Fost parlamentar PSD gasit inecat in curtea unei scoli
Vasile Miron, fost parlamentar PSD in perioada 2000-2004, a fost descoperit inecat intr-un put din curtea unitatii de invatamant unde era director. Desi gurile rele vorbesc de un suicid, familia decedatului sustine ca nu este vorba decat de un accident.
Moartea fostului parlamentar PSD Vasile Miron a fost ca o lovitura de secure pentru familie si prieteni. Iar sfarsitul sau in putul din curtea {colii nr. 3, al carei director era de anul trecut, i-a cutremurat pe toti cei care l-au cunoscut. „Duminica dimineata a plecat la scoala, spune cu lacrimi in ochi vaduva Viorica Miron.
Mi-a zis ca are de gand sa verifice si centrala termica, pentru ca saptamana trecuta a fost inundata o sala de curs. Pe la ora pranzului l-am tot sunat, insa nu mi-a raspuns la telefon. Cuprinsa de ingrijorare am luat legatura cu fiul meu. L-am rugat sa mearga la scoala sa vada daca Vasile este acolo”.
Constantin Miron s-a urcat imediat in masina si s-a deplasat in cartierul comanestean Leorda, unde se afla unitatea de invatamant. Cand a zarit autoturismul tatalui la poarta scolii, primul gand al tanarului a fost sa-si linisteasca mama. „Mi-a zis ca Vasile este la scoala, sa nu-mi fac griji. Numai ca eu presimteam ceva. L-am rugat sa vina sa ma ia de acasa, sa mergem impreuna la unitate.
Cand am ajuns la poarta scolii, am zarit capacul metalic de la putul de alimentare cu apa ridicat. Am fost suprinsa de acest lucru. Cand m-am apropiat de putul respectiv, l-am vazut pe sotul meu. Era in picioare, cu capul lasat in piept”, isi aminteste Viorica Miron.
Accident sau suicid?
Barfele legate de moartea directorului scolii din Leorda, Vasile Miron, fost parlamentar PSD in perioada 2000-2004, nu sunt putine. Unul din vecinii, care erau de fata cand s-a scos cadavrul din apa, sustine ca, in momentul descoperirii corpului neinsufletit, putul era acoperit cu capacul metalic.
„Se spune chiar ca s-ar fi gasit in masina personala a fostului parlamentar un bilet semnat de acesta”, afirma Vasile Iordache, unul din localnici. „Nu avea probleme mari de sanatate, sustine la randul sau Petrica Chiriac, profesor la {coala nr. 3 si prieten de taina cu decedatul. Se mai plangea ca il dor picioarele sau ca este racit, dar in rest nu prea avea treaba cu doctorii”.
Afirmatie este contrazisa de un coleg de partid al lui Miron. Acesta a declarat ca sambata, cand s-au vazut pentru ultima oara la sediul PSD, fostul parlamentar nu a stat mult, pe motiv ca se simte foarte rau. De cealalta parte, vaduva Miron crede ca moartea sotului ei a fost doar un accident, excluzand din start ideea unui suicid. „Era un om optimist, sustine vaduva.
Ii placea sa traiasca si se bucura de fiecare clipa a vietii”. In orice caz, asupra corpului nu s-au gasit urme de violenta care sa conduca la ideea unei crime. „Cauza mortii este asfixia mecanica. Victima s-a inecat foarte repede, la acest lucru contribuind si apa rece in care a stat”, a declarat medicul legist George Preda.
Corpul neinsufletit a fost depus la sediul PSD din Comanesti, inmormantarea fiind programata pentru ziua de joi.