Dr. Maximilian Muntean, plastician MedLife: „Au venit paciente pentru reducție mamară sau pentru augmentări și, în cadrul consulturilor de rutină, le-am depistat tumori“
Implanturile mamare rămân în topul celor mai cerute intervenții de chirurgie estetică, dar și operațiile la nivelul nasului și al pleoapelor, spune dr. Maximilian Muntean, șef de lucrări, medic primar chirurgie plastică, chirurgie estetică și microchirugie reconstructivă în cadrul Spitalului MedLife Humanitas din Cluj-Napoca. Nu de puține ori, se întâmplă ca paciente venite pentru o intervenție chirurgicală de mărire a sânilor să fie depistate cu cancer mamar. Pentru că, din păcate, spune dr. Muntean, această afecțiune oncologică apare din ce în ce mai des la vârste tinere.
Chirurgia plastică nu este totuna cu cea estetică. Prima o înglobează cumva pe cea de-a doua, explică încă de la început dr. Maximilian Muntean. „Chirurgia plastică este specialitatea mare, care conține multe alte subspecialități, precum microchirurgia, chirurgia reparatorie și, firește, pe cea estetică”, explică medicul chirurg. Fiecare oferă anumite satisfacții. „În multe situații, îmi place chirurgia plastică, în altele, cea estetică. Depinde de caz. Când fac reconstrucție mamară cu lambouri libere, cu microchirurgie, cu structuri de vase, îmi place chirurgia reconstructivă, pentru că refacem sânul. Dar, în același timp, sunt zile în care mă bucur că fac o augmentare mamară, un lifting facial sau o blefaroplastie și, în felul acesta, fac oamenii fericiți. Și e bine că le putem combina ca specialiști, pentru că în acest fel, în fiecare zi, totul este foarte diferit și deloc plictisitor. Cred că e un mare plus că pot să fac ambele specialități”, consideră dr. Muntean.
Cele mai solicitate proceduri de chirurgie estetică
De obicei, chirurgia plastică și reconstructivă se adresează pacientelor care au probleme de sănătate. Paciente care, spune dr. Muntean, au suferit anterior o mastectomie, au avut în antecedente un cancer, malformații sau traumatisme și au nevoie de refacerea atât a funcției, cât și a esteticii. „Chirurgia estetică se adresează însă persoanelor perfect sănătoase, dar care doresc să-și îmbunătățească aspectul fizic. Doresc să corecteze anumite asimetrii, să zicem, dar nu se confruntă cu niciun fel de patologie, pur și simplu vor să arate mai bine”, punctează medicul chirurg.
Numărul persoanelor care apelează la intervențiile chirurgicale estetice a crescut constant în ultimii 10 ani. Potrivit studiului global Trends in Surgical and Nonsurgical Aesthetic Procedures: A 14-Year Analysis of the International Society of Aesthetic Plastic Surgery – ISAPS – (Tendințe manifestate în procedurile estetice chirurgicale și non-chirurgicale: o analiză pe 14 ani realizată de Societatea Internațională de Chirurgie Plastică și Estetică), publicat în august 2024, la nivel mondial s-a înregistrat o creștere cu 3,4% a procedurilor estetice chirurgicale și non-chirurgicale. Mai exact, în 2023 au suferit astfel de intervenții 34,9 milioane de pacienți. Dintre aceștia, 15,8 milioane au apelat la proceduri chirurgicale. Cercetarea mai arată că, în ultimii patru ani, creșterea numărului de proceduri estetice a fost de 40%.
Potrivit aceleiași surse, cele mai frecvente cinci proceduri chirurgicale au fost: liposucția, augmentarea sânilor, chirurgia pleoapelor, abdominoplastia și rinoplastia. Tendința s-a menținut stabilă timp de 14 ani, excepție făcând anul 2022, când operația de lifting mamar a înlocuit, temporar, rinoplastia.
Intervenții direct influențate de rețelele sociale
Una dintre explicațiile pentru care oamenii sunt tot mai preocupați de procedurile pentru îmbunătățirea aspectului fizic este creșterea nivelului de trai. Intervenții care acum 10-15 ani erau rezervate doar oamenilor extrem de bogați, din pricina costurilor prohibitive, acum au devenit accesibile unei populații mult mai largi. „Pe de altă parte, trebuie luat în calcul internetul. El are o influență majoră. Și Instagramul cu pozele și cu selfie-urile și cu filtrele lui. Pentru că ne uităm pe Instagram și vedem oameni care postează poze cu ei în cele mai fericite situații și ipostaze. De cele mai multe ori, însă, aceste poze sunt editate și prelucrate, dar ne fac să fim, cumva, anxioși că nu arătăm mai bine, că nu suntem mai slabi, că nu suntem mai fit. Poate că senzația e falsă, dar asta pare să nu conteze, pentru că ne determină să să facem cumva să arătăm mai bine, să fim acceptați social și să primim like-uri cât mai multe”, subliniază medicul chirurg.
Una dintre intervențiile chirurgicale direct influențate de rețelele sociale este rinoplastia. Corelația e clară, susține dr. Muntean: „Ne facem poze toată ziua și le punem pe internet. Și atunci, sigur că începem să vedem că avem o ureche mai mare, mai depărtată de cap, un nas mai mare, o gură mai strâmbă. Sau, mai rău, îmi pun o poză și vine lumea sau prietenii și-mi spun: «Vai, dar ce nas ai!». Și ajungi să te operezi. Cu mai mult timp în urmă poate că nasurile arătau mult mai rău, dar nu exista atâta anxietate. Acum ne postăm pozele toată ziua, suntem mereu în prim-plan și cererea pentru astfel de proceduri a crescut. Aici cred că este problema”, atrage atenția medicul chirurg. La fel este situația și în ceea ce privește blefaroplastia, adaugă dr. Muntean.
Cât privește domnii, aceștia apelează mai mult la tratamente non-invazive și mai puțin la operații. Adică mai mult la botox, acid hialuronic și, desigur, tratamente corporale, mai spune dr. Muntean: „Liposucția este pe primul loc. Dar mai sunt și alte solicitări”.
Femeile, mai preocupate de aspectul fizic
Doamnele se poziționează în față, la mare distanță de bărbați, în ceea ce privește preocuparea pentru aspectul fizic, susține dr. Muntean. Procedurile estetice cele mai cerute de către doamne sunt cele neinvazive, acestea fiind și cel mai simplu de efectuat. „Toate procedurile injectabile care utilizează botoxul, acidul hialuronic sunt într-o creștere destul de mare. Iar ca operații, pe primele locuri de poziționează intervențiile la sâni – augmentările mamare sau reducțiile –, blefaroplastiile, rinoplastiile și liftingul facial”, punctează medicul.
Sunt solicitate și procedurile de remodelare corporală, precum liposucțiile și abdominoplastiile. Din fericire, adaugă specialistul, multe dintre doamnele care vin să-și îmbunătățească aspectul fizic sunt paciente sănătoase. „Faptul că sunt paciente sănătoase este pentru noi un foarte mare bonus, comparativ cu alte patologii pe care le tratăm și unde pacienții vin și cu boli asociate, ceea ce face ca vindecarea și parcursul postoperator să fie mult mai greu”, punctează medicul chirurg.
Iar faptul că sunt sănătoase se verifică printr-o serie de analize medicale obligatorii înainte de intervențiile chirurgicale. „Nu sunt analize speciale. Depinde de caz. Dacă, de exemplu, trebuie să operăm un sân, atunci cerem și o ecografie mamară, să ne asigurăm că sânul este sănătos. Dacă urmează să facem o rinoplastie, atunci cerem și un consult ORL să vedem septul și orice deviație la nivelul nasului. Dar, în general, nu trebuie făcute multe analize, pentru că pacientele sunt sănătoase, nu au probleme medicale importante”, argumentează medicul.
S-a întâmplat, însă, și nu o singură dată, mai spune chirurgul, ca, la analizele și investigațiile medicale efectuate înainte de operație, unele paciente să fie depistate cu cancer de sân sau alte probeleme de sănătate: „Din păcate, acum există o creștere a cazurilor de cancer la sân în rândul pacientelor tinere, mai ales pe fond genetic. Am avut paciente care au venit la noi pentru reducție mamară, pentru augmentări și, în cadrul consulturilor de rutină, le-am depistat tumori“.
