Este Statul un bun administrator? Dl Ionescu, față în față cu rentabilitatea investițiilor firmelor de stat și a celor private

Când domnul Ionescu s-a decis să facă o investiție în fabrica sa de pantofi, primul lucru a fost să calculeze câți bani în plus îi va genera. “Merită să fac investiția!”, le-a transmis dl. Ionescu, salariaților adunați în sala de protocol a firmei sale după niște calcule ample. Omul își riscase banii personali, făcuse și un credit bancar și voia să le spună în mod transparent muncitorilor că, dacă trag toți la căruță, vor reuși și le va fi mai bine.

La companiile de stat, lucrurile nu stau întotdeauna așa, iar criteriile după care se iau deciziile de investiții par uneori lipsite de transparență și de eficiență economică.

Dacă discutăm pe cifre, rentabilitatea financiară a companiilor de stat este la un nivel net inferior față de firmele din mediul privat: 2,5% față de 12,0% (la nivelul anului 2016, calculele aparținând Consiliului Fiscal). Prin urmare, companiile de stat ne aduc înapoi semnificativ mai puțini bani decât potentialul lor

Vecinul dl. Ionescu, dl. Georgescu știe asta foarte bine, deşi tocmai primise o funcție de conducere într-o importantă companie de stat.

Domnul Georgescu a ajuns în acea funcție pentru că era un membru devotat Partidului și nu se făcea să-și dezamăgească tocmai el Pardidul, odată instalat în funcție. La o adică, Partidul te-a făcut om, Partidul te dă jos! Când s-a văzut la cârmă, primul lui gând a fost să nu facă rău. Nu se pricepea el cel mai bine la businessul companiei, dar avea oameni cu vechime și care îl puteau ajuta, măcar cu un sfat competent.

Și așa a și fost. În luna următoare, a venit la el în birou șeful de la Investiții să-i propună achiziționarea unui utilaj nou, care ar fi putut aproape dubla productivitatea companiei. Ar fi câștigat și cotă de piață suplimentară în fața competiției, iar în 5 ani ar fi putut ajunge între primele 3 firme din industrie.

Georgescu s-a albit instantaneu la față. De asta avea el acum nevoie, să facă ditamai revoluția în firmă, după nici o lună? A stat puțin pe gânduri, după care i-a spus subalternului său: „Lasă-mă puțin să mă uit peste cifre, să nu luăm o decizie pripită!” Omul a ieșit fericit din birou. Directorii anteriori îl trimiseseră din prima la plimbare, ăsta măcar i-a lăsat o speranță.

Imediat după ce șeful de la Investiții a plecat, dl Georgescu a sunat la Partid, să întrebe ce să facă. Calculele erau ok, cifrele îi dădeau drept mari căștigători în doar 3 ani… Dar nu te apuci să iei decizii de capul tău! Și bine a făcut că a sunat! Chiar dacă pare profitabil, ce te faci dacă vine criza și te prinde cu investiția neamortizată? Dacă vine Cutremurul_Care_Face_Ravagii și îți dă peste cap toate planurile? Dacă își cer insolvența jumătate din clienții tăi? Partidul avea dreptate – nu ai cum să le prevezi pe toate!

Georgescu – om de bună-credință – a încercat să explice că, în ciuda acestor riscuri cu grad scăzut de materializare, investiția ar putea fi foarte bună, dar nu a fost lăsat să vorbească… „Știi că Popescu vrea demult să-ți ia postul… Depinde doar de Partid dacă mai rămâi în postul ăla! Nu, mai bine, îți cumperi o mașină 4×4, că așa au toți șefii care se respectă? Consideră asta o investiție! Sau vrei să renunți și la bonusul anual pe care îl vei primi în curând?”

Georgescu a închis telefonul și s-a gândit puțin: oamenii Partidului aveau până la urmă dreptate. Dacă nu va fi el acolo, o să fie altcineva. Tot un coleg de partid, fără discuție, dar unul mult mai dispus la compromisuri. Și iar ajungea la vorba nevestei, care-i spusese de o mie de ori să-și mai vadă și el de interesul propriu, că prea le-o iau ații înainte pe scara socială…

De Crăciun, domnul Georgescu a dus acasă un bonus consistent, care îi asigura fiului său un an de școlarizare în străinătate. Între timp, Georgescu a învățat că, la primul vânt politic, e posibil să plece. Așa că încearcă să se bucure cât mai mult de fiecare lună petrecută acolo.

În sinea lui, îl invidiază pe dl. Ionescu pentru felul cum acesta își conduce afacerea cu pantofi, dar, dacă tragi linie la final de an, Ionescu își școlește copilul în țară, că n-are bani de facultăți străine. Și nici nu merge de 2-3 ori pe an în schimburi de experiență prin insule exotice rar vizitate de români.

Epilog

Au mai trecut vreo 5-6 sărbători de Crăciun până ce dl. Ionescu şi dl. Georgescu să se reîntâlnească, dar, pentru a-l scuti de penibil pe acesta din urmă, nu mai reproducem întreg dialogul… Putem spune doar că, în timp ce firma d-lui Ionescu a prosperat, graţie proiectării pe termen lung a investiţiilor, firma de stat pe care a condus-o cândva dl. Georgescu de-abia îşi trage sufletul de la un trimestru la altul, supravieţuind din ajutoare guvernamentale. Cât despre dl. Georgescu însuşi, a fost nevoit să-şi cheme fiul înapoi de la studiile de peste hotare, căci şi-a pierdut funcţia bănoasă, odată ce a intrat în dizgraţia Partidului…