti intr-o calatorie de 80 de zile si 17.000 de kilometri spre Asia, pe doua motociclete vechi de zece ani si cu doar 3.000 de euro in buzunare, ei urmand sa strabata nu mai putin de 12 tari, scrie Mediafax.

Valeriu si Theodor Pana vor traversa Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia si Bulgaria.

Zece dintre tarile prin care vor trece cei doi au facut parte din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Vali si Theo nu cunosc limba rusa, ci doar germana si engleza, insa, pentru a se intelege cu localnicii, se bazeaza, optimisti, pe un ghid de conversatie romano-rus editat in 1957.

Vali (Valeriu Pana), 62 de ani, se recomanda „fotograf liber” in Bucuresti din 2007. Din 1991, a fost fotoreporter la ziarul „Allgemeine Deutsche Zeitung fur Rumanien” al comunitatii germane din Romania. Pana in 1991 a reparat avioane de pasageri si utilitare, mari si mici, in specialitatea instalatii electrice.

Merge pe motocicleta din 2006 si a parcurs, pana acum, aproximativ 60.000 de kilometri. Este pasionat de ciclism, drumetie montana si fotografie.

Theo (Theodor Pana), 25 de ani, este din 2011 director de proiect in cadrul unei companii care construieste parcuri fotovoltaice. Inainte, a colaborat timp de trei ani ca fotoreporter.

Merge cu motocicleta de un an, timp in care a facut aproximativ 12.000 de kilometri. Este pasionat de fotografie, fotojurnalism, snowboarding, ciclism, motociclism, calatorii si aventura.

„Niciodata, niciunul, nici el, nici eu, nu am fost atat de departe si n-am parasit Europa, nici nu am fost plecati atat de mult”, recunoaste fiul.

40 de kilograme de bagaje

In cifre, calatoria lor poate fi rezumata astfel: doi romani, doua motociclete de 10 ani vechime, 17.000 de kilometri de parcurs, 80 de zile, 1.400 de litri benzina, respectiv 120 de „plinuri” pentru ambele motociclete, 20 de kilograme de bagaje fiecare, 3.000 de euro bani de cheltuit, din care echivalentul a aproximativ 1.200 de dolari vor „merge” pe benzina.

„Benzina in tarile foste sovietice este destul de ieftina, maximum un dolar. In total, aproximativ 1.200 de dolari”, calculeaza rapid Vali, completat de fiul sau, care remarca faptul ca, in aceasta calatorie, vor fi „cei mai buni prieteni ai benzinariilor”.

Vali spune ca ar fi vrut sa plece la drum cu 4.000 de euro, ca sa nu aiba niciun fel de stres financiar, dar, pana la urma, suma totala nu va depasi 3.000 de euro. Cu toate acestea, este optimist: „In general, se traieste cu bani putini acolo. Mai dai o amenda, un radar, intr-o seara n-ai gasit un hotel mai ieftin…”.

Tatal e multumit ca pregatirea motocicletelor, inlocuirea anumitor piese si cumpararea de piese de rezerva a costat mai putin decat anticipase – in total 1.000 de euro, la care s-au adaugat 600 de euro pentru cumpararea cutiilor de aluminiu pentru carat bagajele.

Tot tatal stie sa faca motocicleta bucati si sa o refaca fara sa ramana niciun surub nepus la locul lui. Iar asta le da incredere amandurora.

„Eu nu rezolv motocicleta decat daca nu am piesa care trebuie sa fie schimbata si sa nu se intample ceva in motor. Daca se intampla ceva acolo, gata, se termina totul. Dar este greu de presupus ca in motor s-ar putea intampla ceva. Sunt motoare extrem de performante”, afirma seniorul.

