Fostul antrenor al FCSB, deranjat de situația din SuperLiga: „Aș vrea cât mai puțini străini”
Ilie Stan (58 de ani) trage un semnal de alarmă în privința numărului mare de antrenori străini din SuperLiga.
Fără echipă de la finalul lunii aprilie, după despărțirea de Saham Club (Oman), fostul tehnician al FCSB susține că formațiile din prima ligă a României ar trebui să le ofere mai multe șanse antrenorilor autohtoni.
„Mă bucură faptul că au început să revină antrenorii români. A venit Reghecampf, urmează și Dan Petrescu, oameni cu personalitate. Mi-aș dori să revină și Mircea Rednic, Marius Măldărășanu, Claudiu Niculescu. Inclusiv eu mi-aș dori să revin.
Aș vrea cât mai puțini străini. Am fost acum la cursurile acelea pentru licența PRO și am văzut o mulțime de antrenori acolo. Oare noi nu suntem în stare să facem performanță aici?
Eu am drumul meu, știu ce am de făcut, dar sunt mulți antrenori români care nu activează. Este o problemă. Am stat de vorbă cu majoritatea și mulți cunosc jucătorii, competiția. Am fost și noi fotbaliști, am făcut performanță”, a declarat Ilie Stan, potrivit DigiSport.ro.
În prezent, cinci dintre cele 16 echipe din SuperLiga sunt pregătite de antrenori străini: italianul Cristiano Bergodi (Universitatea Cluj) și portughezii Nuno Campos (Dinamo), Filipe Coelho (Universitatea Craiova), Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești) și Rui Duarte (va semna cu Oțelul Galați).
De-a lungul anilor, Ilie Stan a condus 9 echipe în prima ligă a României: Gloria Buzău, Victoria Brănești, CS Mioveni, FCSB, Concordia Chiajna, FC Vaslui, FC Brașov, Farul Constanța și ASA Târgu Mureș.