Este economia argumentul din spatele tuturor războaielor?
„Urmărește banii!” Este prima regulă a unui jurnalist de investigații care analizează un conflict, De multe ori stimulentele economice explică mai bine istoria militară decât eroismul sau ideologia. Argumentul pare convingător — până la un punct.
Într-o carte recent apărută- Blood and Treasure, autorul Duncan Weldon (jurnalist și economist britanic care a lucrat la The Economist, BBC și Banca Angliei), analizează mii de ani de războaie, pentru a ajunge la concluzii surprinzătoare.
Pe 11 iulie 2014, două batalioane de infanterie mecanizată ucrainene s-au adunat în întunericul dinaintea zorilor, la câțiva kilometri vest de orașul Zelenopillya din estul Ucrainei. Războiul din Donbas, care făcea ravagii din aprilie, mergea acum bine pentru Ucraina. Ceea ce guvernul încă numea Operațiunea Antiteroristă a inclus o ofensivă comună a poliției și a armatei care a respins forțele armate rusești din estul Ucrainei.
Războiul este, în primul rând, un fenomen economic!
Soldații care au sosit în apropierea orașului Zelenopillya erau un amestec de veterani și bărbați tineri dornici de luptă, echipați însă cu echipamente vechi. Ocupația rusă a Crimeei era o altă problemă, mai dificil de rezolvat. Acolo erau desfășurate forțe regulate rusești, iar guvernul ucrainean recunoscuse neoficial, ocupația rusească. Dar aici, în Donbas, cel puțin luptele aveau să se termine în curând.
Batalioanele ucrainene s-au oprit pentru a se orienta și a face ultimele verificări premergătoare bătăliei. Deodată, sunetul inconfundabil al dronelor s-a auzit deasupra capului. Acest lucru, în sine, nu era neobișnuit.
Separatiștii pro-ruși foloseau drone în scopuri de recunoaștere încă de la începutul războiului. Totuși, chiar dacă nu era complet neașteptată, prezența dronelor inamice deasupra câmpurilor deschise era nedorită. Ucrainenii speraseră la elementul surpriză în atacul lor de dimineață.
Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost cu adevărat neașteptat.
Când au încercat să confirme prezența dronelor inamice la comanda brigăzii lor, forțele ucrainene au constatat că comunicațiile lor erau blocate și bruiate. Apoi a început focul de artilerie. Cele două batalioane au fost brusc bombardate cu obuze și rachete, care în mai puțin de un minut le-au devastat forțele. Multe dintre vehiculele blindate care le însoțeau au fost distruse, unele dintre ele cu echipajele încă înăuntru. Soldații care ieșiseră să-și întindă picioarele în timpul scurtei pauze din operațiuni au fost și mai expuși. Bătălia se terminase chiar înainte de a începe.
- „A urmări banii este cea mai bună modalitate de a înțelege conflictele — de la raidurile vikinge până la rachetele rusești.”- spune Duncan Weldon
Această scenă ilustrează perfect teza centrală a cărții: războiul este, în primul rând, un fenomen economic.
Cartea este o lectură în care autorul traversează mai bine de un mileniu de violență organizată — de la raidurile vikingilor și piraților și aventurile lui Genghis Han, până la imperiul spaniol în Americi și rebeliunea indiană împotriva britanicilor — cu o energie narativă demnă de lucrările economice. Detaliile sunt contraintuitive și memorabile.
Regii francezi, de pildă, cunoșteau superioritatea arcului lung față de arbaletă după înfrângerea dezastruoasă de la Crécy în 1346. Au descurajat totuși adoptarea lui, rezultatul fiind dezastrul de la Agincourt, șaptezeci de ani mai târziu.
Căpitanii britanici primeau cote din valoarea navelor capturate
Omologii lor francezi evitau confruntarea, putând fi executați pentru simpla predare a unei nave. Piloții Luftwaffe, copleșiți cu medalii și distincții, au fost astfel îndemnați spre riscuri fatale, erodând calitatea aviației militare germane tocmai în momentele decisive.
Amploarea narativă este îmbogățită cu paradoxuri seducătoare. Aurul și argintul Lumii Noi au ținut Spania săracă, nu bogată — un aflux brusc de metale prețioase a alimentat inflația și a subminat industria locală. Genghis Han, susține Weldon, poate fi considerat părintele globalizării: rețelele comerciale transcontinentale pe care le-a creat au facilitat schimburi de mărfuri, idei și, din nefericire, de boli, la o scară fără precedent. Chiar și procesele vrăjitoarelor din secolele XVI-XVII sunt reinterpretate ca o formă de „concurență non-preț” între Biserica Catolică și Reforma Protestantă în lupta pentru dominarea pieței religioase europene.
Războaiele au creat state, iar statele au creat războaie
Punctul de vedere al lui Weldon este cel mai convingător atunci când analizează mecanismele statului modern.
Războaiele au creat state, iar statele au creat războaie: pe măsură ce costurile confruntărilor militare au crescut, au crescut și sistemele fiscale, birocrațiile și piețele naționale de datorie publică.
Fără înfruntările militare ale secolelor XVII-XIX, Europa modernă ar fi arătat fundamental diferit — și nu neapărat mai bine, cel puțin din perspectiva instituțională.
Uneori, cei care luptă interpretează greșit stimulentele – vezi strategia americană în Vietnam, bazată în parte pe calcule economice greșite privind „costul tolerabil” al pierderilor pentru adversar. Vietnamul de Nord era dispus să plătească un preț pe care nicio ecuație nu îl anticipase.
Ambiția lui Putin de a reconstitui granițele imperiului sovietic are și o dimensiune economică
„Istoria este scrisă și de oameni. Cum ar fi arătat secolul XX în absența lui Hitler și Stalin? Sau, de altfel, a lui Churchill?”, se întreabă autorul.
Aceasta este și limita fundamentală a cărții. Ambiția lui Putin de a reconstitui granițele imperiului sovietic are, fără îndoială, și o dimensiune economică. Dar misiunea mesianică a liderului rus are rădăcini mai profunde decât cele pe care un manual de microeconomie le poate cartografia.
Stimulentele și instituțiile contează enorm. Dar istoria o fac și oameni — uneori iraționali, uneori vizionari, uneori pur și simplu răi. Weldon știe acest lucru și îl recunoaște cu onestitate intelectuală. Meritul său este că a demonstrat cât de mult se poate explica prin economie înainte ca explicația să se epuizeze. Considerabil mai mult decât am crede.