Vreo sponsorizare? „Nu. Oamenii fac afaceri, nu fac pomana. Ei sunt retinuti. BMW are oameni care au facut sute de mii de kilometri cu motociclete produse de ei. Este un motociclist care are aproape milionul de kilometri. O tanara a mers in Alaska singura, pe timp de iarna, a realizat prima traversare, cu un costum cu sisteme de incalzire, a facut sute de mii de kilometri”, raspunde tatal.

Vizele costa, in medie, 50 de dolari fiecare, pentru Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Kirgizstan, Tadjikistan, Turkmenistan, adica 700 de dolari impreuna. Cei doi pornesc la drum fara sa aiba vize pentru trei dintre tarile pe care vor sa le strabata – Uzbekistan, Turkmenistan si Tadjikistan -, pe care, insa, spera sa le obtina in timpul calatoriei, pe traseu.

Drumul pe care nu te poti intoarce

„Problema e ca pe drumul acesta nu te mai poti intoarce. Nu mai ai cum. Daca ai trecut de Rusia, pa, nu te mai intorci, pentru ca viza ta este „o intrare – o iesire”. Daca vrei sa te intorci, ca ai patit ceva pe drum, nu te poti intoarce. Daca eu am intrat in Kazahstan, nu ma mai pot intoarce, pentru ca viza mea nu imi permite. Ma duc la rus, la frontiera, si imi spune „Inainte! Inapoi, nu!”. Daca ajung in Kazahstan – si am de facut 2.000 de kilometri prin Kazahstan, pana ajung la Alma Ata -, am facut 1.000 de kilometri. Sunt intr-un sat nenorocit, in desert, si trebuie sa ma intorc. Unde ma duc? Ambasada este la inca o mie de kilometri inainte. Numai cand te gandesti la chestiile astea nu iti mai vine sa pleci. Asta te deprima. In oricare din tarile astea, nu te poti duce inapoi. Te legi de ghidon si mergi, frate, numai inainte…”, face haz de necaz Valeriu Pana.

Din capul locului, cei doi calatori stiu ca nu au toate vizele. Si totusi, pleaca la drum.

„Noi plecam acum si nu avem viza de Turkmenistan. Plecam, ca nu o sa stam. Ajungi in Uzbekistan. De aici pana in Uzbekistan sunt sapte-opt mii de kilometri si in Uzbekistan iti spune „Imi pare rau, nu se poate…”. Ce fac? Unde ma duc? In Iran nu ai cum sa ajungi, in Afganistan la fel, inapoi nu poti sa o iei, unde te duci? Banii se termina, ce fac? Expira viza, iei amenda. Asta e sistemul. Asta este ceva ce pune capac la tot ce ti se poate intampla”, adauga el.

Vali mai spune ca vizele sunt „cel mai mare stres si cea mai mare nebunie”. E nedumerit de ce autoritatile, pentru a le acorda viza, vor sa stie exact data in care vor ajunge intr-o anumita tara.

„Te pune sa ii spui de la Bucuresti cand o sa ajungi tu in Azerbaidjan. Am de facut 10.000 de kilometri pana acolo, cum pot eu sa iti spun eu tie in ce zi intru in Azerbaijan? Daca ti se sparge motorul, nu mai poti sa mergi. Dar, asa cum au mers si altii, o sa mergem si noi. O sa vedem. O sa fie o experienta interesanta”, comenteaza el.

„La anul o sa mergem in Franta, ca putem sa ne intoarcem”, adauga el, in gluma.

Printre haine, un volum de Eminescu

Ce-si vor pune in bagaje? Putine haine, echipament de camping – cort, sac de dormit, arzator, tacamuri, farfurie, bol si cana metalice, franghie de intins rufe -, piese de schimb si scule pentru motociclete, aparatura multimedia (tableta Ipad, camera GoPro, alte doua camere, laptop).

„Fiecare vom avea cate un aparat de fotografiat, laptop in care vom descarca imaginile, o camera video GoPro, care se poate monta pe casca sau pe motocicleta, un telefon mobil smartphone si un telefon mic, simplu, caruia sa ii tina bateria.(…) Vom folosi laptopul pentru a comunica cu cei de acasa, pentru ca tarifele de roaming sunt exorbitante, vom incerca ori de cate ori se poate si o sa avem timp sa actualizam site-ul”, detaliaza Theodor.

