Sari direct la conținut

Finul lui Sechelariu face afaceri ca la piata cu Avicola Iasi

Gazeta de Bacau

Camara trage sfori din biroul lui Becali

Asteptata privatizare a Avicola Iasi a avut in cele din urma loc in 2002, cand pachetul majoritar de actiuni, reprezentand 52,6% din capitalul social, a fost cumparat de catre SC Koala Senior, o tipografie din Comanesti. In spatele tranzactiei sta nimeni altul decat Florinel Camara, alaturi de sotie (Sultanica) si tata (Gheorghe). Valoarea totala a tranzactiei s-a ridicat la circa 4.300.000 euro.

Societatea a inregistrat, in primul semestru al anului 2002, pierderi in valoare de 14,2 miliarde de lei, valoarea totala a veniturilor realizate de Avicola in prima jumatate a anului fiind de 59,1 miliarde de lei, in conditiile in care cheltuielile societatii in aceeasi perioada insumau 73,4 miliarde de lei.

De asemenea, Avicola avea, la data de 30 iunie 2002, datorii de 117,9 miliarde de lei, in conditiile in care capitalul social era de 89,9 miliarde de lei.

In calitate de nou actionar majoritar, SC Koala Senior avea obligatia sa nu aprobe in AGA modificarea obiectului principal de activitate, asa cum era prevazut in Statutul societatii la data semnarii contractului, sa nu hotarasca in mod voluntar dizolvarea, divizarea, fuziunea sau lichidarea societatii si sa realizeze o cifra de afaceri anuala, din care minim 70% sa fie obtinuta din principalul

obiect de activitate al societatii. Mai mult, actionarul majoritar trebuia sa mentina numarul de 301 de salariati, angajati cu contract de munca.

Scandalul

Ziua de 4 decembrie 2003 a reprezentat data la care Camara s-a deplasat special in Ungaria pentru a negocia un eventual contract intre societatea administrata de sotia sa (Camara Sultanica) si firma din tara vecina. Contractul viza furnizarea de furaje catre societatea Avicola, fiind stipulate clauze speciale in ceea ce priveste conditiile de calitate, cantitate si plati.

“Cantitatea a cerut-o Avicola, calitatea si-a ales-o Camara, in functie de nevoile si oferta pusa la dispozitie de producator, iar pretul s-a convenit de comun acord la data semnarii contractului. Plata s-a garantat de catre Avicola cu sase bilete la ordin, care puteau fi puse in executare oricand dupa ziua scadenta”, a precizat avocatul societatii din Ungaria, Maria Grosu.

Derularea contractului s-a facut in limitele impuse de contract pana in luna ianuarie, catre sfarsit. “La sfarsitul lunii decembrie 2003, inceputul lui ianuarie 2004, Camara a avut intentia de a scapa de societate, cautand eventuali cumparatori. In toata perioada aceasta, nu s-a facut nici un refuz de marfa, deoarece nu a existat nici o obiectie”, a adaugat avocatul Grosu.

Cu alte cuvinte, pana la data primei scadente, in speta 10 februarie 2004, Florinel Camara nu a inaintat partii ungare nici o plangere in ceea ce priveste calitatea produselor primite. “Din punct de vedere fito-sanitar, nu au existat probleme la produsele furnizate de noi pentru ca, daca existau, marfa nu putea intra la vamuire.

Mai mult, de fiecare data au fost facute controale la furajele trimise de noi din Ungaria si nu au aparut neconcordante cu clauzele din contract”, a declarat Andras Mako, reprezentantul societatii din Ungaria. Pe toata perioada derularii contractului, pana la izbucnirea scandalului, societatea furnizoare de furaje avea de primit suma de 717.000 Euro, din care erau scazuti cei 100.000 Euro

platiti de Camara ca avans. “Camara dorea un proiect de colaborare intre societatea administrata de sotia sa si societatea noastra pe termen lung. De fapt, el a venit la noi cu propunerea de a pune impreuna pe picioare o fabrica de furaje, care sa deserveasca intreaga zona a Moldovei.

El dorea ca la Iasi sa apara un combinat de nutreturi concentrate, proiect care implica ambele parti. El venea cu societatea si noi cu retehnologizarea la cele mai inalte standarde. Apoi, a venit cu rugamintea de a incheia un contract pentru furnizarea de furaje la Avicola. Acest lucru ne-a determinat sa incepem afacerile cu Camara”, a adaugat Andras Mako.

Obraznicia

De la data primei scadente, Camara a refuzat sa plateasca datoria pe care o avea catre firma din Ungaria, pe motiv ca ungurii nu si-au facut datoria asa cum trebuia si cum era prevazut in contractul semnat intre parti. Drept urmare, societatea ungureasca a trecut la investirea biletelor la ordin si s-a trecut la executare.

“Concomitent cu inceperea executarii, noi l-am rugat pe Camara sa vina la o conciliere pentru ca totul sa se termine pe cale amiabila si sa nu se ajunga in instanta”, a spus avocatul Maria Grosu. Numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Ca “plata” pentru tupeul firmei din Ungaria de a trece la executare, Camara a iesit la atac.

Astfel, prin intermediul societatii Avicola, Florinel Camara a actionat in instanta partea ungara. Motivul: societatea nu a respectat termenii prevazuti in contract, aducand grave prejudicii societatii Avicola. Insa, patronul din umbra al Avicola a omis sa urmareasca cu mare atentie clauzele stipulate in contract.

Asa se face ca, omul care s-a plimbat cu elicopterul pe stadionul Dumitru Sechelariu nu o observat ca in contract era prevazut faptul ca toate reclamatiile cu privire la calitatea si cantitatea furajelor se pot face in maxim 24 de ore de la primire. “El trebuia sa faca eventualele reclamatii in termenul prevazut in contract si nu dupa aceea.

Mai mult, daca anunta ca nu este multumit de calitate, cele doua societati preluau mostre pe care le supuneau la probe in laboratoare proprii. Daca probele ieseau cu rezultate diferite, atunci erau facute altele, la un laborator neutru din strainatate. Ori, pe toata perioada in care au existat relatii de afaceri intre societati, nu au existat astfel de momente”, a declarat Andras Mako.

Cu toate acestea, amicul lui Sechelariu a actionat in instanta societatea din Ungaria chiar daca nu a respectat termenii contractului pe care chiar el l-a semnat in decembrie.

Impacaciunea!?!

Pentru a nu da nastere unui scandal de proportii, reprezentantii societatii din Ungaria i-au propus lui Camara o intalnire prin care sa se ajunga la o rezolvare a situatiei. Zis si facut. La data de 2 aprilie a.c., la Bucuresti, a avut loc mult asteptata intalnire intre cele doua parti. Locul intalnirii: barul din incinta hotelului Intercontinental.

“L-am intalnit pe Camara la Intercontinental si de acolo am mers mai departe prin cluburi private, baruri, pentru a ne intalni cu diferite personaje cu care se cunostea. Am ajuns si in biroul lui Gigi Becali de la hotelul Marriot, unde am discutat problema in trei”, a precizat avocatul Grosu. In jurul orei 14.00

a fost incheiata o intelegere prin care Avicola Iasi trebuia sa renunte la procesul intentat firmei din Ungaria si sa plateasca din conturile Koala Senior o prima transa din datorie, in valoare de 30.000 Euro. Tot prin intelegerea scrisa, Camara se obliga, ca pe data de 8 aprilie, sa ajunga in Ungaria, pentru a discuta cu conducerea societatii producatoare de furaje.

El trebuia sa vina cu garantii certe, pentru ca pe baza lor sa se poata reesalona datoria. “Camara a spus ca pune ca si garantie teava de inox, rulmenti, burghie si alte produse metalice, care, din cate am aflat noi, erau ipotecate la banci”, a declarat Andras Mako. Spuneam ca era vorba de o intelegere scrisa. Scrisa, vorba sa fie.

Textul apare pe foi tip A4, semnat si stampilat de directorul general al societatii ungare, dar nu si de datornic, in speta Florinel Camara. “Intelegerea a fost scrisa chiar in biroul lui Gigi Becali. Partea ungara a semnat, iar Camara a refuzat. Motivul invocat a fost acela ca el nu are drept de semnatura, ci sotia lui Sultanica, iar aceasta se afla la Comanesti.

Ne-am deplasat impreuna la Comanesti pentru a ne intalni cu sotia lui Camara, dar aceasta a refuzat, fara sa dea vreo explicatie in acest sens”, a adaugat avocatul Maria Grosu. Intelegerea a fost tiparita in cinci exemplare, iar exemplarul care trebuia sa fie semnat de sotia lui Camara nu a mai fost inapoiat partii ungare, chiar daca pe el nu aparea semnatura mult dorita.

Cine este Camara

Florinel Camara este un controversat om de afaceri de pe meleaguri bacauane. S-a nascut la 5 iunie 1961, in comuna Asau, judetul Bacau. In 1992 era deja cetatean australian, avand actul de identitate PA/K/3197510 eliberat de Consulatul australian la 10.10.1992. si-a trecut-o ca adresa unde poate fi gasit pe cea din Melbourne, str. 67 Grace Straverton.

Viata lui in Australia nu a fost lipsita de peripetii. Surse neoficiale sustin ca Florinel Camara si-a infiintat pe taramul cangurilor o societate specializata in constructii de case din caramida. Numai ca, romano-australianul Camara incheia contracte pentru executarea de case din caramida, ca in Romania, dar in realitate el executa case din prefabricate, ca in America, pentru ca erau mai ieftine.

Insa, Camara lua exact acelasi pret ca si cum ele ar fi fost construite din materialele prevazute in contracte. Cu banii “produsi” pe taram indepartat, Florinel a pus pe picioare afaceri in Romania. si-a inceput cariera infiintand in 1993 o tipografie sub societatea Koala SRL.

La societate, asociati erau sotia, Camara Sultanica, nascuta in 1967 la Baita de sub Codru, judetul Maramures, cu cetatenie australiana, tatal, Camara Gheorghe, nascut in 1926 in localitatea Darmanesti, judetul Bacau si bineinteles Florinel Camara. Actionar majoritar era Florinel cu 85% din capitalul social al societatii, urmat de Sultanica cu 10% si Gheorghe cu 5%.

Capitalul social subscris atingea valoarea de 2.509.594.000 lei. In 1999, sotii Camara pun pe picioare un grup poligrafic, cum sustin chiar ei pe site-ul de prezentare, o societate mixta romano-australiana sub denumirea de Koala Senior SRL. Asociati sunt doar doi: Florinel si Sultanica. Societate romano-australiana, numai ca ei sunt si actionari romani si australieni.

Prin cele doua societati (Koala si Koala Senior), tandemul Camara a reusit sa puna bazele unei averi care nu poate fi scrisa in cifre. De la elicopter, la masina de lux, familia Camara are de toate. si ca totul sa fie ca-n basme, Florinel Camara se lauda prin targ ca are ditamai vila cu trei etaje subterane, fara a le pune in calcul si pe cele de la suprafata.

Incredere oarba

Contactat telefonic, noul (sau nu!) proprietar al Avicola Iasi, Gigi Becali, omul cu vila de trei milioane de dolari, sustine ca habar nu are de problemele de la societatea luata, fara acte deocamdata, de la Florinel Camara. “Eu am dat banii pe societate, dar nu am semnat contractul. Eu am dat pe societate suma de doua milioane de dolari. Eu am platit creanta pe care o avea Camara.

Eu am platit datoria pe care o avea Camara si am preluat contractul”, a declarat patronul Stelei, Gigi Becali. Asa se face ca Becali este proprietar si nu este proprietar al societatii Avicola Iasi. Potrivit afirmatiilor sale, actele sunt la Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului si “trebuie sa aprobe APAPS-ul, nu eu”, spune Becali.

Cat priveste litigiul dintre Camara si partea ungara, Becali nu pare sa fie prea interesat. “Ce treaba am eu cu partea ungara? Am dat banii si astept sa vad ce trebuie facut. Ce ma tot intrebati pe mine de parte ungara si de datoria catre ea? Daca tot intrebi, plateste dumneata”, comenteaza iritat Becali.

Revenind la datorie, Becali este ferm convins ca problema se va rezolva, iar el nu va trebui sa plateasca nici un leu (sau euro) ungurilor. “Nu ma intereseaza problema ungurilor. Nu eu am facut datoria. Nu o sa dau nici un ban ungurilor. Eu n-am luat nici un ban de la ei si nu trebuie sa le dau nici un ban”, continua Becali.

Despre intalnirea de la Bucuresti dintre Camara si unguri, Becali, martor ocular, considera ca situatia s-a rezolvat amiabil. “In urma intalnirii s-au inteles si trebuie sa semneze un contract ca o sa le dea banii. Nu stiu exact cat. Cate 40.000 de mii de euro sau cate 30 timp de doi ani sau un an, nu stiu exact. Eu am fost asa, ca un fel de garantie morala.

Nu am semnat eu, pentru ca nu am luat eu de la unguri bani sau marfa, ca sa le dau eu bani”, spune Gigi Becali. Despre Camara, politicianul Becali nu are decat cuvinte de lauda. “Am garantat pentru Camara, ca este serios si oricand o sa garantez. Toata lumea stie ca Florin Camara este serios”, declara, mandru de partenerul de afaceri, patronul Steaua.

“Am mai multe pe cap eu. Eu am vrut sa dau bani si sa fac acolo o afacere. Nu o sa vin eu la Iasi ca sa ma apuc de crescut pasari. Daca o sa pierd, o sa pierd. Da’ nu o sa-i pierd, pentru ca nu o sa le dau eu ungurilor 600.000 de euro”, conchide Gigi Becali.

Relatiile lui Camara

Florin Camara se poate mandri in acest moment ca este printre putinii care are relatii de cumetrie cu nimeni altul decat insusi primul ministru al Romaniei, Adrian Nastase (zis Bombonel). Legatura, una stransa de altfel, s-a concretizat prin faptul ca Nastase i-a botezat lui Florinel Camara unul din cei doi baieti pe care ii are alaturi de cele patru fete.

Acest lucru este vehiculat chiar de Camara cu un aer de om foarte important al vremii. De fapt, are dreptate. Trebuie sa fii “mandru” sa fii cumatru cu cel care a adus tara in colaps economic. Ca fapt divers, trebuie specificat si faptul ca Florinel Camara este finul lui Dumitru Sechelariu, adicatelea primarul municipiului.

Asa se explica de ce Camara a pus la bataie elicopterul personal pentru a usca stadionul municipal, astfel incat FCM Bacau sa o mai ia pe “cocoasa” inca o data. O alta legatura interesanta a “Cocoselului de la Iasi” (asa cum aparea pe bannerele stradale din Iasi care faceau reclama societatii Avicola) o reprezinta cea cu Corneliu Iacobov.

Camara a garantat pentru afacerile lui Iacobov cu o fabrica de confectii din Comanesti prin intermediul societatii Koala Senior.

Familia Camara refuza dialogul

Contactati telefonic pentru a discuta problema cu datoria catre societatea din Ungaria, reprezentantii familiei Camara, in speta sotii Florinel si Sultanica, au refuzat dialogul cu redactorii GAZETEI. Florinel a inchis telefonul mobil de fiecare data, pe motiv ca nu are ce discuta cu presa si mai ales cu GAZETA.

Sultanica a fost de acord in prima faza cu intalnirea propusa – decenta din toate punctele de vedere – pentru a lamuri problema. Insa, a doua zi, cand trebuia sa aiba loc infatisarea, Sultanica si-a adus aminte brusc, instantaneu si dintr-o data ca este plecata in tara si ca nu poate onora intalnirea. Totusi, prin telefon, sotia lui Camara a spus ca nu mai vrea sa vorbeasca cu presa.

“Nu am ce declara presei. Nu cred ca este treaba voastra ce se intampla la Avicola Iasi, ci a noastra. Atat si nimic mai mult”, a spus Sultanica, cea care ocupa functia de director general la societatea ieseana.

De specificat faptul ca sotia lui Camara a fost numita ca presedinte – director general al Avicola la 11 aprilie 2003, avand puteri depline in cadrul Consiliului de Administratie. Ceea ce surprinde este valoarea garantiei depuse de Sultanica. Este vorba de “imensa” suma de 250.000

lei, bani din care Sultanica ar fi putut achizitiona in zilele noastre aproape patru kilograme de carne de pasare. Cam mare garantia pentru o societate care era pandita de faliment!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro