Sari direct la conținut

Echipa nr. 1 din lume: Romgaz Electromures

Zi de Zi

Formatia feminina Romgaz Electromures Targu Mures a castigat din nou Liga Campionilor dupa patru ani, terminand pe locul intai turneul organizat la sfarsitul saptamanii trecute la Hunedoara, cu participarea gruparilor campioane din Croatia, Romania, Austria si Slovacia.

Performanta este remarcabila: echipa pregatita de antrenorul emerit Seres Sándor este cea mai buna la momentul actual de pe intreaga planeta!

– semifinale:

* Romgaz Electromures Targu Mures – Podravka Koprivnica (Croatia) 6-2 (3.148-3.102) – rezultatele individuale ale componentelor echipei muresene: Martina Emese 507 popice doborate, Daniela Muntean 558, Duka Tilda 600, Carmen Barabas 480, Doina Baciu 530, Ioana Vaidahazan 561

* BBSV Viena (Austria) – Tatran Prefa Sukany (Slovacia) 5-3

– finala:

* Romgaz Electromures Targu Mures – BBSV Viena 7-1 (3.297-3.129) – rezultatele individuale ale componentelor echipei muresene: Martina Emese 540, Daniela Muntean 601, Duka Tilda 557, Luminita Medesan 516, Doina Baciu 527, Ioana Vaidahazan 556.

Meciul mai greu din acest turneu a parut sa fie – in mod paradoxal – partida din semifinale – si nu finala competitiei! – cand adversara muresencelor a fost Podravka Koprivnica.

Echipa croata este bine cunoscuta muresencelor care au suferit ultima infrangere intr-o partida internationala chiar in fata acestei formatii (anul trecut, in sferturile de finala ale aceleiasi competitii).

Tocmai de aceea dorinta de revansa a jucatoarelor de la Romgaz Electromures a fost extraordinara, si le-a ajutat pe acestea sa depaseasca net adversarele.

In ciuda faptului insa ca au reusit sa depaseasca fara dubii si fara prea mari emotii in final pe croate, antrenorul Seres Sándor nu a fost intru totul multumit de evolutia elevelor sale, el considerand ca macar trei dintre jucatoare sunt capabile de mult mai mult.

Acest lucru a fost demonstrat cu varf si indesat in meciul contand pentru finala Ligii Campionilor. Echipa campioana a Romaniei a reusit sa doboare aproape 3.300 de popice, media individuala apropiindu-se de un remarcabil rezultat de 550. Daniela Muntean a depasit cu mult acest scor cu ale sale 601 p.d.

Adversarele din ultimul act al competitiei s-au limitat la a face act de prezenta, rezultatul intalnirii (7-1) scutindu-ne de orice alte comentarii. Romgaz Electromures a castigat asadar cel mai prestigios trofeu al acestei ramuri sportive.

Echipa ne-a obisnuit in ultima perioada cu evolutiile sale constant bune (in ultimul an nici o echipa nu a reusit sa invinga formatia targumureseana, nici in campionatul intern, nici in competitiile internationale in care aceasta a fost angrenata), incat am ajuns in stadiul in care o noua victorie, chiar de o asemenea anvergura, aproape ca pare a fi banala.

Dar in nici un caz nu este asa! Ceea ce trebuie remarcat neaparat este ca datorita acestor fete cu adevarat profesioniste orasul Targu Mures isi poate spune ca a ajuns pe primul loc in lume. Lucru care – sa recunoastem – nu sta la indemana oricui. (D.T.)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro