După ratarea calificării, „omul care deține demnitatea de președinte trece netulburat printr-un nou eșec”
„O ratare a calificării pune lumina rece a responsabilității pe funcția de selecționer și acesta nu este scuzat de ideea că «atâtea resurse are fotbalul românesc»”, scrie jurnalistul Cătălin Tolontan, într-o opinie publicată pe GOLAZO.ro, site-ul de sport al HotNews.
Câțiva jucători ai „naționalei” au mușcat la propriu din iarba amestecată cu noroi.
Nu acum, la Istanbul, ci pe 14 noiembrie 2001, când România pierdea în fața Sloveniei barajul pentru Mondialul din 2002.
Pe stadionul Ghencea arhiplin, cu 30.000 de oameni stupefiați, s-a lăsat greu liniștea.
Ne calificam de trei ori la rând
În echipă erau Contra, Dorinel Munteanu, Gică Popescu, Adi Ilie, Chivu și Mutu. Pe bancă, antrenor, Hagi. Cu atât mai dureroasă a fost ratarea.
Și, mai ales, nu eram obișnuiți. Era prima calificare ratată la un turneul final de Campionat Mondial, după trei participări succesive: 1990, 1994 și 1998. De fiecare dată, în conducerea FRF a fost Mircea Sandu. La turneul din 1990, a mers ca secretar general al Federației. La cele din ‘94 și ‘98, a fost președinte.
După barajul pierdut cu Slovenia, lui Mircea Sandu i s-a cerut demisia pe milioane de voci, deși echipa fusese la trei turnee finale de CM.
Astăzi, când Răzvan Burleanu își consolidează contraperformanța de „președinte fără niciun turneu final de Campionat Mondial”, aproape că nici nu se pune problema responsabilității șefului FRF.
Continuarea, pe GOLAZO.ro.