După Ion Țiriac, un alt miliardar român îl sprijină pe David Popovici: „Pentru noi, el este întruchiparea perfectă a armoniei dintre precizie, perseverență și obiective”

După ce Ion Țiriac l-a premiat pe David Popovici, împreună cu ceilalți medaliați olimpici ai României de la Paris 2024, acum a venit rândul altui miliardar român să-l susțină pe campionul nostru la natație să „atace” Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, scrie site-ul StartupCafe.ro.
Este vorba despre Daniel Dines, fondatorul și CEO-ul companiei româno-americane de inteligență artificială (AI) UiPath, primul „unicorn” fondat în România și prima firmă creată în țara noastră care a ajuns să se listeze pe Bursa de la New York.
UiPath a anunțat joi, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că „îl numește pe campionul olimpic la înot David Popovici drept Ambasador Global”.
În această calitate, Popovici va participa, inclusiv ca speaker, la mai multe evenimente ale UiPath la nivel global.

Parteneriatul, care se va întinde pe o perioadă de patru ani, „îl va susține pe tânărul sportiv pe tot parcursul pregătirii sale pentru cele mai mari competiții europene și mondiale de înot, culminând cu Jocurile Olimpice de vară din 2028 de la Los Angeles”, a precizat UiPath.
„Ceea ce îl face pe David un campion nu este doar talentul pur ci capacitatea sa de a reuni toate elementele care conduc la excelență: disciplină, mentalitate, antrenament, recuperare și capacitatea de a lua totul de la capăt. Acest tip de integrare este cel care face posibilă adevărata performanță. Văd un principiu similar în modul în care noi ne gândim la viitorul tehnologiei: adevăratele descoperiri au loc atunci când combini elementele potrivite – oameni, tehnologie și inteligență – și rezultă ceva mai mare decât suma părților sale. La UiPath, deși ne concentrăm pe ceea ce poate face tehnologia, suntem la fel de atenți și la oamenii din spatele acesteia. Viziunea noastră despre orchestrarea agentică constă în alăturarea oamenilor, agenților AI, modelelor și roboților într-un sistem coerent – la fel cum David reunește fiecare ingredient al succesului sau. Pentru noi, el este întruchiparea perfectă a armoniei dintre precizie, perseverență și obiective,” a declarat Daniel Dines, co-fondator și CEO al UiPath.