Sari direct la conținut

Fitch coboara la 'negativa' perspectiva ratingului Rompetrol 

HotNews.ro

Agentia de evaluare financiara Fitch a coborit de la ‘stabila’ la ‘negativa’ perspectiva ratingului The Rompetrol Group, controlat de firma KazMunaiGaz din Kazahstan, argumentind decizia prin lichiditatea slaba generata de activitatea de baza si profitabilitatea scazuta din primele noua luni.

Totodata, Fitch a mentinut ratingul pentru credite in valuta pe termen lung acordat grupului la B+, relateaza NewsIn.

Inrautatirea perspectivei grupului se datoreaza fluxului slab de lichiditate din activitatea de baza si profitului mic obtinut dupa primele noua luni ale acestui an, ponderii mari a imprumuturilor in investitiile companiei, acoperirea la limita a necesarului de bani pentru plata dobinzilor si riscului ridicat de refinantare pe termen scurt, pe fondul unei lichiditati slabe a companiei, sustine Fitch.

Ratingul acordat The Rompetrol Group reflecta capacitatea slaba a companiei de a-si rambursa singura creditele, contrabalansata de legaturile puternice strategice si operationale cu compania-mama din Kazahstan, KazMunaiGaz, care beneficiaza de un rating mai bun (‘BBB-‘/’F3’, cu perspectiva negativa).

De asemenea, ratingul reflecta sustinerea din partea KazMunaiGaz si din partea actionarului minoritar Rompetrol Holding SA, sub forma imprumuturilor acordate de actionari, in prezent situate la 533 milioane de dolari. Pe viitor, Fitch se asteptata ca volumul acestor credite de la actionari sa se mareasca.

Fitch se asteapta ca fluxul de lichiditati sa fie la un nivel negativ in 2008, date fiind fondurile mici generate de operatiuni si cheltuielile semnificative de capital. Rompetrol si-a propus sa majoreze cheltuielile de capital in perioada 2009-2013 pina la 1 miliard de dolari pentru a moderniza rafinaria Petromidia, a creste productia anuala de la 4 la 5 milioane de tone pina in 2010 si a extinde operatiunile de distributie in Romania si tarile vecine.

Pe fondul conditiilor din piata si a nivelului datoriei Rompetrol, unele proiecte aditionale ar putea fi incluse in planul cheltuielilor de capital ale companiei, sustine Fitch. The Rompetrol Group intentioneaza sa isi finanteze aceste cheltuieli din fluxurile de capital din operatiuni si imprumuturi suplimentare de la actionari.

Lichiditatea companiei ramine restrinsa, cu un volum al datoriei pe termen scurt de 800 milioane dolari, ajunsa la scadenta la finalul lunii septembrie 2008 si care depaseste nivelul numerarului si al resurselor inca netrase. Prin urmare, compania depinde de innoirea capacitatilor de comert si capital in lucru, in conditiile dificile de finantare, sau de noi imprumuturi de la actionarul majoritar pentru a-si finanta obligatiile.

Rompetrol planuieste sa-si refinanteze o parte importanta din datoria pe termen scurt cu un imprumut sindicalizat in valoare de un miliard de dolari, contractat in prima parte din 2009.

Fitch subliniaza ca actionarul majoritar nu garanteaza datoria Rompetrol si ca nu exista, deocamdata, un plan de majorare a capitalului companiei. Cu toate acestea, imprumuturile subordonate de la KazMunaiGaz reprezinta o optiune care poate fi utilizata pentru a creste lichiditatea companiei.

Legaturile operationale intre companie si actionarul majoritar kazah au devenit mai strinse dupa ce, din primul semestru al lui 2008, KazMunaiGaz a inceput sa furnizeze mare parte din necesarul de petrol pentru afacerea de rafinare a Rompetrol, cu termene de plata avantajoase.

in 10 octombrie, Fitch coborise de la ‘pozitiva’ la ‘stabila’ perspectiva ratingului ‘B+’ pentru credite pe termen lung al The Rompetrol Group, condus de Dinu Patriciu, ca urmare a expunerii constante la riscurile de refinantare.

in august 2007, KazMunaiGaz, companie petroliera cu capital de stat din Kazahstan, a preluat 75% din The Rompetrol Group (TRG) de la Rompetrol Holding, tranzactie ce a conferit intregului grup Rompetrol (TRG) o valoare de 3,616 miliarde dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro