Sari direct la conținut

Financial report Prima pagină a presei străine: Deficitul fiscal de 1 trilion de dolari al Europei. Reţeta sovietică a lui Erdogan. Nicio ieşire pentru May după convorbirile "constructive"

HotNews.ro
Financial report Prima pagină a presei străine: Deficitul fiscal de 1 trilion de dolari al Europei. Reţeta sovietică a lui Erdogan. Nicio ieşire pentru May după convorbirile "constructive"

Financial Times: Deficitul fiscal de 1 trilion de dolari al Europei ● The Guardian: Nicio ieşire pentru May după „constructivele” convorbiri de la Bruxelles pe tema Brexitului● Le Monde: Biserica şi pedofilia, ravagiile omertei ● Le Point: Reţeta sovietică a lui Erdogan pentru a face să fie uitată criza economică● Alte știri pe scurt ● Lectură plăcută!

  • Financial Times: Deficitul fiscal de 1 trilion de dolari al Europei

Singurul moment oarecum memorabil la ediţia de anul acesta a Forumului de la Davos a fost îndemnul adresat de istoricul olandez Rutger Bergman: „Încetaţi să mai vorbiţi de filantropie, începeţi să vorbiţi despre taxe”.

Bergman a spus la conferinţă: „Aud oamenii vorbind limbajul participării şi justiţiei şi egalităţii şi transparenţei, dar aproape nimeni nu aduce în discuţie problema reală, a optimizării fiscale, aşa e? Şi a faptului că bogătaşii pur şi simplu nu-şi achită cota echitabilă care le revine. Este ca şi când m-aş afla la o conferinţă a pompierilor şi nimeni nu ar avea voie să vorbească despre apă […] Asta nu este o ştiinţă a rachetelor. Putem vorbi foarte mult timp despre toate aceste programe filantropice stupide, dar haideţi (să fim cinstiţi), trebuie să discutăm despre taxe! Taxe, taxe, taxe. Toate celelalte sunt prostii, după părerea mea.”

Desigur, Bergman are absolută dreptate. Ar trebui acordată mai puţină atenţie laudelor aduse bogaţilor pentru diversele lor proiecte „filantropice” şi mai multă analizei eludării fiscalităţii de către ei – atât la nivel individual cât şi la nivel corporatist.

Dar s-ar putea să nu fie corectă concentrarea lui numai asupra optimizării fiscale sau numai asupra super-bogaţilor. Un nou raport sugerează că amploarea optimizării fiscale în Europa este cu mult inferioară evaziunii fiscale. Şi asta se întâmplă nu doar în rândul celor bogaţi (deşi categoric se întâmplă în cercurile lor – un exemplu este amenda record impusă UBS pentru facilitarea acesteia), ci pe tot spectrul veniturilor, în cadrul a ceea ce este cunoscut sub numele de „economia din umbră”.

În primul rând, este important să înţelegem corect definiţia – optimizarea fiscală şi evaziunea fiscală sunt deseori folosite ca sinonime, dar sunt destul de diferite şi ca urmare trebuie abordate folosind metode destul de deosebite.

Optimizarea fiscală este o decizie a unui contribuabil de a-şi minimaliza povara fiscală prin recurgerea la acţiuni care se opun spiritului intenţiei avute de legislatori (care poate fi evident subiectul unor interpretări diferite). Poate fi deopotrivă legală şi nelegală (prin faptul că nu se conformează legilor recunoscute) dar niciodată nu este ilegală (adică în mod clar interzisă de legi).

Pe de altă parte, evaziunea fiscală constă în nedezvăluirea deliberată şi ilegală a câştigurilor. Motivaţia acesteia ar putea fi desigur alta decât evaziunea fiscală – un dealer de droguri ar putea fi mai preocupat să nu ajungă după gratii, decât de necesitatea de a prezenta autorităţilor guvernamentale veniturile – dar oricum, dacă nu îţi înregistrezi activitatea, nu poţi achita taxe pentru ea şi ca urmare este un caz de evaziune fiscală. Include de asemenea solicitarea unor indemnizaţii, cheltuieli şi alte scutiri fiscale la care contribuabilul nu are dreptul conform legii.