Pentru orientare vor folosi, in principal, harti tiparite, un atlas rutier pentru Asia si busola, dar vor avea si un GPS. „Harta si busola vor fi de baza si un GPS, care sa vedem cat de eficient va fi avand in vedere ca nu este actualizat la ultimele versiuni de programe de calatorie. Eu personal nu tin sa merg dupa GPS, acela ar fi bun in oras, ca sa iesi mai repede. Daca ai pus-o pe sosea, te duci si fara GPS”, arata, increzator, Vali.

Tatal ia in calcul sa puna in bagaje si un barometru, dar nu isi permit unul profesional.

„Un barometru ar fi fost bun si, pana la urma, cred ca o sa iau unul, care este un barometru digital de pus in camera, e foarte ieftin. Cele specializate sunt foarte scumpe”, spune el.

Cei doi vor avea si ceva muzica pe tableta Ipad. „Te-a enervat un dobitoc acolo, te duci la un colt de strada si asculti un cantec, muzica romaneasca sau simfonica…”, spune tot Vali. Nu va asculta, insa, muzica la casti in timpul mersului pe motocicleta: „Imi place sa ma concentrez pe mers, nu pe muzica. Nu folosesc nici macar ochelari de soare, pentru ca imi strica culoarea”.

Si fiul sau recunoaste ca ii place sunetul vantului vajaind in casca.

Tatal spune ca va lua cu el, in bagaj, si un volum de poezii ale lui Eminescu. „O carticica, un volum de poezie o sa iau cu mine. Pentru ca poezia e concentrata. O carticica de poezii de Eminescu. Iti trebuie un suport. Nu iti stii limitele, nu ti le cunosti”, arata seniorul.

Fiul, Theodor Pana, trece si el in revista echipamentul: casca, pantaloni, geaca si o pereche de bocanci speciali pentru motocicleta, fara alte protectii. Vor avea de infruntat astfel imbracati temperaturi care pot sa ajunga la 45 de grade.

„Daca te opresti, transpiri pe loc. Noi nu suntem poate cei mai ortodocsi motociclisti. Ne place sa mai mergem si in tricou cu maneca scurta. Eu am sa-mi las o pereche de pantaloni scurti la vedere si, unde e de stat jumatate de ora, dau jos pantalonii de motocicleta jos. Caldura e cea care te chinuie, dar nu e un pericol daca esti sanatos”, adauga tatal.

In timpul calatoriei, temperatura minima ar putea scadea spre 0 grade la trei-patru de metri, va putea si sa ninga.

In bagaje mai au medicamente pentru intepaturi de insecte, dureri de cap si de dinti, stomac, antidepresive, pansamente mai mari pentru julituri, vitamine si fortifiante. Au vrut sa ia cu ei vaccin antirabic si antitetanos, dar nu au gasit in farmacii.

Nu isi fac mari probleme ce vor manca pe drum. „Fructe, multe fructe, pepeni, paine goala, conserve de carne, carne de oaie, ciuperci, iarba…”, spune, razand, Vali.

Proviziile ce pot fi carate, adauga tatal, ajung pentru cateva zile. „Mancare putem sa caram cu noi pentru trei-patru zile, nu e nicio problema. Mai iei o conserva cu carne, niste biscuiti, fructe, vitamine…Satul s-ar putea sa nu fii sau sa mananci ce ti-ai dori”, mai spune el.

De la orizont vine si mirosul mancarii traditionale. „Sa vedem cum va fi. O fi cu kebab, cu pastrame, habar n-am. Carne de vita, carne de oaie…”, raspunde Vali, parca simtind deja aromele.

Fiul nu pare la fel de incantat auzind despre carnea de oaie si completeaza scurt: „Tot ce stiu este ca la Biskek, in Kirgizstan, e un Mc Donald’s…”.

Au aflat de la un roman care a lucrat in Tadjikistan ca acolo mancarea e foarte buna, dar…grasa. „Aia tot ce fac prajesc si fierb in ulei, totul e gras, inclusiv pizza”, precizeaza Theo.

Motivele de ingrijorare nu tin insa nicidecum de mancare.

„Calatoria se termina doar cand ajungi acasa. Se intampla lucruri la care nici nu te astepti. Cea mai sensibila componenta a intregului program este omul si, la un moment dat, nu te mai tin nervii. La un moment dat, avem in Rusia de mers cate 500 de kilometri pe zi, pentru ca avem viza doar pentru cinci zile, unde nici nu sunt panouri, nu sunt semnalizari, sunt in limba lor. Nu esti in Austria, unde fiecare colt de strada e marcat. Problema e ca poate sa ploua, sa fie frig, poti sa ai probleme, in prima zi, probleme la vama de intrare in Rusia, poate sa te opreasca Politia, sa ai sicane, sa ai probleme pe drum”, isi arata ingrijorarea Pana senior.

In Rusia, prin care trebuie sa strabata aproximativ 2.380 de kilometri, vor avea de parcurs, intr-o singura zi, o etapa de 594 de kilometri. Se vor trezi la 5.30 de dimineata si vor opri motoarele seara.

„Mai bine te tii de un traseu, chiar prost facut, decat sa improvizezi”

Tatal si fiul se vor intoarce in tara dupa 70-80 de zile, spre sfarsitul lunii septembrie.

Pe site-ul dedicat de Vali si Theo acestei calatorii, www.tworidepamir.ro, cei doi scriu ca vor sa parcurga „teritorii putin frecventate de turismul de agrement, orientat pe odihna si servicii ireprosabile”, si sa descopere „o lume putin cunoscuta, indepartata si inchisa, exotica si atragatoare prin insasi natura ei, cu care foarte rar se intra in contact direct, si atunci, superficial”.

Vali mai spune ca aceasta calatorie va fi facuta in special pentru a vedea locuri si oameni. „Eu nu sunt foarte interesat de chestii istorice, de moschei. Sunt frumoase si acelea, sunt interesante, sunt valoroase. Eu o fac pentru peisaj, pentru oameni, modul de viata actual, nu ce au facut acum trei mii de ani la Samarkand…”, explica el.

Cei doi romani iesi din tara pe la punctul de frontiera de la Galati si vor strabate 42 de kilometri prin Republica Moldova, trecand prin localitatea Vulcanesti.

Traseul include apoi Ucraina (Odessa), pe conturul Marii Negre.

„Vom trece granita spre Rusia, langa Rostov pe Don, primul oras mare din Rusia, catre Volga, de unde incepem sa mergem catre nord, spre Delta Volgai. Aici sunt crescatorii de pesti, statiuni. Urmeaza sa mergem catre Samara, Ufa, Celiabinsk, ultimul oras mare din Rusia”, rezuma Theo, in doua fraze, un drum de aproape 2.500 de kilometri.

Despre peisajul din Rusia, tatal spune ca e „relativ placut, frumos, suportabil”.

Urmeaza coborarea spre Kazahstan si intalnirea cu orasul Astana, apoi, tot catre sud, cu Alma Ata.

„In Kazahstan se intra in desert, nu dune, ca in Sahara. E o vegetatie pitica, dar desert. Exista si nisip, dar nu ca in Sahara. In zona lacului Balkash, incep sa apara munti, Altai, inspre China. Iar in continuare vor fi munti din ce in ce mai inalti. Primii munti care apar aici sunt Tian San, masivul acesta care se intinde intre Kazahstan si Kirgizstan”, descrie tatal peisajul din Kazahstan, cu vechea lui pasiune pentru munti in fiecare fraza.

Mai stie ca in Kazahstan, la Karaganda, au fost deportati foarte multi oameni din est si prizonieri de razboi germani. Acolo exista un cimitir imens si o zona de gropi comune, „campuri ale mortii pe care trebuie sa le vezi”.

Dar Kazahstanul mai are si alta poveste interesanta, mutarea „peste noapte” a capitalei de la Alma Ata la Astana. „Alma s-a dezvoltat necontrolat, devenise un oras foarte poluat, cu un stil de viata bolnavicios si au zis ca trebuie sa se deschida catre occident, sa atraga oameni, sa fie o tara frumoasa…”Hai sa mutam capitala. Unde o mutam? O mutam la Astana”. Si din nimic au ridicat capitala”, descrie Theo o „mutare” istorica ce a durat doar 15 ani.

Vali Pana isi continua lectia despre capitala Kazahstanului, precizand ca profesori de la Institutul Karlsruhe – cea mai importanta scoala de arhitectura din lume -, precum si arhitecti din Danemarca si din Norvegia, au facut cladiri in noua capitala.

„Aia muta capitala la fiecare trei ani daca vor”, remarca, hatru, el.

In Kirgistan vor trebui sa ajunga la Biskek, pentru a rezolva problema vizei pentru Tadjikistan, pentru ca in Romania nu exista consulat.

„Dintre toate tarile acestea, Tadjikistanul si Kirgizstanul au cea mai dezvoltata infrastructura turistica, sprijiniti si de organizatii vest-europene, occidentale, au dezvoltat acest sistem turistic de mici statiuni – turism cu cai, cu elicopterul, turismul rural. Mergi, stai in iurta, exista multe posibilitati de a te caza, de a petrece timp liber, alpinism, rafting…Sunt si cele mai liberale tari din zona…”, spune el.

Traseul include apoi inconjurarea lacului Issik Kul, pe mai mult de 200 de kilometri, dupa care vor trece prin Pasul Torugart, chiar la granita cu China.

De la Osh (Kirgizstan) incepe Autostrada Pamir, (M41), care le va conduce drumul pana la Dusanbe, capitala Tadjikistanului.

„Foarte multa lume m-a intrebat: „In Tadjikistan o sa ajungi la 4.000 de metri altitudine. Crezi ca o sa ai probleme cu respiratia?”. Nu stiu, nu cred, sincer. Daca trage motorul? Trage. Au mai fost si altii pe acolo”, se incurajeaza Theo.

Tatal continua prezentarea itinerariului, pe harta. „Noi vrem sa mergem pe langa granita cu Afganistan, pentru care trebuie o aprobare speciala. Drumul nostru continua spre nord. Uzbekistan. Acolo e interesant, in afara de Samarkand, Buhara, e un drum mare, care merge pe valea raului Amudaria”, arata el.

Tot tatal povesteste cum Marea Aral a secat in proportie de 60 la suta. „Ea este alimentata de doua rauri care vin din masivul Hindukus, din Pamir si Tian San, Amudaria si Sirdaria….S-au facut culturi mari de bumbac irigate. Toata apa a fost trasa de irigatii si marea a secat pana au ramas vapoarele pe nisip”.

De acolo, vor trebui sa treaca in Turkmenistan, pentru a ajunge, traversand Marea Caspica, la Baku, capitala Azerbaidjanului. Un drum pe mare de circa 100 de kilometri.

Daca nu obtin viza pentru Turkmenistan? „Trebuie sa ocolim Marea Caspica ori sa trecem in Kazahstan….Sunt peste 200 de kilometri pe mare, o zi si o noapte de mers cu vaporul. Pleaca dupa niste orare pe care nu le stie nimeni. Poti sa astepti acolo cu zilele”, vorbeste Vali despre traversarea marii din Kazahstan.

„N-as tine foarte mult la Turkmenistan, dar noi trebuie sa traversam cu vaporul Marea Caspica din Turkmenistan sa ne ducem in Azerbaijan, apoi in Georgia, in Turcia, Bulgaria si Romania”, adauga acesta.

In drum ar mai putea sa vada si Gates of Hell din Darvaza, locul unde pamantul „arde”. Sunt foste exploatatii sovietice de gaze naturale. Dupa ce Uniunea Sovietica a inchis exploatarile, acolo au ramas cratere din care ies gaze naturale. Rusii au preferat sa le aprinda, pentru ca gazul care iese sa nu sa se acumuleze. Acolo, din anii 70, pamantul „arde” continuu.

Din Azerbaidjan, vor merge catre Georgia si Turcia, unde nu este nevoie de viza.

„In Turcia, noua ne-ar placea sa mergem prin sud, pe la Marea Mediterana, Istanbul, si apoi intram pe conturul Marii Negre, pe la Mangalia, Vama Veche, Bucuresti”, descrie Theo intoarcerea spre casa.

„E mult mai bine sa te tii de un traseu, chiar prost facut, decat sa incepi sa improvizezi pe drum. Avem un program si trebuie sa ne tinem de el, pentru ca nu am nici 200 de zile la dispozitie si nici 20.000 de euro bani in buzunar”, adauga Vali.

„Motociclistii de mare distanta, o specie admirata si respectata”

„Din ce am citit, in Rusia, ar trebui sa ne ferim de ospitalitatea extrema a oamenilor, pentru ca rusii beau de sting si aproape toata lumea te ia la baut. La fel si in Turkmenistan, unde e un regim politic totalitar si unde Politia poate sa faca aproape tot ce vrea”, raspunde Theo, intrebat despre posibilele „riscuri” de pe traseu.

La randul sau, tatal stie ca, in principiu, oamenii pe care ii vor intalni in cale sunt extrem de ospitalieri. „Nu exista decat impresii exceptionale despre tarile pe unde o sa trecem noi. Exista numai relatari despre ospitalitatea extrema din partea populatiei. A, ca i-a mai furat un hot de buzunare nu stiu ce…Oamenii sunt extrem de ospitalieri. Cele mai mari probleme le ai cu controalele de Politie”, arata el.

Valeriu Pana a umblat mult prin munti, a fost in situatii dificile si arata ca singurul sau stres in aceasta calatorie este relatia cu autoritatile, care ii provoaca neliniste. In rest, nimic.

„Am vazut fotografii de pe traseu, sunt oameni ca si aici, orase care au o viata cosmopolita. In Rusia, la Samara, daca te duci, zici ca esti intr-un oras occidental. La Astana…este un oras facut in desert din nimic”, povesteste motociclistul.

De asemenea, el se bazeaza si pe faptul ca „motociclistii de mare distanta sunt o specie admirata si respectata”. „Atunci cand lumea te vede, te inconjoara cu multa simpatie. Ei stiu ca viata de motociclist e grea, ca motociclistii sunt oameni care isi asuma riscuri si greutati pe care le presupune un drum de o asemenea lungime”, mai arata Vali.

Cat despre teama de raketi, tatal este surprins sa fie intrebat cu privire la asta si glumeste: „S-ar putea sa mearga in fata noastra cu motocicleta, sa ne faca faca loc”.

Despre respectarea regulilor de circulatie: „In general, e haos cam prin toate tarile”

„Trebuie sa fim foarte constienti ca nu ne permitem sa facem mizerii, sa depasim, pentru ca nu suntem acasa… cadem, ne lovim, se strica motocicleta… Esti foarte departe de casa, posibilitatile de a aduce motocicleta intrega sau ceea ce mai ramane din ea aici sunt ….Trebuie sa ai in vedere ca nu trebuie sa cazi sau sa reduci la minimum riscul de a cadea, sa nu bruschezi sau sa fortezi motocicleta inutil, care are un bagaj destul de greu”, spune Theo.

