Domnul Ionescu, criza si bancile

Domnul Ionescu, fost salariat al unei intreprinderi de constructii, se muta la tara. Are 30 de ani, nu s-a casatorit si si-a sunat in Vinerea Mare matusa (care sta intr-o comuna de langa Bucuresti) s-o intrebe daca-l primeste pe perioada nelimitata, ca nu mai are din ce trai in Capitala. A ramas fara serviciu, dupa ce firma de constructii la care lucra a dat faliment. Banca il suna la fiecare doua zile sa-l intrebe cand isi returneaza datoriile, scrie Dan Popa pe blogul sau.

Ionescu spune ca nici vorba sa datoreze cat spune banca. De cealalta parte, bancherii ii pun pe masa contractul semnat de el si alte hartii din care rezulta ca Ionescu e de fapt dator vandut.

La un moment dat, a vrut chiar sa se arunce de pe o schela de pe santierul pe care lucrase, dar l-au vazut doi fosti colegi si l-au luat la o bauta, explicandu-i ca viata-i o tarfa si ca nu merita platit pretul suprem pe care-l cere. Mailul lui m-a miscat. De aceea il public, cu acordul lui Ionescu, caruia i-am schimbat evident, numele.

“Pe cand lucram, castigam echivalentul a 1.040 de euro. Un salariu bunicel pentru Romania. Totul a inceput insa, prin 2006”, spune Ionescu. Ca sa ajunga la santierul pe care tocmai se angajase, a facut un credit de 9.000 de euro, din care si-a luat o masina.

“Plateam o rata de 175 de euro, lunar. Nu intarziasem niciodata, ca aveam de unde plati. Dupa doi ani, masina a inceput sa ma lase. Era normal, mergeam cu ea prin toate hartoapele Bucurestiului… in fine. La credit, cei de la banca mi-au spus ca mai am de rambursat 4.200 de euro. De unde 4.200?, i-am intrebat, ca trei ani de zile le dadusem cate 175 de euro lunar, iar in primele luni cate 230. Socotisem pe hartie, pana in momentul acela le-am virat in conturi vreo 8.000 de euro, din 9.000 luati in total. In fine… voiam sa imi schimb masina asa ca n-am facut scandal. M-am dus si am discutat cu ei sa vedem in ce conditii as putea lua o alta masina.

Pe functionarul de acolo il stiam de cinci ani, ca doar el ma convinsese sa imi iau primul imprumut. Mi-a propus sa imi dea un nou credit, in care sa fie inclusi si cei 4.200 de euro, cu care sa stingem vechile datorii. Dar trebuia sa astept 4 luni, pentru ca intre timp imi schimbasem serviciul si nu aveam vechimea necesara de un an“, povesteste el.

Asteptand sa i se implineasca vechimea, consilierul de credit i-a propus lui Ionescu sa-si repare masina care i se stricase, cu ajutorul unui descoperit si a unui revolving, pentru care conditiile erau mai laxe. “Eu sincer nu ma pricep la ce e ala revolving sau overdraft. Mi-a parut bine ca are incredere in mine c-o sa-i restitui banii si mi-a dat 700 de euro pe descoperit si alti 1.500 printr-un credit revolving. Am avut incredere in el si am semnat. Reparatiile m-au costat 1.000 de euro, din care 700 i-am dat din overdraft si 300 din revolving.”

„Intre timp, cele 4 luni se scursesera. Cand m-am dus la banca, amicul meu n-a mai vrut sa imi schimbe creditul asa cum discutaseram. Ca se schimbasera conditiile in piata, ca nu mai poate da credite etc. Dobanzile la descoperitul acela am vazut ca erau uriase. Te ingropau pur si simplu. Aveau tot felul de comisioane ciudate, de-ti venea sa razi citindu-le, dar mie imi starneau plansul. Locul de munca l-am pierdut la o luna dupa asta, ca firma nu reusise sa vanda nimic din ce construise. Aaaa… si cu blocurile acelea e o intreaga poveste. Le construiam la costuri de 600 de euro/mp si le vindeam in lunile bune, la 1.700-1.800 de euro. Dar de cand cu criza asta, totul a picat. Seful ne-a zis ca sub 1.200 pe metrul patrat nu lasa nici mort, ca el n-a intrat in afaceri pentru maruntis. Pe el nu-l intereseaza, ca are de unde trai. Noi insa am ajuns sa cersim pe la prieteni sa avem ce manca.”

„In fine, m-am dus si la banca sa le explic cum stau lucrurile. Raspunsul lor a fost ca nu-i intereseaza. Degeaba scriu ziarele ca se reesaloneaza, ca te ajuta… nu-ti face nimeni, nimic. Mi-au spus in fata ca asa cum am stiu sa le iau banii, asa trebuia sa gasesc solutia de a li-i da inapoi. De unde?”

„Pana la urma am gasit un post de paznic, la o firma dintr-o comuna de langa Bucuresti. Ma plateste cash, ca un se lucreaza cu carduri. Partea buna e ca in felul asta banca nu are cum sa-mi retina banii. Partea proasta e ca nu-mi mai permit acum nimic din ce-mi permiteam odata. Si nici nu cred ca vor mai reveni in graba vremurile acelea…”

Citeste si comenteaza peblogul lui Dan Popa.