FOTOGALERIE Iran – o incursiune in cotidianul republicii islamice

Esti nebun? Numai tu puteai sa mergi intr-un loc din asta! Cam asta imi spuneau mai toti prietenii inainte de a pleca. Locul acela era Iranul. Inca din liceu ma tot framanta intrebarea: de ce un popor care a dat un imperiu fantastic, cel persan, pe Darius si Xerxes, a ajuns acum sa aiba o tara pe care multi o vad un pericol pentru stabilitatea si pacea lumii?

Cateva consideratii istorice, ca pentru inceput. Parintii ne vor povesti cu entuziasm despre Iranul Sahului Reza Pahlavi, o tara occidentala, in ciuda locatiei geografice. Grandoarea sahului si poate coruptia sistemului au creat un strat tot mai susbtantial de nemultumiti, iar anul 1979 a adus o revolta islamista, intoarcerea ayatolahului exilat Ruhollah Khomeini, si alungarea sahului. Isteria anti-americana a degenerat in asedierea si apoi ocuparea ambasadei americane din Teheran de catre studenti islamisti, si tinerea in captivitate a diplomatilor pentru exact 444 de zile.

Au urmat ani teribili pentru iranienii ne-islamici sau islamici moderati, carora noul regim islamic, unde sharia devenea si legea statului, le ridica semne serioase de intrebare si mai ales ingrijorare. Tara nu mai era occidentala. Daca te conformai si te comportai adecvat, era bine. Daca nu…. Dintr-o data femeile trebuiau sa poarte hejab in public si sa stea in partea din spate a autobuzului. Adulterul devenise infractiune si se pedepsea cu lapidarea (omorarea cu pietre a) vinovatei. Liderul suprem al tarii nu era presedintele, ci ayatolahul. Daca iti aminteai prea des de libertatile din vremea sahului, deveneai proscris, ostracizat si persecutat.

A merge deci in Iran este deja ipso facto ceva neobisnuit. Stiam insa bine din experienta mea de jurnalist ca la fata locului gasesti intotdeauna o alta realitate decat cea pe care ti-o creionasesi in minte gandindu-te la ce si cum va fi. Asa ca m-am inarmat cu o deschidere totala si am pornit spre Teheran, Shiraz, Persepolis, Pasargat, Esfahan si Kashan.

• Vezi FOTOGALERIA atasata

Primul lucru care te frapeaza la Teheran imediat cum iesi din aeroportul Imam Khomeini este mirosul. Un miros care imi amintea de copilaria mea la Cluj si de ce simteam in urma unei Dacii cu motorul paradit. O boare inecacioasa te intampina in capitala, unde 17 milioane de oameni sunt nevoiti sa aiba o convietuire tot mai dificila cu aprope 4 milioane de masini, unele vechi si poluante, cum sunt oricum si cele mai noi, fiindca mi s-a spus ca embargoul nu permite Iranului accesul la tehnologie de rafinare mai pretenoasa cu mediul. Benzina iraniana este de fapt un amestec ciudat de chimicale toxice, cu mult plumb, iar in anul 2000 seful politiei rutiere din capitala, Hadi Hashemi, spunea ca aproape 4 milioane de masini polueaza cat 48 de milioane de atutomobile cu standard european de noxe. Stiam deja de acasa ca, in medie, la Teneran mor 25 de oameni pe zi din cauza poluarii.

Al doilea lucru surprinzator, foarte placut de asta data, sunt iranienii insisi. Oameni extraordinar de prietenosi si deschisi, care, vazand ca esti strain, cu pielea mai deschisa si trasaturi europene, te opresc efectiv pe strada si te intreaba curiosi de unde esti, cum iti place la ei si ce crezi despre tara lor. Chiar si femeile, foarte doritoare, ca barbatii, de altfel, sa-ti lase adresa de mail sau numarul de telefon. Si asta nu fiindca ar fi mai usuratice, cum ai crede in Europa la un astfel de gest, ci pentru ca tara se deschide, chiar daca in pas de melc, si iranienii obisnuiti incep sa aiba incet-incet contact cu occidentalii, tot mai multi, doritori sa-i descopere.

Teheranul este in general o metropola neprimitoare, care ascunde totusi comori fantastice. Palatele regilor, de pilda Golestan, sau cele ale sahului, sunt doar un exemplu, sau muzeul de istorie ori cel al bijuteriilor, unde din pacate nu poti filma sau face fotografii. Fascinatia jurnalistului este insa data de un dezghet poilitic care a inceput timid anul trecut, odata cu victoria presedintelui Hassan Rohani, el insusi cleric musulman, dar al carui ton este la ani lumina distanta de atitudinea belicoasa, aroganta si sfidatoare a fostului presedinte Ahmadinejad. Relaxarea se vede la tot pasul, dar mai ales in atitudinea regimului fata de femei. Tinerele iranience inca sunt obligate sa poarte hejab-ul in public, insa majoritatea folosesc un siretlic simpatic prin care impaca si capra, si varza. Agata o esarfa eleganta de parul prins in coc, in spate, astfel incat cea mai mare parte a parului ramane descoperit. Mai toate tinerele poarta blugi, chiar daca acoperiti pana la genunchi de un costumas discret, toate croite pe acelasi calapod, dar de culori diferite. Este adevarat, reformele sunt abia la inceput. Legea islamica se aplica si la transportul public, bunaoara, ca in toate celelalte compartimente ale vietii de zi cu zi. Femeile inca stau in spate, barbatii in fata.

In Iran nu gasesti alcool, fiind interzis. Poti cumpara in schimb o varietate imensa de bere fara alcool, mult mai proasta decit cea de la noi. Nu gasesti este insa un fel de a spune. Am intrebat daca poti face rost de vin, de exemplu. Fireste, mi s-a raspuns. Poti de fapt procura orice. Atata doar ca prohibitia duce la preturi uriase pe piata neagra. Printr-o filiera din Turcia se poate gasi vin cu 200 de RON sticla, daca am converti rialii iranieni in lei. Si asta la un salariu mediu de 1300 RON pe luna.Neindoielnic, la Teheran nu trebuie ratat turnul Azadi, simbolul orasului, construit din marmura alba de Esfahan. Inaltat de sah in 1971 si numit initial Memorialul Regilor, a fost rebotezat Azadi (Libertatea) dupa revolutia islamica din 1979. Are 50 de metri inaltime si poti urca pana sus cu liftul, pentru a vedea orasul. Si mai de sus il poti insa vedea din turnul Milad, al saselea cel mai inalt turn de televiziune din lume.

Ei bine, daca te-ai saturat de Teheran, putem porni spre Shiraz, capitala a imperiului intre 1750 si 1881, situat la vreo 700 de km sud, in aperopierea caruia se gaseste Persepolis, capitala imperiului persan antic al lui Darius si Xerxes, spaima grecilor. La Shiraz nu poti sa nu admiri moscheea Nasir-al Mulk (sec. al 19-lea), numita de unii si moscheea roz, dupa culoarea multor placi de

faianta din interior, dar si pentru culoarea luminii care intra prin ferestre. De aici pana la Persepolis mai sunt vreo 20 de minute de condus. Chiar daca nu a mai ramas mare lucru din metropola imperiala, poti foarte lesne sa-ti faci o idee despre grandoarea regilor persani si despre puterea extraordinara pe care o avea imperiul. Totul s-a naruit in anul 330 idC, atunci cand Alexandru cel Mare a pradat si ars orasul. Vazand ce a mai ajuns la noi dupa aproape 1500 de ani, nu poti sa nu reflectezi la nimicul care ramane in urma oricarui mare imperiu, ca e vorba de Roma, de Persia sau de oricare altul.

Esfahanul cred ca este de departe cel mai frumos oras din Iran. Am fost in multe tari pe lumea asta, insa oras mai aerisit, cu mai multa verdeata si parcuri, chiar nu am vazut. In multe imagini de acum citiva ani vezi privelisti de poveste cu celebrele poduri peste raul Zayandeh (in farsi inseamna datator de viata). Si intr-adevar a fost datator de viata pentru mii de ani. Pornea din muntii Zagros si serpuia 400 de km pana intr-un lac sarat la est de oras. Acum celebrele poduri din Esfahan, unele construite in epoca sasanizilor, cu mai bine de 1500 de ani in urma, altele ceva mai tarzu, adevarate bijiterii arhitectonice (mai ales podul Si-o-Seh, terminat in 1632), nu mai au strop de apa dedesubt. Din cauza unor greseli de gandire a sistemului de baraje din amonte, raul a secat complet. Acum in albia sa uscata cresc maracini sau joaca fotbal pustii din oras.

Tot la Esfahan poti vedea una din cele mai frumoase piete din lume, piata Naqsh-e Jahan, sau, in traducere din Frasi, piata imaginii lumii. Pe latura de est deja de departe observi cupola moscheii Sheikh Lotfallah, cu motive islamice de o frumusete imposibil de descris in cuvinte, a carei constructie a fost terminata in 1613. Interiorul sau este fara indoiala una din marile minuni ale lumii din toate timpurile, unde ochiul si sufletul pur si simplu plang de atata incantare.

Am vrut in Iran sa pun cateva din fotografiile pe care le vedeti aici pe facebook. Desi exista wireless in multe locuri, nu se pot accesa Facebook, Twitter, Youtube, BBC, CNN, etc, etc, nici macar Hotnews al nostru, fiind cenzurate. Vestea proasta pentru regim este ca majoritatea iranienilor sunt tineri sub 3o de ani, si toti au instalat pe computer, tableta sau telefon un soft pe care il numesc antifilter, si cu care poti intra pe ce site din lumea asta vrei. Eu nu am avut antifilter pe telefon, fiindca, slava Cerului, in Romania nu e nevoie, deci n-am avut nici acces la facebook sau macar hotnews. Intr-un fel, regimul islamic si-a asigurat inconstient intrarea in teribile dificultati viitoare imediat dupa revolutia din 1979, cand, pe baza unor versete din Coran, guvernul a incurajat in toate felurile oamenii sa aduca pe lume copii. Cu cat mai multi, cu atat mai bine. Astazi, copiii de atunci sunt tocmai tinerii care nu mai accepta fara sa cracneasca rigorile stricte ale legilor islamice, comunica prin internet cu toata planeta, ocolind cu usurinta cenzura regimului, si doresc cu ardoare schimbarea. Care va veni. De fapt, a si inceput…