Potrivit noului raport al activistului fiscal Richard Murphy, „deficitul fiscal” anual provocat în Europa de această evaziune fiscală ilegală este cuprins între 750 de miliarde şi 900 de miliarde de euro (echivalentul a 850 de miliarde – 1 trilion de dolari). Aceasta comparativ cu estimările cuprinse între 50 şi 190 de miliarde de euro pentru optimizarea fiscală anuală corporatistă, conform estimărilor anterioare ale Parlamentului European, citate de Murphy.

Raportul a fost comandat de grupurile socialiştilor şi democraţilor de centru-stânga din Parlamentul European (care include eurodeputaţi din partidul Laburist din Marea Britanie şi din partidul Socialist din Franţa) şi are în vedere doar deficitul fiscal din Europa. Dar Murphy spune că acelaşi trend poate fi constatat în toată lumea – cu cât economia din umbră este mai extinsă, cu atât este mai probabil ca şi deficitul fiscal să fie mai mare.

Murphy a spus pentru FT:

„Dacă vă uitaţi la întregul deficit fiscal, care este totalul taxelor neachitate despre care guvernul crede că ar trebui plătite, este evident că evaziunea fiscală este de departe cea mai mare problemă.

Aceasta este destul de şocant pentru oameni. Eu cred că până şi grupul socialiştilor şi democraţilor a fost destul de şocat, într-un fel, de rezultat. Lor le-a venit greu să creadă că de fapt cea mai mare problemă este evaziunea. Dar totuşi aşa stau lucrurile, pentru că este ceva atât de obişnuit. Este atunci când plăteşti menajera cu numerar. Şi totul ia proporţii când te gândeşti că ai plătit şi constructorul cu bani gheaţă şi pe meditatorul copilului.”

Nu doar menajera, zidarii, meditatorii copiilor şi comercianţii de droguri sunt implicaţi. Un studiu publicat în octombrie de profesorul la Berkeley, Gabriel Zucman, împreună cu Annette Alstadsæter şi Niels Johannesen constata că cele 0,01% din gospodăriile cele mai prospere din Scandinavia au evitat plata a aproximativ 25% din taxele care le reveneau, comparativ cu o medie de 2,8% pentru restul populaţiei.

Dar nu doar bogaţii constituie problema. Sectorul din umbră al României, de exemplu, reprezintă aproximativ 29% din economie, conform metodei „Multiple Indicators Multiple Causes” (MIMIC) folosită de Leandro Medina şi Friedrich Schneider în lucrarea lor pentru FMI, care foloseşte diferenţa dintre consum şi venit pentru a calcula proporţia din venituri care nu este declarată (de exemplu prin analiza consumului de electricitate şi a cantităţii de pâine consumată într-o economie). Chiar şi economia din umbră a Marii Britanii, printre cele mai restrânse din Europa, se ridică la aproximativ 10%.

Iată ce mai spune Murphy:

„Eu ştiu că există activişti ai justiţiei fiscale care nu se simt deloc bine când aud ce am eu de spus… Dar cifrele pentru evaziune sunt pur şi simplu prea mari pentru a fi atribuibile celor bogaţi. Acestea sunt împărţite în toată populaţia.”

Murphy nu dă cifre pentru optimizarea fiscală individuală la care recurg super-bogaţii prin intermediul paradisurilor fiscale şi altor scheme de optimizare fiscală, dar el spune că este posibil ca aceste cifre să fie cu mult depăşite de cele ale evaziunii fiscale şi optimizării la nivel corporatist.”

Şi atunci, de ce suntem atât de obsedaţi de toţi filantropo-miliardarii participanţi la Davos, dar nu şi de uriaşa economie din umbră a Europei?

În parte din cauză că avem impresia că dacă doar o mână de indivizi s-ar comporta altfel, situaţia s-ar putea schimba foarte mult. De asemenea, pentru că ne irită că cei bogaţi sunt capabili să facă asta nepedepsiţi, iar noi nu. Murphy foloseşte exemplul scandalului cheltuielilor făcute de parlamentari britanici cu 10 ani în urmă, ca analogie – deşi sumele de bani implicate au fost imateriale, impresia a fost că dacă politicienii se fofilau, ceilalţi de ce nu ar face la fel.

Dar spre deosebire de scandalul cheltuielilor parlamentarilor, sumele de bani despre care vorbim la nivelul elitei care evită impozitele sunt materiale şi de fapt contează în ecuaţia generală. Şi susţinând acele donaţii filantropice care le permit să-şi sporească bunul renume, de fapt le permitem super-bogaţilor să ia ei acele decizii despre modul în care să-şi cheltuiască banii, care în mod normal ar trebui să revină guvernului democratic ales.

Dar cu siguranţă există şi un anume fel de mentalitate tolerantă a unora dintre noi faţă de unele părţi ale economiei din umbră: ne gândim că, dacă ar trebui ca oamenii cu cele mai mici venituri, precum menajerele, să-şi plătească toate taxele, nu le-ar rămâne suficient din ce să mai trăiască.

Însă Murphy argumentează destul de convingător că evaziunea fiscală duce de fapt la injustiţie socială şi creşterea inechităţii:

„Legea fiscalităţii ar trebui aplicată şi tuturor ar trebui să li se ceară să plătească ceea ce le revine. Dacă asta nu se întâmplă, apare inechitatea: cei care îşi achită taxele o duc de multe ori mai rău decât cei care nu o fac. Resentimentele se acumulează în rândul contribuabililor şi se extinde ne-conformarea. Încă mai îngrijorător este faptul că afacerile oneste sunt subminate de afacerile necinstite. Aceasta face ca afacerile cinstite să aibă o probabilitate mai mare de a eşua. Ca urmare, creşterea economică, stabilitatea financiară, investiţiile în afaceri şi perspectivele de angajare sunt toate prejudiciate. Costul inechităţii fiscale este mare, mai ales dacă devine endemic.”

Este important de remarcat că afirmaţiile lui Murphy nu sunt universal acceptate. Estimările HMRC despre amploarea evaziunii fiscale în Regatul Unit, de exemplu, se cifrează la aproximativ 5,3 miliarde de lire sterline, în vreme ce estimările lui Murphy sunt de peste 75 de miliarde de lire sterline (aproape de 15 ori mai mult). Dar el spune că acest lucru se întâmplă din cauză că abordările sunt complet diferite: în vreme ce el are o abordare de sus în jos, începând de la PIB, HMRC foloseşte o abordare de la bază în sus, făcând calculele pornind de la veniturile fiscale care li s-au prezentat.

Alex Cobham, director executiv la Tax Justice Network, nu crede că s-au făcut destule cercetări asupra proporţiilor luate de evaziunea fiscală pentru a trage concluzii privind amploarea acesteia în comparaţie cu a optimizării fiscale – cea din urmă a fost analizată în mai mare măsură. El reliefează de asemenea că o parte a activităţii din economia din umbră este probabil marginală (neputând ajunge să iasă din cadrul economiei din umbră).

Totuşi, Cobham spune:

„Ceea ce spun aceste cifre este că amploarea potenţială a evaziunii este foarte mare. Şi ca atare, chiar dacă ar fi ca cifrele lui Richard să scadă cu 10%, tot rămâne suficient pentru a fi preocupaţi şi a lua măsuri. Acesta este un domeniu vast în privinţa căruia probabil în mod constant nu facem suficient. În parte, aceasta ţine de întreprinderea mai multor studii şi creşterea încrederii în cifre.”

Rezumând, guvernele – şi noi toţi – trebuie să dăm mai multă atenţie evaziunii fiscale. Deseori există o dihotomie falsă în modul în care se gândesc politicienii la metodele de reducere a deficitelor fiscale: în loc să ia în considerare fie creşterea taxelor, fie tăierea cheltuielilor guvernamentale, ar trebui să se gândească şi la modalităţi de extindere a bazei lor fiscale prin scoaterea unor agenţi economici din economia din umbră.

Printre măsurile posibile de contracarare a evaziunii sugerate de Murphy se numără constrângerea fiecărei companii să-şi declare conturile curente şi tragerea la răspundere personal a acţionarilor şi directorilor lor pentru orice taxă neplătită; şi solicitarea ca băncile să furnizeze HMRC sau ministerului care se ocupă cu colectarea taxelor rapoarte despre toate firmele cărora le asigură servicii bancare sau contabile. Numai aceste măsuri, crede Murphy, ar duce la recuperarea unei treimi din veniturile fiscale lipsă.

