Dumitru Sechelariu : ‘Ancheta PNA – un spectacol jalnic’
Sechelariu considera ca anchetarea sa de catre PNA tradeaza mai degraba nevoia de imagine a lucratorilor anticoruptie decat preocuparea obiectiva prentru aflarea adevarului. El spune ca a fost citat sa se prezinte la PNA cu mai putin de 24 de ore inainte de data audierii iar acuzatiile le-a aflat din presa, PNA refuzand sa-l primeasca pe avocatul sau.
Parchetul National Anticoruptie a anuntat ieri ca Dumitru Sechelariu, fostul primar al Bacaului, este cercetat pentru mai multe infractiuni conexe faptelor de coruptie, in legatura cu organizarea unor licitatii, precum si cu atribuirea unor terenuri si lucrari preferentiale unor societati comerciale, dosarul fostului edil fiind format din 12 volume.
Conform comunicatului PNA, Sechelariu a fost convocat ieri dimineata de catre procurorii anticoruptie pentru a i se aduce la cunostinta probele din dosar, insa „audierea nu a avut loc intrucat avocatul lui Sechelariu este bolnav”.
Avocatul lui Sechelariu n-a fost primit de procurorii PNA
Ce nu spune PNA este ca citarea lui Dumitru Sechelariu s-a facut miercuri spre seara, cu mai putin de 15 ore inainte de ora la care trebuia sa se prezinte la audieri.
Comunicatul PNA sustine ca avocatul lui Sechelariu era bolnav, insa fostul primar spune ca avocatul sau s-a prezentat la PNA pentru a se informa in legatura cu acuzatiile aduse, insa nici un procuror anticoruptie nu a vrut sa stea de vorba cu acesta.
„Citarea mea de catre PNA a fost facuta miercuri 2 februarie 2005, cu mai putin de 24 de ore inainte de termenul impus de catre procurori pentru a fi prezent la Bucuresti” – sustine Dumitru Sechelariu intr-un comunicat de presa.
„Aceasta modalitate intempestiva de abordare a lucrurilor tradeaza mai degraba nevoia de imagine a lucratorilor PNA decat preocuparea obiectiva prentru aflarea adevarului. Aceasta convingere mi-a fost intarita de atitudinea procurorilor PNA care au refuzat sa-i prezinte avocatului meu faptele care fac obiectul dosarului pe care il instrumenteaza.
In schimb, mass-media a fost informata despre aceste lucruri, iar eu, Dumitru Sechelariu, le-am aflat de la televiziune si de pe fluxurile agentiilor de stiri. Acest lucru nu este normal si nu ar trebui sa se intample intr-o tara cu pretentii democratice”.
„Nu am condus nici o licitatie”
„Din punctul meu de vedere, totul nu este decat un spectacol ieftin, regizat si pus in practica la comanda politica a unora dintre adversarii mei politici, dar si economici” – mai spune Sechelariu. „In 1997, cand la putere se aflau o parte din cei care conduc astazi Romania, am avut parte de acelasi tratament tendentios prin care se dorea cu orice pret implicarea mea in dosare contrafacute.
Din fericire, Justitia si-a facut datoria si am castigat toate procesele care urmareau desfiintarea mea, fiind declarat nevinovat. Dupa sapte ani se repeta acelasi scenariu si am convingerea ca voi demonstra din nou ca nu am nici o legatura cu faptele invocate de PNA”.
Dumitru Sechelariu mai spune ca in cei opt ani cat a fost primar al municipiului Bacau nu a condus si nu a facut parte din vreo comisie de licitatie.
„O licitatie nu este organizata de o singura persoana, exista o serie de comisii – de licitatii, de receptii etc – care raspund de legalitatetea acestei activitati” – spune el mentionand ca in perioada 1996-2004 nu au existat contestatii la licitatiile organizate de catre Primarie.
„In conditiile in care nu sunt cercetat penal, darea in consemn la frontiera este o incalcare flagranta a Constitutiei” – spune Dumitru Sechelariu. „Nu intentionez sa parasesc tara, dar constat cu stupoare cum drepturi cetatenesti prevazute in actul fundamental al statului roman sunt incalcate flagrant de anchetatorii PNA”.
Fostul primar al Bacaului mai spune ca noua putere face o greseala daca se foloseste de presiuni la adresa oamenilor de afaceri care isi platesc cinstit taxele si impozitele catre stat. „Aceasta rafuiala va aduce prejudicii economice comunitatilor si va arunca o lumina defavorabila asupra activitatii lor.
Am incredere in Justitia romana, singura in masura sa decida vinovatiile in aceasta tara” – a incheat Sechelariu.