Exilari si posibili exilati

Nu oricine poate trai sub povara gloriei mult timp, istoria sportului mai mult decat a artelor ne demonstreaza aceasta, explozii de popularitate prin succese extraordinare, aparitii inedite, dar de scurta durata, pe scena imensa a sportului universal, apoi stinse ca un meteorit intr-o seara cu luna plina, sunt la ordinea zilei. Si totusi exista exceptii.

Pe Ioan Timaru , hocheistul de la „Steaua” il cunosc de cand era copil, nu credeam ca o sa ajung vreodata sa-l descos pentru a scrie un articol in exclusivitate pentru „Realitatea Transilvana”.

Dupa o vizita in casa celui mai popular locuitor al urbei noastre, am aflat despre evenimente care au trecut pe langa mine fara sa le simt prin simpla nestiinta.

De ce scriu despre el ? Nu pentru popularitatea sa pe plan national si international, ci pentru simplitatea comportamentului pe plan local, el fiind locuitor al orasului Balan, aici este familia lui, aici sunt parintii lui, desi ca orice vedeta putea locui linistit in Bucuresti.

Sunt convins ca toti iubitorii de hochei din Harghita stiu cine este Timaru, din pacate multi nu-l iubesc pentru golurile date echipei de suflet a judetului Sport Club Miercurea Ciuc, dar cine are totusi un pic de mandrie trebuie sa stie ca acest mare campion s-a antrenat si pe patinoarul Vakar Lajos, iar daca gheata nu-i poate purta urmele patinelor, macar o zgarietura in mantinela, pentru generatiile urmatoare tot a lasat.

Ioan Timaru, poreclit la club de colegi „minerul” nu atat prin faptul ca venea dintr-un oras minier, ci prin faptul ca tatal sau , tot Ioan Timaru , un vestit miner, apoi maistru miner, si acum pensionar de ani buni dar care se misca pe teren la minifotbal ca un adolescent, a fost stalpul principal in formarea sa ca mare sportiv.

Hocheistul nostru s-a nascut in 25 martie 1974, in Balan, multa vreme in acest oras a existat maternitate si nu le poate lua nimeni calitatea de localnici, chiar daca parintii lor sunt nascuti in alta parte.

A inceput hocheiul la sapte ani, la Balan, pe patinoarul neacoperit, iarna care atunci era mult mai generoasa in geruri, apoi pe langa alti copii talentati primavara si toamna, erau transportati intr-o duba minereasca insalubra si friguroasa la patinoarul din Miercurea Ciuc, unde au fost antrenati de inimosul Horvath Ianos.

Dupa absolvirea clasei a VIII-a, prin inspiratia parintilor , se inscrie la „ Liceul siderurgic” Galati, unde exista o puternica scoala de hochei, jucand ani buni ca junior la Clubul Scolar, cu care a castigat si primul titlu de campion national la juniori si unde avea sa fie remarcat de antrenorul echipei Steaua Bucuresti, Ionita.

Din momentul acesta apar si problemele. Sicanele corpului profesoral de acolo, montat de cineva, ii dadeau doua variante: sa se retraga din sport sau sa se transfere la alta scoala. Intelepciunea a primat si s-a transferat la Balan.

Aici, cu un efort intr-adevar suplimentar, data fiind experienta trista de la Galati, a reusit absolvirea si reusita la examenul de bacalaureat.

In anul 1991 obtine primul titlu de campion national la seniori cu Steaua Bucuresti, dupa care urmeaza alte douasprezece titluri de campion si treisprezece Cupe ale Romaniei. Din 1993 este component nelipsit al echipei nationale cu care a participat la treisprezece editii ale campionatelor mondiale.

In ultimii patru ani a fost capitanul echipei „Steaua” Bucuresti iar in ultimii doi ani, capitan al echipei nationale, postura pe care si-o pastreaza cu cinste

In anul 2000 si apoi in2001 a fost declarat hocheistul numarul unu al tarii, cununa purtata cu onoare dupa ce in anul 1999 i-a fost acordata distinctia de „ Maestru Emerit al Sportului”, un titlu atat de ravnit de toti sportivii.

Pacat ca hocheiul la noi nu ofera si satisfactii materiale in comparatie cu alte discipline sportive, sau cu acelasi gen din alte tari.

Imi amintesc ca acum treizeci de ani, o asemenea distinctie aducea posesorului avantaje imense, daca nu era fabulatie, iar acum doar posibilitatea de a intra gratuit la toate manifestarile sportive ( unde oricum in afara de meciurile importante de fotbal nu merge multa lume nici pe bani putini)

Hocheiul este un sport greu, solicitant, care te uzeaza si unde pericolul de accidentare este la tot pasul.

Cand l-am intrebat despre accidentari mi-a raspuns ca nu a avut probleme deosebite, din punct de vedere medical, doar o operatie de hernie femurala l-a tinut departe de gheata vreo doua luni cat a facut un tratament de recuperare, dupa care s-a intors pe patinoar mai ambitios ca unul de 19 ani, desi nu a facut operatia nici in Franta, nici in Austria, ci la noi in Colentina.

Daca un fotbalist, dupa 27 sau 28 de ani de obicei isi pune ghetele in cui, cu mici exceptii, in hochei experienta are multa valoare, dar si conditia fizica, in situatia in care iata ca la peste 32 de ani, Ioan Timaru spune ca cel putin trei sau chiar patru ani nu are de gand sa renunte de pe pozitia actuala si iata aici ne referim la capitanul echipei de club „Steaua” Bucuresti dar si la capitanul echipei nationale de hochei pe gheata.

De cate ori am urmarit meciurile de hochei intre cele doua mari rivale de la Bucuresti si Miercurea Ciuc, inima mi-a fost impartita in doua.

Jumatate pentru Ciuc, fiindca ma consider un devotat harghitean si cealalta jumatate pentru Timaru ( eu nu sunt stelist), celebrul hocheist, care repet nu numai ca s-a nascut ci si locuieste in acest oras, in acelasi bloc cu parintii lui, iar daca trebuie iesit la maturat in fata scarii, iese de fiecare data cand este acasa.

Cat de mare este bucuria copiilor din fata blocului cand Timaru este acasa…mai ales iarna, il inconjoara cu drag, sunt mandri ca ii poarta tricourile cu numarul 16, patinele care i-au ramas mici , crosele si chiar pucurile…Toti stiu ca este un mare hocheist!

Au fost ani buni cand Balanul avea echipa de hochei , faceau antrenamente la Balan, la Miercurea Ciuc dupa mesele , serile si o faceau cu pasiune si fara sa simta oboseala.

Apoi a urmat o pauza indelungata, copii mai jucau prin fata blocurilor , si-atat! Cat suflet a pus Timaru in ultimii ani pentru a se putea face din nou acest sport la Balan …si iata ca datorita catorva oameni inimosi si iubitori de hochei au reusit. Avem din nou echipa de copii care se antreneaza pe patinoarul de la Carta.

De ani de zile a umblat prin deplasari, in tara si prin strainataturi, a vazut multe si a trait multe. Sunt sigur ca multe fete frumoase au pus ochii pe el, are si stofa de Fat-Frumos, unele din lumea buna pe unde a si avut acces, datorita multor conjuncturi.

Degeaba, el s-a intors ca de obicei, la vecina si prietena lui Stefania, cu care a copilarit, s-au casatorit si au doi baieti minunati, viitorul hocheiului romanesc.

Cand spun asta nu o fac o gluma ieftina, ci pur si simplu baietelul, Robert de opt ani, patineaza si manuieste crosa cu o dexteritate de invidiat, fiind deja este in echipa de copii a orasului.

In vara, de zilele orasului s-a organizat, atat pe site-ul primariei cat si cu urne fixe si mobile, stabilirea personalitatii orasului.

Desi multi politicieni si oameni de vaza, au incercat un anumit gen de iesire in fata, acest rang al destoiniciei, prin tot ce a facut si face, pentru promovarea imaginii orasului si pentru statornicia de nezdruncinat, a revenit cum era de asteptat lui Ioan Timaru, asta fiind vointa multor sute de locuitori care au participat la acest forum.

Parca au zburat anii, vreo douazeci si cinci, de cand mergeam pe stadionul Institutului de mine din Petrosani, la primul meci de rugby, sport din care la inceput nu pricepeam nimic sa-i vad pe: Ortelecan; Bucan; Paraschiv sau Palamariu, asa a ajuns sa-mi placa hocheiul datorita lui Ioan Timaru.

Ce ambasador mai bun poate avea un sport ?

Ma-ntorc incet la treburile casei, ca de obicei gandul selecteaza si rasfoieste tot ce am facut peste zi, ajung la concluzia ca prea putin timp am avut noi in aceasta zi, multe, foarte multe mai erau de discutat dar ne lovim mereu de acelasi dusman, tipul necrutator, pe cat de ademenitor pe atat de pervers intr-un comportament rasucit si confuz, lasand mereu ideea ca nu traim destul de repede. De aceea il urasc, desi aceasta optiune nu o recomand nimanui.