Cum se modifică implantul mamar în timp
Un pas important al unei intervenții chirurgicale pentru mărire de sâni este consultul preoperator, explică medicul: „Discutăm ce își dorește pacienta și dacă ceea ce își dorește ea este compatibil cu ceea ce putem obține noi, adică, să zicem așa, cu «viziunea noastră artistică». Trebuie să vedem dacă ne potrivim și putem să-i oferim pacientei un rezultat bun, de care să fie mulțumită și fericită. După ce avem această discuție, se aleg implanturile. Pacienta revine înainte de operație pentru încă o discuție, ca să ne asigurăm că totul este clar și nu avem niciun fel de modificare de plan, după care vine la noi în spital. Dimineața se internează, la prânz, operăm. Peste noapte, pacienta rămâne în spital și a doua zi de dimineață pleacă acasă. Firele se scot după 7 zile, după care se poate reveni la programul normal. Sigur că sunt ceva restricții referitoare la faptul că pacienta trebuie să poarte bustieră o perioadă. Aș zice că o astfel de intervenție este foarte ușoară, foarte rapidă și cu un grad de satisfacție extrem de mare dacă e făcută cum trebuie”, atrage atenția medicul.
Teoretic, odată puse, implanturile noi nu trebuie înlocuite. Decât, punctează medicul, dacă se întâmplă ceva cu integritatea lor și producătorul e obligat să le înlocuiască. „Însă, nu s-a întâmplat niciodată să fie vorba despre o ruptură de implant sau ceva atât de grav. Ceea ce noi le spunem pacientelor este că nu sunt niște dispozitive medicale pe viață. De ce? Pentru că nu te poți aștepta ca o pacientă care și-a pus implanturi la 20 de ani să stea cu ele până la 80 de ani, pentru că între timp se întâmplă tot felul de lucruri cu corpul acestei paciente și, implicit, cu sânii ei. Se va îngrășa, va alăpta, gravitația acționează în continuare, bineînțeles. De aceea, la un moment dat va fi nevoie să ajustăm operația. Care poate fi un lifting sau o schimbare de implant”, mai spune medicul.
De multe ori, adaugă specialistul, pacientele vin cerând o anumită mărime de sâni: „Pacientele au prietene și văd că acestea și-au pus implanturi de 500 de ml, de 800 de ml. Și dacă le place cum arată prietenele, vin setate că le trebuie o anumită dimensiune. Sigur că noi nu putem pune aceeași mărime de implanturi la toată lumea. Trebuie să pornim de la niște măsurători ale pacientei pentru a ajunge la anumite volume. Dacă explici frumos și logic aceste detalii, pacientele înțeleg. De foarte puține ori am avut situații în care pacientele nu s-au operat din pricina faptului că li s-a propus un volum mai mic”, subliniază medicul chirurg.
Reducția mamară, o intervenție complexă
Din ce în ce mai multe femei au început să ajungă la chirurg și pentru intervențiile de reducere a volumului sânilor. De regulă, este vorba despre pacientele care au sânii mult peste greutatea normală, lăsați, care prin această greutate excesivă creează probleme funcționale, la nivelul coloanei vertebrale, explică medicul chirurg: „Reducția mamară este recomandată pacientelor care au așa-numita gigantomastie. Intervenția presupune extragerea unei cantități de grăsime de la nivelul sânilor, sânii restanți fiind mai mici și poziționați mai sus. Operația poate fi una destul de dificilă, depinzând în primul rând de cât de mare trebuie să fie reducția. Dacă reducția e foarte mare, ca să păstrezi mamelonul, să păstrezi vasele de sânge și nervii care vin la mamelon și să arate foarte bine postoperator rezultatul și să fie foarte estetic, e o intervenție complexă”.
În cazul pacientelor cu sâni foarte mari care-și doresc reducție, principala provocare este de a le convinge că aceștia nu se pot reduce atât de mult pe cât ar dori doamnele, punctează medicul chirurg: „Paciente care au trăit cu sâni gigantici toată viața vin și spun: «Să-i faceți cât de mici, să nu-i mai văd!». Dar și în aceste cazuri trebuie să păstrăm proporții estetice favorabile”, completează dr. Muntean.
Reducțiile mamare mari se pot face și la femeile tinere care încă nu au născut, spune medicul chirurg, dar există riscul ca rearanjarea țesutului mamar să împiedice alăptarea: „Și ele trebuie să fie conștiente de acest lucru. Iar dacă pacienta își dorește foarte mult să alăpteze, atunci e bine să amâne operația. Dar, sigur, sunt și paciente la care problemele de sănătate sunt atât de importante, încât nici nu mai contează dacă pot alăpta sau nu. Își doresc doar să scape de acea greutate în exces”.
Cât privește vârsta pacientelor, cele de 20-30 de ani, de obicei, vor sâni mai mari, iar doamnele trecute de 40 de ani, reducții mamare sau mastopexii – intervenții în care se pune și implant și se și ridică sânii.
„Avem paciente care vin după alte operații nereușite”
O altă categorie de paciente care ajung la dr. Muntean este cea a femeilor care vin după operații anterioare de al căror rezultat sunt nemulțumite. „Acum există foarte mult turism medical. Oameni care caută operații foarte ieftine și ajung în cele din urmă să facă două-trei intervenții per total mai scumpe. De foarte multe ori, rezultatul este pe măsura prețului. Nu spun că dacă intervenția este scumpă va fi cu rezultat bun neapărat. Poate să fie și scumpă și proastă. Eu mă străduiesc să nu plece nimeni de la mine nemulțumit. Dar, de obicei, când ceva e prea ieftin ca să fie adevărat, cum se întâmplă de obicei în cazul intervențiilor efectuate în alte țări, ar trebui să-ți ridice ție ca pacient niște semne de întrebare. Și da, experiența chirurgului contează foarte mult mai ales în momentul în care apar complicații, dacă apar, dar și în momentul în care te confrunți cu situații inedite în sala de operație”, subliniază chirurgul.
Iar situțiile inedite pot fi de forma unor incidente intraoperatorii, adaugă medicul: „Să vă dau un exemplu: dacă faci o reconstrucție mamară, faci un lambou care, de obicei, rămâne atașat de corp. Și, printr-un accident, se taie vasul pentru că există fibroză sau o altă problemă neprevăzută. Dacă chirurgul știe și microchirurgie, pe lângă chirurgie estetică, atunci poate să pună imediat microscopul și să repare vasul și merge cu intervenția mai departe. Altminteri, fără repararea vasului, ar apărea necroza și ar fi un dezastru pentru pacientă. În ceea ce mă privește, faptul că știu să fac și chirurgie plastică, care e o chirurgie reconstructivă, și chirurgie estetică, dar și chirurgie generală – pentru că am vrut să am o pregătire completă – îmi dă o siguranță și o liniște foarte mari. Pentru că practic ești capabil să rezolvi aproape orice situație cu care te întâlnești”, argumentează dr. Muntean.
Dacă, de exemplu, mai spune acesta, are o intervenție de augmentare mamară sau una de reducție mamară și vede o leziune în sân, chirurgul poate efectua și intervenții specifice în acest caz: „Nu mă tem să o biopsiez și s-o dau la anatomie patologică. Și de aceea cred că e foarte important să fim cât mai versatili și mai bine antrenați pe domeniu”.
Recomandări pentru paciente
Dr. Maximilian Muntean încheie cu câteva recomandări pentru femeile decise să apeleze la intervenții chirurgicale pentru îmbunătățirea aspectului fizic.
În primul rând, prețul nu ar trebui să fie principalul factor determinant al alegerii clinicii. „Sigur că un preț mic te poate atrage. Dar dacă ai o complicație și e nevoie de o nouă intervenție, aceasta trebuie făcută de un chirurg mult mai bun, mult mai experimentat și, prin urmare, și mai scump. Și ajungi de la o intervenție pe care o vrei ieftină la o complicație pentru rezolvarea căreia cheltuiești o sumă mult mai mare per total. Plus că atunci când se repară o complicație nu se poate obține un rezultat poate ideal, cum s-ar fi putut obține din prima.”
Apoi, pacienții ar trebui să se uite la recenzii, completează medicul chirurg: „Să citească foarte mult pe internet despre operații, să verifice ce postează chirurgul respectiv, ce vorbește și dacă rezonează cu el. Și abia apoi să meargă la consult”.
De multe ori, mai spune dr. Muntean, a avut surpriza și bucuria ca pacienții să-i spună după consult că au rezonat foarte bine cu el și că s-au decis să facă operația la clinică. „Și cred, iarăși, că asta este important. Adică trebuie să mergi la consult, trebuie să vorbești cu omul acela, să-l simți, să vezi ce părere își face și, dacă în urma discuției, ajungeți la concluzia că puteți obține un rezultat bun împreună, atunci e perfect”, conchide specialistul.
***
Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiunea Facem România bine.
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.
Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.
Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.
Află mai multe detalii despre toate serviciile pe https://www.medlife.ro/
Articol susținut de MedLife