Emmanuel Macron: Rusia nu are altă alegere decât un parteneriat cu Europa / Nu cred că Vladimir Putin are intenția să devină "vasalul Chinei"
Președintele francez Emmanuel Macron crede că Rusia nu are altă alternativă decât un „parteneriat” cu Europa, în condițiile în care, consideră el, Vladimir Putin nu are intenția să devină „vasalul Chinei” iar modelul rusesc actual nu este „sustenabil”, scrie AFP.
„El a dezvoltat un proiect anti-european prin conservatorismul său, dar nu văd cum, pe termen lung, proiectul său poate să nu fie un proiect de parteneriat cu Europa”, a spus Macron, într-un interviu publicat joi de săptămânalul The Economist.
Rusia are astăzi un PIB „echivalent cu cel al Spaniei”, o „populație în declin și îmbătrânită” și se „înarmează în marș forțat, mai mult ca oricare alt european”, urmând un „model de supra-militarizare, de multiplicare a conflictelor” ca în Ucraina, a precizat Emmanuel Macron. „Din punctul meu de vedere, acest model nu este sustenabil”, a adăugat el.
Potrivit acestuia, Rusia va avea dificultăți să-și „reconstruiască puterea” de una singură. „Va fi foarte dificil, chiar dacă prin greșelile noastre i-am dat un impuls”, a comentat acesta.
„Astăzi, își optimizează jocul în Siria pe greșelile noastre. I-am dat un pic de aer deci poate juca în continuare așa”, a continuat Macron.
Rusia a devenit arbitrul crizei din Siria după intervenția militară în sprijinul președintelui Bashar al-Assad, în 2015.
„O a doua cale spre care Rusia s-ar putea orienta este modelul eurasiatic”, consideră Emmanuel Macron.
„Concret, există o țară dominantă care este China și nu cred că în acest model va exista vreodată echilibru (…) Privesc la planurile care se fac în reuniuni pentru noul Drum al Mătăsii și președintele rus este din ce în ce mai puțin aproape de președintele Xi Jinping”, notează Emmanuel Macron.
„Nu cred nicio secundă că strategia sa este să fie vasalul Chinei. Și atunci, ce opțiuni îi rămân? Restabilirea unei politici de echilibru cu Europa”, a mai spus președintele francez, care nu se află la prima încercare de a detensiona relațiile cu Moscova.
Aceste relații s-au deteriorat foarte puternic după ce Rusia lui Vladimir Putin a anexat peninsula ucraineană Crimeea și a susținut financiar și militar separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei.
A urmat un conflict militar în Ucraina soldat cu mii de morți și care nu este încheiat nici acum, precum și impunerea de sancțiuni economice din partea UE și Statelor Unite, la care Moscova a replicat cu măsuri de retorsiune.