Totuşi, vestea bună este că atât evaziunea fiscală cât şi optimizarea fiscală la nivelul corporaţiilor sunt de fapt în scădere acum, potrivit lui Murphy:

„Măsurile care sunt adoptate pentru sporirea ratei raportării funcţionează. Eu cred că în 2012 s-a produs o schimbare de atitudine. Companii mari care până atunci consideraseră în esenţă că optimizarea fiscală nu implica niciun risc, nici pentru bunul renume al companiei, au început brusc să înţeleagă – din cauză că Google, Amazon şi Starbucks au fost audiaţi de (parlamentarul britanic laburist) Margret Hodge – că asta îi poate duce într-o situaţie neplăcută…

Vedem companii care de fapt discută cu noi şi ne spun: ‘ne vom închide operaţiunile externe dacă asta ne asigură o acreditare a corectitudinii fiscale Fair Tax Mark, pentru că asta este prea important pentru noi acum’. Descoperim asta cu uimire. Cu 10 ani în urmă, ideea că cineva ne-ar fi putut spune aşa ceva, era extrem de îndepărtată. Este incredibil.” Cum observa cândva celebrul filantrop John Rockefeller: „Următorul lucru, pe care este important să-l faci după ce faci ceea ce este corect, este să-i înştiinţezi pe oameni că faci ceea ce este corect”. (RADOR)

  • The Guardian: Nicio ieşire pentru May după „constructivele” convorbiri de la Bruxelles pe tema Brexitului

Premierul îi cere lui Juncker o serie de schimbări în privinţa „backstop”-ului irlandez, cei doi convenind să se întâlnească din nou în februarie

În cursul unei importante convorbiri purtate la Bruxelles fără ca ele să fi dus la vreun acord evident, Theresa May i-a spus preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că are nevoie ca, în privinţa „backstop”-ului irlandez, să se facă o serie de „schimbări cu temei legal” în cazul în care parlamentarii i-ar aproba acordul pe tema Brexitului.

Cu numai 37 de zile înainte ca Regatul Unit să părăsească UE, aşteptările europenilor nu erau prea mari în momentul sosirii dnei May la Bruxelles. Cu puţin timp înaintea întâlnirii cu premierul, Juncker estimase că nu se va ajunge la vreo înţelegere.

Declaraţia comună de miercuri părea să îi confirme părerea, dar cei doi lideri au promis să discute din nou până la sfârşitul lunii şi au calificat convorbirile drept „constructive”. Cele două părţi au spus că sunt „conştiente de timpul scurt şi de importanţa istorică a eforturilor de a face ca între UE şi Regatul Unit să existe un parteneriat strâns şi unic”.

Ca un fel de ramură de măslin întinsă dnei May, negociatorul-şef al UE cu privire la Brexit, Michel Barnier, şi ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, au fost însărcinaţi să examineze rolul unor eventuale „aranjamente alternative” care să înlocuiască pe viitor contestatul „backstop” irlandez.

Dar UE continuă să excludă orice schimbări aduse acestui „backstop”, care ar fi menit să prevină reînfiinţarea unei frontiere dure cu Insula Irlanda.

După întrevedere, dna May a spus că „am subliniat nevoia noastră de a avea nişte schimbări cu temei legal ale ‘backstop’-ului, care să ne asigure că el nu se poate menţine la nesfârşit. Asta se cere în cazul în care acordul ar fi aprobat de Camera Comunelor. Esenţială este perioada de timp şi este în interesul ambelor părţi ca, în momentul când Regatul Unit va părăsi UE, să o facă în mod ordonat”, a mai spus ea.

Înaintea întrevederii, Juncker s-a întâlnit cu preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, care şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un acord, el subliniind totodată că sprijină Irlanda în privinţa „backstop”-ului: „Ceva ce nu va fi acceptabil pentru Dublin, nu va fi acceptabil nici pentru Slovenia”.

În cursul aceleiaşi conferinţe de presă, Juncker a glumit spunând că nu dna May i-a făcut zgârietura de pe obraz, ea fiind de la bărbierit. „Veţi observa că pe faţa mea se vede urma unui gest nefericit din această dimineaţă”, a spus el, referindu-se la plasturele de pe obraz. „Vă spun asta ca să nu credeţi că dna May e vinovată de zgârietura asta”.

În plan privat însă, oficialilor nu le arde de glumă, fiind iritaţi de faptul că, în privinţa Brexitului, „ziua cârtiţei” cântăreşte mult. Un înalt diplomat din UE a spus că dna May este vinovată pentru că nu le-a ţinut piept conservatorilor eurosceptici mai duri. „A lăsat impresia că poţi să-ţi faci iluzii, dar nu poţi”, a spus diplomatul. „Dacă ea nu e pregătită să facă o alegere, noi nu putem face nimic”.

Guvernul a renunţat să mai spere că tratatul pe tema Brexitului ar putea fi rescris. Dna May speră să primească nişte garanţii mai clare, din care să reiasă că „backstop”-ul nu va intra niciodată în vigoare. Stephen Barclay (ministrul britanic pentru Brexit, n. red.) şi ministrul justiţiei, Geoffrey Cox, urmează ca, joi, să plece la Bruxelles pentru a continua convorbirile. La Bruxelles, Cox este văzut drept omul-cheie, oficialii estimând că orice schimbări ale consultanţei sale juridice i-ar putea convinge pe parlamentarii conservatori să sprijine acordul.

Potrivit unor înalţi oficiali ai guvernului britanic, planul A al lui Cox este un „codicil” care i-ar permite Regatului Unit să renunţe la „backstop” unilateral, anunţându-şi demersul cu un an înainte. Deşi unii miniştri cred că planul este promiţător, e puţin probabil ca el să fie aprobat la Bruxelles. UE a exclus de multă vreme orice mecanism de ieşire unilaterală, subliniind că orice text legal adiţional nu poate contraveni actualului acord cu privire la Brexit.

Cele două părţi elaborează un act care să consfinţească actualele garanţii conform cărora „backstop”-ul nu va fi niciodată folosit. Cursul lirei sterline a urcat după ce ministrul spaniol de externe, Josep Borrell, a spus că se înregistrează progrese în elaborarea textului. „Poziţia UE este aceea că tratatul nu va fi redeschis, dar poate fi interpretat sau completat cu nişte explicaţii care ar putea fi satisfăcătoare”, a declarat el pentru postul american de televiziune Bloomberg.

Tonul diplomaţilor din Bruxelles a fost însă mai sceptic. Mulţi se îndoiesc că un asemenea text juridic vizând modificarea „backstop”-ului îi va satisface pe conservatorii eurosceptici. Un diplomat a spus că „nu pare realist” să crezi că un astfel de text ar schimba situaţia în parlamentul britanic. „Limbajul alambicat, care se înscrie în tradiţia politică britanică, nu prea se potriveşte cu legislaţia UE”. Se estimează că recentele dezertări din rândul liberalilor şi conservatorilor vor complica tentativele premierului de a obţine o majoritate. „Oricărui guvern britanic i-ar fi greu să negocieze”, a mai spus diplomatul. (RADOR)

  • Le Monde: Biserica şi pedofilia, ravagiile omertei

Editorial. Convocând o reuniune pe tema motivelor tăcerii multor prelaţi, papa îşi joacă soarta pontificatului. Dacă această întâlnire nu se soldează decât cu o utopie, nu va fi decât un efort inutil.

În Africa de Sud, vreo 30 de cazuri de abuzuri sexuale comise de preoţi au fost consemnate de Biserica catolică din 2003. Dar niciun preot nu a fost condamnat. În Filipine, unde peste 80% din locuitori sunt catolici, puţine cazuri devin publice, în situaţia în care chiar preşedintele ţării, Rodrigo Duterte, asigură că a fost el însuşi victimă a atingerilor unui preot când era adolescent. Episcopatul refuză să denunţe justiţiei agresiunile sexuale împotriva minorilor.

Pedofilia care murdăreşte Biserica de decenii nu este un rău esenţialmente occidental. Nu este o problemă de geografie sau de cultură. Este o problemă globală.

Pentru a pune capăt ravagiilor pe care le provoacă această omerta a convocat papa Francisc, între 21 şi 24 februarie, la Roma – la un an după dezastruoasa călătorie în Chile, unde a respins acuzaţiile împotriva unui episcop bănuit că a acoperit acte de pedofilie -, 190 de oficiali la un exerciţiu inedit de introspecţie asupra motivelor tăcerii în spatele căreia s-au ascuns unii prelaţi.