In plus, tatal subliniaza ca traseul este facut pe zile, cu etape zilnice, astfel incat sa compenseze oboseala care se acumuleaza. „Exista zile de pauza si un numar de zile de mers. Exista, dupa o etapa mai mare, o etapa mai mica. In zonele mai frumoase, in Kirgizstan, in Tadjikistan, etapele sunt mai scurte, iar in Kazahstan, etapele sunt mai lungi, mergi sute de kilometri pana intalnesti un sat”, explica el.

Cea mai lunga etapa va avea 594 de kilometri, iar cea mai scurta, 133.

Independent de distante, ingrijorarile tin de „deprinderile” soferilor din fostele state sovietice. „In general, e haos cam prin toate tarile. Nu prea se respecta treceri de pietoni, viraje, depasiri. E de asteptat. Trebuie sa fii foarte atent. Noi trebuie sa ne facem foarte vizibili in trafic”, spune Vali Pana.

„Aveam in cap o dorinta, dar nimic concret”

Cand a aparut ideea acestei calatorii spre rasarit? „Cred ca de mai bine de zece ani, nu aveam motocicleta. Am vrut sa vad ce ar insemna, ca distante si costuri, un drum catre rasarit. Si chiar m-am apucat acolo, la laboratorul foto, la Scanteia. Si, cand aveam timp, cu harta, cu atlasul lumii, tot faceam drumuri pana in India, Nepal. Ma gandeam cam ce-ar insemna sa ajung pe acolo, dar nu credeam ca o sa ajung vreodata. Era un drum de peste 20.000 de kilometri. Eu, in principiu, Himalaya voiam sa o vad. Am scris, am pus pe hartie si ma gandeam ca atunci cand voi avea mai multi bani, cu un jaf de masina de teren, cumparata cu fratele meu, cu prietenii cu care mai mergeam la munte. Sa o reparam, sa o punem pe picioare si sa mergem pe acolo sa ne plimbam. Apoi n-am mai facut nimic”, spune Valeriu Pana.

Dupa ce si-a luat motocicleta, in 2005, iar apoi permisul, in 2006, si-a adus aminte de planurile sale. A apelat, din intamplare, la Mihai Barbu, fotograf si el, pentru a-l ajuta cu un sfat, pentru ca avea probleme cu motocicleta. Habar n-avea ca acesta revenise dintr-o calatorie solitara cu motocicleta din Mongolia. I-a citit apoi si cartea de calatorie – „Vand kilometri”.

„Eu aveam in cap o dorinta, dar nimic concret. Incepusem sa ma uit pe harti, dar asa, in general…Am inceput sa o pun pe hartie in urma cu doi ani. Eu voiam spre Himalaya, traseu Turcia-Iran-Pakistan-China si de acolo intra in Kirgizstan. Am facut un traseu pe Karakorum Highway”, explica el.

Initial, a vrut sa plece singur in aceasta calatorie de aproximativ 20.000 de kilometri, anul trecut. Planurile sale au intrat insa pe un drum infundat, din cauza birocratiei si a lipsei de bani. „Cand am ajuns la China, s-a rupt filmul. Am fost la ambasada, am luat legatura cu o agentie de turism din China. Acolo iti trebuie ghid pe toata perioada calatoriei. Trebuie sa iti iei permis chinezesc. Toate se fac cu bani. Patru zile de traversat portiunea de China, cam 600 de kilometri, costau de persoana 2.400 de euro, cu motocicleta mea, cu benzina mea, cu hotelul platit de mine”.

Asa ca a refacut ruta, prin „Stanuri” (foste republici sovietice a caror denumire se termina in „stan”), pe Autostrada Pamir (Pamir Highway). „In Asia Centrala, toata lumea merge prin Stan-uri. Multi si-ar dori Karakorum”, mai spune el.

