FOTOGALERIE Prima explorare solitara romaneasca a Australiei 

HotNews.ro va prezinta cateva dintre cele 1300 de fotografii utilizabile, facute de Alin Totorean in Australia, cu ocazia unei expeditii realizate la inceputul acestui an. Timp de trei luni, exploratorul a parcurs, pe jos, peste 800 de km prin pustiurile australiene, avand nevoie de serviciul de urgenta australian pentru a fi salvat atunci cand, „fara prea multe semne anterioare, mi s-au taiat picioarele”. „Nu deshidratarea a fost problema principala, ci alimentatia”, explica Alin Totorean.

„N-am urmarit, prin aceasta expeditie, sa parcurg o anumita distanta, ci sa acopar mai multe forme de relief: sa merg in mijlocul desertului, sa merg pe munti, sa merg pe vai de rauri uscate, sa ajung si in nordul Australiei, in zona de mlastina. Eu zic ca mi-am atins scopurile, am reusit sa ating toate formele de relief vizate, chiar daca au existat incidentul de la inceput si dificultatile de traseu care m-au ingreunat si m-au facut sa avansez mai incet”, spune Alin Totorean, care a parcurs Australia in doua etape:

• Prima etapa a insumat 750 de kilometri parcusi pe jos, in zona desertica. Principalele repere ale traseului: Uluru (muntele sacru al aborigenilor) – Salt Lake Amadeus – Kings Canyon – Petermans Hills – Finke River – Redbank George si Mount Zeil.
• A doua etapa a cuprins deplasarea din Alice Springs catre nord, pana in zona Katherine-Kakadu, o regiune devastata, nu de multa vreme, de furtuni violente si inundatii.

La jumatatea lunii ianuarie, exploratorul a simtit pe propria piele arsita desertului din jurul celebrei stanci Uluru (50 de grade Celcius pe timpul zilei) si a avut nevoie de interventia serviciului de urgenta australian.

„Presa australiana a dat informatii in necunostinta de cauza. Nu m-a intrebat nimeni de la politia locala ce s-a intamplat. Normal ca i-am spus pilotului de elicopter ca n-am baut apa de doua zile, dar s-a interpretat: ca am plecat numai cu patru litri de apa si tot felul de discutii.

De fapt, am avut 18 litri de apa si am considerat ca trei litri de apa pe zi imi ajung. Ei bine, am pornit si am vazut ca nu e suficient. In prima zi am inteles ca patru litri sunt in regula. Si atunci am schimbat. A doua zi aveam deja in cap alta varianta, sa ma duc la Lacul Amadeus, sa imi las bagajul acolo si sa ma intorc, cu echipamentul usor, sa imi iau apa, apoi sa imi recuperez bagajele si sa-mi continui drumul. Deci sa fac aceeasi distanta in doua etape, pentru ca pentru una singura nu aveam apa destula.”

Nu deshidratarea a fost problema principala, ci alimentatia

„Eu am avut ceva probleme cu stomacul si nu am mancat nimic aproape trei, patru zile. Aveam la mine arahide, migdale si nuci caju. Asta a fost o greseala. Nici nu am avut cum sa imi diversific meniul. Pentru ca a trebuit sa duc apa cat mai multa, am ramas numai cu arahidele, nucile si migdalele, am zis ca la Kings Canyon, unde imi iau si mancare, o sa diversific. Ei bine, n-am reusit sa mananc nici arahide, nici nuci caju. A inceput sa-mi scada energia, am zis initial ca ar fi cazul sa ma mai duc la sala, deja incepeam sa imi tin cu greutate rucsacul”, glumeste Alin.

„Am ajuns la Lacul Amadeus si, fara prea multe semne anterioare, mi s-au taiat picioarele. Incepusem deja drumul de intoarcere, dar nu mai puteam sa umblu. Eram constient, inca mai aveam apa, mai putina, cu portia, dar nu deshidratarea a fost problema principala, ci alimentatia. La efortul ala, aproape 40 de kilograme in spate, ar fi trebuit sa am o alimentatie de 3-4 mii de calorii. Eu cred ca abia am luat 500 de calorii de la un pumn de arahide pe zi.”

„Nu mai bausem apa la un moment dat de doua nopti si o zi. Pentru ca nu mai puteam sa umblu, am facut 4-5 kilometri maxim pe zi. L-am sunat pe Ionut Popa, la 8 dimineata, pe 21 ianuarie – aici era noapte. Mi-a raspuns, dar nu am putut sa scot nici un sunet, gatul imi era atat de uscat, incat nu puteam sa articulez nimic. Cu efort, am reusit sa ii explic ca am probleme. […] Revista Terra Magazin are un corespondent in Australia si dansul a dat alarma, avand si cetatenie australiana. […] In 45 de minute, un elicopter a ajuns la mine”, isi aminteste Alin, care a avut inspiratia sa ia coordonatele GPS ale locului in care se afla, fiind astfel reperat cu usurinta si transportat la spitalul din Alice Springs.

A venit perioada de recuperare, urmata de reluarea expeditiei. „Slabisem sapte kilograme. […] In spital – mancare de spital, dar apoi nu stiu ce mi-au dat, ca imi era foame in permanenta. La o ora si jumatate trebuia sa mananc.”

Mi s-a explicat ca e posibil ca aborigenii sa nu mi se dea apa nici daca mor in fata lor

„Mi-am invatat lectia, mi-am luat lapte praf, cereale si supe la plic. Supele alea vietnameze, care n-au nici o vitamina in ele, au saruri, care sunt bune. Pe 29 am plecat cu 24 de litri de apa, am facut trei zile pana la Lacul Amadeus si mi-am regasit rucsacul”, spune Alin Totorean, care a intalnit, pe parcursul expeditiei, caini Dingo si aborigeni, pe acestia din urma ajungand sa ii evite, la sfatul autoritatilor.

„Mi s-a spus ca teritoriul este al aborigenilor, ca este zona interzisa. Initial am zis ca risc, dar mi s-a explicat ca e posibil sa nu mi se dea apa nici daca mor in fata lor, pentru ca ei n-au nici o vina ca eu am mers acolo si ca nu le-am respectat teritoriul.”

Intr-un PECO in care am intrat sa imi iau ceva de mancare, am gasit un pliant despre serpi, care zicea ca 59 de specii de serpi erau in zona de nord, unde am fost, jumatate de ei erau veninosi si numai 14 erau mortali pentru om. Incurajator!

Alin Totorean

„Nu se prea inghit albii cu aborigenii. Impozitele sunt mari pentru albi, ca sa dea bani la aborigeni, care nu prea fac nimic. Mai sunt care merg la scoli, care lucreaza, dar majoritatea primesc bani, ajutoare. In jurul caselor lor e foarte multa mizerie. […] Au probleme cu bautura. Beau si fac urat, fac scandal.”

„Multa iarba, nici nu vedeam pe unde calc. N-am vazut insa serpi mari, desi se stie ca in Australia are cele mai veninoase specii, in schimb in fiecare dimineata vedeam urme proaspete. Probabil ca, fiind vegetatia dezvoltata, aveau timp sa se ascunda.”