Familia Ionescu și nebunia supra-îndatorării. Jurnal de psiholog.

Marți, ora 18:00. Ședința programată cu S. Ionescu. „Sunt la capătul puterilor… Nu mai pot… Am nevoie de ajutor”. Cu aceste cuvinte, șoptite timid, dl. Ionescu își începe prima consultație în biroul meu. Acest bărbat, în vârstă de patruzeci de ani, de înălțime medie, ochelari cu rame închise la culoare, păr încărunțit la perciuni, elegant, are niște cearcăne uriașe sub ochi. Își scoate o țigară, dar îi spun că la mine nu se fumează. Stă în fața mea, încremenit și tăcut pe scaun.

Când îl întreb motivul pentru care a venit, îmi spune: „Nu mai rezist cu banii! Rate, facturi, ore de pian și vioară la copii… Nu mai am de unde! Am început să am și probleme în căsnicie… Sunt căsătorit de 12 ani și din primăvară situația nu a făcut decât să se înrăutățească. Lunea trecută am avut un mega-scandal cu soția …mi-e teamă că o voi pierde… Nu mai știu ce să fac. De asta am venit la Dumneavoastră.”

Emoțiile pe care le „citesc” pe fața lui nu înșală. Anxietatea lui te izbește, dar prezintă și o stare distimică, un fel de melancolie care confirmă o depresie ușoară, dar cronică. Într-adevăr, privirea lui este chinuită, iar postura lui exprimă o mare tristețe, durere, precum și o puternică tensiune interioară. Mușchii lui sunt atât de încordați încât îi vine greu până și să-și schimbe poziția… Pacientul pare împietrit, paralizat, abătut, chiar copleșit”

Vineri, ora 16:30. Pentru a înțelege mai bine situația, îl rog să-mi vorbească puțin despre el. S. Ionescu are 44 de ani și locuiește de 14 ani cu soția, cu care are doi copii, Dinu, 8 ani, și Camelia, 6 ani. Lucrează ca reprezentant de vânzări la o firmă care întâmpină dificultăți financiare serioase ca urmare a pandemiei. Se pare că și-a schimbat locul de muncă și compania de nenumărate ori de-a lungul carierei. Evocă actuala criză ca și cea financiară din 2008 ca fiind cauzele necazurilor sale, într-un fel parcă deconectat de restul discuției… Dl. Ionescu a făcut în urmă cu 5 ani două credite la două bănci. Unul de nevoi personale, pe 10 ani, din care și-a luat o mașină la mâna a doua, iar al doilea un împrumut pentru locuința în care stă. Împrumut făcut pe 30 de ani. După doi ani de la contractarea acestor credite, el a rămas fără serviciu.

Ambele rate urcau la 500 de euro lunar, dar veniturile soților Ionescu depășeau în vremurile bune 2000 de euro. Între timp, firma la care lucra soția s-a închis (blestemul pandemiei asupra sectorului HoReCa), iar el și-a pierdut jobul. Economii nu aveau, că cei mici fuseseră cam bolnăvicioși de mici, iar banii li s-au dus pe medici, apoi pe cursuri de pian și vioară….

Marți, ora 17:00. I-am spus că cel mai important în asemenea momente este să comunice. Să discute cu prietenii, să le ceară un sfat. Mi-a spus că toți foștii prieteni îl evită sau chiar îl ocolesc. Le-a cerut și lor bani, iar unora nu a mai putut să le restituie împrumuturile. Recunoaște că s-a pripit atunci când s-a îndatorat la limita maximă permisă, dar adaugă că nu avea cum să știe ce îi va aduce viitorul. Era convins că vor câștiga toată viața un salariu de 2000 de euro. I-am propus să găsim amândoi o soluție, având deja în cap un plan.

Joi, ora 13:00. Am sunat-o pe Anuța, la bancă. Mi-a confirmat că foarte mulți clienți încearcă să ia bani la limita gradului de îndatorare, fără să se gândească la ce se poate întâmpla în viitor. Foarte mulți se grăbesc să-și ia mașini, case, telefoane de ultimă generație, în genere să ducă un trai peste cât pot suporta financiar. Și pe urmă, când dau peste un necaz, cad brusc din picioare și panicați, încep să se împrumute în stânga și-n dreapta, sperând că situația se va rezolva cumva de la sine.

Partea proastă e că nu se rezolvă! Oamenilor trebuie să le explici atunci când vor să se împrumute, mai ales dacă iau un credit pe 25-30 de ani, că în 25 de ani se pot întâmpla multe lucruri: poți să te îmbolnăvești – tu sau un membru al familiei-, se poate întâmpla să-ți pierzi jobul, să trebuiască să faci față unor urgențe financiare neprevăzute, iar pentru a putea trece peste aceste necazuri trebuie să ai fie niște bani de rezervă, fie obligații de plată (rate, facturi) cât mai mici. Mi-a propus să-i fac o vizită împreună cu S. Ionescu, poate găsim o soluție.

Marți, ora 11:00, Dl Ionescu se prezintă punctual. După 15 minute de tatonări și discuții generale, i-am propus să-i facem o vizită Anuței, explicându-i că s-ar putea să găsim o soluție la toate frământările lui. A recunoscut că nu are nimic de pierdut și a acceptat. La bancă, Anuța i-a făcut rapid un buget cu veniturile și cheltuielile familiei. I-a arătat de unde poate tăia din cheltuieli și cum ar putea mări ușor veniturile. I-a ”unit” cele două credite într-unul singur și le-a eșalonat pe o perioadă în care rata să poată fi ușor gestionată. În plus, S. Ionescu a mai rămas și cu niște bani din care să-și achite în tranșe datoriile la prieteni. Am văzut cum i se luminează fața. Anuța i-a zâmbit domol și, strângându-i mâna, i-a spus: Vedeți? Orice are o soluție! Trebuie doar să știm unde s-o căutăm!

Citește și:

Articol susținut de BCR 