„Nu cred ca exista un vis mai frumos…”

Vali si Theo pleaca in calatorie pe motociclete de 650 de centimetri cubi, monocilindru, una veche de 10 ani, cealalta, de noua. „Motoarele” sunt „incaltate” cu cauciucuri „faimoase si consacrate pentru calitatile lor pentru astfalt si macadam”.

Asa cum anunta cei doi pe www.tworidepamir.ro, drumul pe care il vor parcurge formeaza o bucla, avand partea superioara, de la vest la est, prin Ucraina si stepa Rusiei, pana la Celiabinsk (aproximativ 3.300 de kilometri). De acolo, incepe curbura de intoarcere, spre sud, mai intai prin desertul din Kazahstan, apoi in vecinatatea muntilor Altai, spre fosta capitala kazaha Alma Ata (aproximativ 2.000 de kilometri).

De la Alma Ata, drumul va continua spre sud, prin Kirgizstan, unde se intra in zona montana inalta a masivului Tian-San si, tot spre sud, pana in orasul Osh.

„Kirgizstanul are un relief superb, dominat de munti ce ating, la granita cu Tadjikistanul, peste 7.000 de metri, lacuri alpine la peste 3.000 de metri altitudine, defilee, platouri alpine…Trecatorile depasesc usor 3.000 de metri, ajungand pana la 4.655 in pasul Ak-Baital. Spre granita cu China, prin pasul Torugart se face legatura cu un alt drum magnific, Karakorum Highway, care coboara in Pakistan, pe valea Indusului”, noteaza cei doi, care nu vor merge insa pe acest drum.

Vali si Theo aleg sa intre pe M41 – Pamir Highway, care incepe, practic, din orasul Osh si care coboara initial spre sud, adanc in muntii Pamir, apoi coteste spre vest, pana in capitala Tadjikistanului, Dusanbe, adica aproximativ 1.200 de kilometri.

Potrivit celor doi motociclisti romani, aceasta este portiunea de traseu de maxim interes: „Acoperisul Lumii”, un platou alpin la peste 3.000 de metri, cu pasuri peste 4.000 de metri. Pe o lungime de aproximativ 350 de kilometri, acest drum merge pe valea raului Vakhan, care este granita cu Afganistanul.

„Drumul merge pe aceasta vale, intre inaltimile de peste 6.000 de metri ale Pamirului, la nord, si cele de peste 7.000 ale Hindu-Kush, la sud. Nu cred ca exista un vis mai frumos al unui motociclist off-road decat a se afla aici”, mai scriu ei, pe site-ul ce le va fi, dupa plecare, jurnal de calatorie.

In capitala Dusanbe, Pamir Highway se termina.

Motociclistii romani isi vor continua calatoria intrand in Uzbekhistan, iar frumusetea peisajului alpin lasat in urma va fi compensata de vechile orase Samarkand si Buchara.

Din orasul Ashgabat (Turkmenistan), drumul coboara continuu spre vest-sud vest, pana in deserturile din Turkmenistan.

Apoi, din Turkmenistan, calatorii pe motociclete vor traversa Marea Caspica pe ferryboat si vor ajunge in Azerbaidjan, la Baku.

„De-acolo, nu mai e mult pana in Georgia, urmand drumul spre Turcia. O coborare usoara spre sud ne duce pana in Antalya si de acolo, tot spre nord, pana la Marea Neagra, de unde, incepe sa se vada Bucurestiul!”, mai scriu ei, anticipand finalul calatoriei.

Pe hartie, totul merge fara cusur. De marti, insa, cei doi vor trece de la teorie la practica.

„Speram sa ne simtim bine, sa nu patim nimic, sa nu ne imbolnavim, sa nu ne intre vreun bondar in ochi…”, spune Vali, zambind, incuviintat din priviri de fiul sau.

Peste 80 de zile, in jurnal ar trebui sa scrie ca „doi romani, tata si fiu, au facut o calatorie minunata 17.000 de kilometri pana in Asia…”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro