Sari direct la conținut

Filipe Coelho, antrenorul etapei a 27-a din SuperLiga, după victoria cu FCSB. Cum arată echipa ideală a rundei

HotNews.ro
Filipe Coelho, antrenorul etapei a 27-a din SuperLiga, după victoria cu FCSB. Cum arată echipa ideală a rundei
Filipe Coelho. Sursa foto: Universitatea Craiova / Facebook.com

Filipe Coelho a fost desemnat antrenorul etapei a 27-a din SuperLiga, după ce Universitatea Craiova a câștigat meciul cu FCSB, scor 1-0, și a rămas în fruntea clasamentului.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat cel mai bun „11” al rundei, iar Farul Constanța este reprezentată de trei jucători, după succesul obținut în fața celor de la Rapid, scor 3-1.

  • PORTAR

Mihai Popa (CFR Cluj) – A apărat un penalty și a avut două intervenții fantastice în ultimele minute.

  • FUNDAŞI

Carlos Mora (Universitatea Craiova) – A dominat flancul drept. Este un jucător pe placul pătimașilor suporteri olteni.

Dmytro Pospielov (UTA Arad) – Fundașul golgheter ucrainian a ajuns la patru goluri marcate în acest sezon.

Gustavo Marins (Farul Constanța) – Pe lângă jocul bun din defensivă, a scos un penalty.

Raul Opruț (Dinamo București) – Trece printr-o perioadă de vis! Are trei goluri și o pasă decisivă în 2026.

  • MIJLOCAŞI

Ionuț Vînă (Farul Constanța) – Face cel mai bun sezon din carieră. A ajuns la șapte goluri marcate, dintre care patru din afara careului mare.

Mouhamadou Drammeh (Universitatea Cluj) – A făcut cel mai bun meci al său în principala competiție internă din România. A marcat de două ori.

Sergiu Hanca (Petrolul Ploiești) – Intrat în repriza secundă, a schimbat jocul echipei. A înscris pentru a 20-a oară în SuperLigă.

  • ATACANŢI

Alexandru Ișfan (Farul Constanța) – Un meci mare! A marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.

Assad Al-Hamlawi (Universitatea Craiova) – A înscris un gol frumos, care le-a adus oltenilor a 15-a victorie din ediția în curs.

Lorenzo Biliboc (CFR Cluj) – Din nou decisiv pentru CFR. Cu cinci goluri marcate, Biliboc este cel mai bun marcator autohton eligibil U 21 din ediția în curs.

  • ANTRENORUL ETAPEI

Filipe Coelho (Universitatea Craiova) – Oltenii s-au impus în derby-ul etapei și au făcut un pas important spre a termina sezonul regulat în fruntea clasamentului.

INTERVIURILE HotNews.ro