Fie că este vorba de agresiuni contra unor minori, de hărţuire a unor tineri seminarişti sau chiar de violenţe sexuale contra unor călugăriţe, Biserica a refuzat prea multă vreme să măsoare amploarea flagelului şi să ia măsuri pentru a-i pune capăt.

Această reuniune a 190 de preşedinţi de conferinţe episcopale, a 22 de şefi ai unor ordine religioase şi 14 şefi ai Bisericilor orientale catolice, în special, este o iniţiativă salutară care arată că suveranul pontif a conştientizat în sfârşit ce zguduie chiar bazele Bisericii. Timp de patru zile va fi în joc soarta pontificatului său.

O task force

Participanţii vor auzi mărturii ale victimelor în ideea de a-i pune pe episcopi în faţa responsabilităţilor lor pastorale şi juridice faţă de credincioşi şi a urmări o totală transparenţă faţă de autorităţile judiciare. Cu alte cuvinte, sfârşitul omertei trebuie să ducă la aplicarea unei toleranţe zero faţă de actele de pedofilie. Dacă întâlnirea nu se soldează decât cu cuvinte de compasiune şi utopii, nu va fi decât un efort inutil.

Francisc a ştiut, de repetate ori, să dea dovadă de fermitate, în special faţă de episcopii chilieni. A făcut chiar un gest inedit în istoria Bisericii catolice, hotărând să răspopească – adică să-l treacă în rândurile laicilor – pe fostul cardinal Theodore McCarrick, de 88 de ani, pe motiv de abuzuri sexuale. Este pentru papă o modalitate de a arăta că asemenea acte nu vor mai fi tolerate în cadrul Bisericii.

Cu toate acestea, asociaţiile victimelor tot nu au fost audiate. Aşa stau lucrurile cu cererea de creare a unui tribunal special care să-i judece pe episcopii în greşeală. Pontiful argentinian îşi dăduse acordul înainte de a da înapoi. Îi este oare teamă să înfrunte aripa cea mai conservatoare a curiei romane, care pândeşte toate ocaziile să-l destabilizeze?

Reuniunea de la Roma ar putea duce la crearea pe fiecare continent a câte unei task force ca să ajute conferinţele episcopale să instaureze o politică robustă de luptă contra tuturor abuzurilor sexuale. Jumătate dintre ele nu au făcut-o. Ar fi un pas pozitiv. Dar va fi nevoie de alte acţiuni în forţă pentru ca Biserica să iasă în sfârşit din negare şi să spargă legea tăcerii. (RADOR)

  • Le Point: Reţeta sovietică a lui Erdogan pentru a face să fie uitată criza economică

În fața inflației și a apropierii alegerilor locale, guvernul a creat magazine de fructe și legume subvenționate.

Nu este sigur că turcii se așteptau la astfel de lucruri. Timp de o săptămână, agenţii municipali din Ankara și Istanbul au cântărit cartofi, au băgat roșii în pungi sau au ținut casa de marcat la diferite standuri, instalate în camioane mobile sau corturi imense, în piețele principale din cele două orașe mari ale țării. Fără să uite să ofere fiecărui „client” o sacoşă dedicată, pe care scrie: „În această bătălie împotriva inflației, Turcia va câștiga.” Inițiativa este inedită. Dar cu o lună și jumătate înainte de alegerile locale (31 martie), inflația galopantă a devenit prima preocupare a guvernului.

Potrivit cotidianului „Hurriyet”, de exemplu, prețurile la vinete, castraveți și roșii au crescut cu 81%, 53% și, respectiv, 39% într-un an. Per ansamblu, inflația a fost de aproape 21% în ianuarie (30% într-un an). Și nu contează dacă condițiile meteorologice, evidențiate de mulți producători, pot explica o parte din creșterea prețurilor la legume. La un miting, președintele Recep Tayyip Erdogan nu a ezitat să-i numească „teroriști” pe cei care au crescut în mod artificial prețurile, implicând intermediari, amenințându-i cu o „lovitură otomană”.

Concret, primăriile se aprovizionează direct de la producătorii de tomate, ceapă, cartofi sau ardei. Prețurile sunt de două până la trei ori mai mici decât în comerț. Dar, la ieșirea din standuri, clienții zilei rămân sceptici. „Venim pentru că este ieftin”, spune Zeynep, care și-a umplut sacoşele. „Nu avem de ales! Toţi evocă această urgență de a obține fructe și legume ieftine, indiferent de vânzător. O mamă adaugă: „Am cumpărat 3 kg de roșii, 3 kg de cartofi și 3 kg de ceapă cu 21 de lire turceşti [3,5 euro]. Imposibil să găsești aşa ceva în altă parte”. Erdogan chiar a promis că în curând, vor fi disponibile produse de uz casnic, iar o platformă de vânzări online – rezervată Ankarei – chiar a fost creată. Și nu contează dacă unele produse sunt deja epuizate.

Inițiativa începe să se simtă în supermarketuri, care au început să-și reducă prețurile, chiar și vânzând în pierdere. „Am aplicat o reducere de 10% la unul sau două produse din fiecare categorie”, detaliază Özgür Tort, preşedinte-director general la Migros, pentru „Slate”. Dincolo de campanie, rezervăm 30% din bugetul nostru anual pentru promoții”.

Dar nu este sigur că inițiativa poate continua în timp. „Guvernul dorește să-şi convingă alegătorii că luptă împotriva inflației”, a declarat economistul Mustafa Sönmez, care nu ezită să vorbească despre un spectacol pentru a califica aceste standuri. Dar problemele Turciei sunt mult mai profunde. Toate sectoarele sunt în criză: industrie, construcții … Și capitalul străin nu vine. Străinii consideră economia turcă prea riscantă”. Potrivit acestui economist, toate prețurile au crescut, și nu numai la fructe și legume, fără ca salariile să urmeze aceeași curbă. Deocamdată, guvernul a anunțat că experienţa urmează să dureze două luni și jumătate. Dar pe standuri, consumatorii nu se lasă păcăliți. Fahir spune, râzând: „După alegeri? Standurile vor dispărea!” (RADOR)

Alte știri pe scurt:

  • Potrivit Bloomberg, Theresa May are nevoie măcar de câteva semnale de progres până săptămâna viitoare când se va prezenta din nou în faţa parlamentului, dar şi pentru a-i înfrunta pe posibilii dezertori pro-UE din rândul partidului şi cabinetului său.
  • Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, opinează însă că premierul britanic s-ar putea confrunta cu „o opoziție foarte serioasă” din partea Uniunii Europene în încercarea de a redeschide acordul Brexit şi avertizează că „starea de spirit nu este în mod esențial pozitivă în rândul multor parteneri europeni”, scrie The Evening Telegraph. Subliniind că România a preluat preşedinţia Consiliului UE într-un moment „foarte complicat”, Dan Mihalache a susţinut că „Din punctul de vedere al președinției române, vă pot asigura că vom acționa ca un mediator onest și vom încerca să orientăm dezbaterea dintre statele membre către o abordare pozitivă a relațiilor cu Regatul Unit, pentru a se ajunge la o retragere ordonată”, a mai declarat Dan Mihalache, citat de The Evening Telegraph.
  • Între Ungaria şi Bruxelles continuă confruntările din cauza ultimei „acţiuni de informare” lansate de guvernul ungar, constată Radio Kossuth Budapesta. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker s-a angajat într-un război al retoricii cu populistul premier ungar Viktor Orban care a demarat o aşa-numită campanie de informare cu privire la politica migraţionistă a Bruxelles-ului în care îl portretizează pe Juncker alături de George Soros în fruntea unei conspiraţii ce va duce la umplerea Ungariei cu refugiaţi, detaliază The Times. „Este totul o minciună” a replicat Juncker, atacând dur campania anti-UE lansată de Budapesta şi avertizând că partidul ungar de guvernământ, Fidesz, nu mai are ce căuta în Partidul Popular European, notează Express. Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat „deplina solidaritate faţă de Juncker”, împărtăşind punctul de vedere al Comisiei Europene care consideră atacul guvernului ungar drept o „teorie meschină a conspirației”, notează Handelsblatt. (RADOR)
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro