EXCLUSIV: Interviu cu Alisa Kovalenko, regizoarea din Ucraina care și-a evacuat copilul din calea bombelor și a plecat la război

În primele zile ale invaziei ruse din februarie 2022, Alisa Kovalenko, regizoare ucraineană de film documentar, și-a luat rămas-bun de la fiul ei, Théo, în vârstă de doar patru ani, și s-a înrolat în armata ucraineană. A fost o despărțire sfâșietoare, într-o gară din vestul Ucrainei.

Partenerul său, jurnalistul francez Stéphane Siohan, pleca împreună cu fiul lor la familia din Franța. Iar ea a ales să meargă pe front, să lupte. Simțea că dacă n-ar face asta nu s-ar mai putea privi în oglindă.

„Arta nu mai era suficientă”

De fapt, regizoarea în vârstă de 37 de ani, cunoscută internațional pentru documentarele în care vorbește despre traumele și victimele războiului din Ucraina, luase decizia de a se înrola în caz de nevoie cu opt ani înainte.

În 2014, în timp ce documenta conflictul din Donbas, a fost capturată de ruși, torturată și agresată sexual. După eliberarea din captivitate, și-a promis că, dacă războiul se va extinde, va merge să lupte pe front. În 2022, când a început invazia la scară largă în Ucraina, Alisa n-a mai stat pe gânduri. „Arta nu mai era suficientă”, spune ea.

Din această ruptură aproape imposibil de înțeles pentru un părinte s-a născut și documentarul filmat pe front „My Dear Théo”, dedicat fiului său. Filmul, foarte apreciat la nivel internațional, a avut premiera în România, anul trecut, la Astra Film Festival, unde a și câștigat premiul pentru cel mai bun film est-european. 

Documentarul Alisei pare uneori un jurnal de război, alteori o confesiune sau chiar testamentul său – o dedicație pentru un copil care ar fi putut crește fără mamă. Regizoarea ucraineană s-a filmat pe front, încercând să păstreze vie legătura cu fiul său, chinuită de întrebarea „ce își va aminti copilul meu despre mine, dacă nu mă mai întorc?”.

După cele patru luni petrecute pe front, Alisa s-a întors acasă, în Kiev. Tot atunci au revenit din Franța și Théo, și partenerul său. Au ales să rămână în Ucraina, împreună. Regizoarea povestește momente aproape ireale din viața lor de zi cu zi în capitala Ucrainei, despre nopțile pe care copilul său le petrece în baie, adăpostit în cadă, sau despre atacuri cu drone care te fac să crezi că ești într-un film din seria Star Wars.

Alisa este convinsă că e datoria părinților să vorbească despre război cu copiii lor, atât cât pot ei înțelege, în funcție de vârstă. În același timp, e convinsă că iubirea și bunătatea oamenilor sunt adevărate surse de speranță și energie, chiar și pe câmpul de luptă, când nu mai poți să-ți faci planuri de viitor.

Citește interviul intergral AICI.