Ferrari: „Datele masinilor noastre au ajuns la MCLaren” FIA: McLaren trebuie sa dea explicatii
- Redactia Hotnews
Federatia Internationala de Automobilism (FIA) a chemat echipa McLaren Mercedes, lider in clasamentele sezonului, sa raspunda intr-o reuniune extraordinara acuzatiilor de spionaj formulate de Ferrari. Saptamina trecuta, Ferrari a descoperit ca sute de pagini cu date ale monoposturilor sale se aflau in posesia unui oficial al rivalei McLaren Mercedes.
Spionaj, sabotaj, istorie complicata!
Mike Coughlan (chief designer McLaren) a primit mai multe informatii tehnice despre Ferrari. El a fost descoperit in momentul in care a incercat sa le fotocopieze la un shop. Un angajat al magazinului respectiv a contactat oficiali italieni, atragindu-le atentia.
Ferrari investiga in acea perioada un caz de „sabotaj” – il concediase pe inginerul Nigel Stepney, team manager, pe care il banuia ca a facut jocul adversarilor din F1. Mai exact, dupa cursa de la Monte Carlo, angajatii Ferrari gasisera in rezervoarele masinilor un „praf de culoare alba”.
Ferrari a deschis in Londra o actiune legala impotriva lui McLaren. A solicitat o audiere a lui Coughlan, insa acesta a evitat acest moment, acceptind in schimb sa dea o declaratie completa asupra tuturor detaliilor solicitate de italieni.
Ferrari a declarat miercuri: „Avem dovezi ca fostul nostru manager Stepney a transmis datele lui Coughlan”…