Sari direct la conținut

FOTOGALERIE / VIDEO Bucuresti: In jur de 1000 de persoane au participat la miting pentru alegeri libere, transformat in actiune anti-Ponta: 'Vrem sa votam', 'Cine nu voteaza, tara o tradeaza', 'Ceausescu nu fi trist, Victor Ponta-i comunist'. Un nou protest, anuntat duminica la ora 17:00

HotNews.ro
Protest in Piata Universitatii, Foto: Hotnews
Protest in Piata Universitatii, Foto: Hotnews

In jur de 1000 de persoane au iesit sambata seara in Piata Universitatii din Bucuresti in semn de sustinere pentru romanii din diaspora care au intampinat probleme la votul din primul tur al alegerilor prezidentiale din cauza organizarii defectuoase. Dupa circa 2 ore de scandari in Piata Universitatii, o parte din manifestanti a plecat in mars spre sediul Ministerului Afacerilor Externe, trecand in drum si prin fata Guvernului unde au fost intampinati de jandarmii dispusi in cordon. In fata Guvernului s-a scandat „Jos Ponta!, in timp ce in fata sediului MAE s-a scandat „DNA, curata politica”, „Hotii, hotii!”, „Lasati-i sa voteze!”, „Corlatean, demisia!”.

Coloana de protestatari s-a deplasat inapoi spre Universitate, existand mici altercatii cu Jandarmeria care incerca sa ii directioneze pe cei veniti la miting de pe strada pe trotuar si pe banda pentru biciclisti.

Protestul s-a incheiat in jurul orei 22:30, in Centrul Vechi din Capitala. Manifestantii si-au dat intalnire pentru o noua actiune maine la ora 17:00 la Universitate.

  • Vezi mai jos principalele momente ale mitingului de sambata seara din Capitala

Ora 22:50 Numarul manifestantilor s-a redus sensibil. Acestia scandeaza, pe Lipscani, „DNA! DNA!”. Protestul da semne de incheiere. Manifestantii si-au dat intalnire pentru o noua actiune maine la ora 17:00 la Universitate.

Ora 22:38 Manifestantii au ajuns in Centrul Vechi unde continua sa scandeze impotriva Guvernului Ponta si sa ceara infiintarea de sectii de votare suplimentare in dispora pentru turul doi al alegerilor prezidentiale.

Ora 21:59 Circulatia a fost blocata momentan pe Calea Victoriei insa traficul a fost reluat la scirt timp dupa pe prima banda pe sens.

Ora 21:57 Jandarmii i-au impins pe prostetatari pe trotuar. Multimea scandeaza „Jandarmeria apara hotia!”. Atmosfera este mult mai tensionata.

Ora 21:55 Protestatarii au intrat pe Calea Victoriei spre Universitate, pe care momentan au blocat-o, iar politia si jandarmii incearca sa ii directioneaze pe banda de biciclisti si pe trotuar. Au avut loc cateva altercatii minore intre jandarmi si manifestanti, acesti din urma incercand sa isi faca drum pe strada.

Ora 21:50 Manifestantii au ajuns in Piata Victoriei unde jandarmii au format un cordon astfel incat coloana de protestatari sa fie mutata inspre Muzeul Antipa, evitand astfel zona cladirii Guvernului, si sa mearga inspre Universitate pe partea drapta a bulevardului. Se scandeaza „Ponta, nesimtit / Pe romani i-a pacalit”.

Ora 21:36 Coloana de protestatari a plecat in directia Piata Universitatii.

Ora 21:21 Manifestantii au ajuns in fata sediului MAE unde au inceput sa scandeze „Hotii, hotii!”, „Lasati-i sa voteze!”, „Corlatean, demisia!”.

Ora 21:15 Potrivit estimarilor reporterului HotNews.ro, numarul manifestantilor din coloana se ridica la circa 500. In apropiere de sediul MAE, acestia au inceput sa scandeze „DNA, curata politica”.

Ora 21:08 Pe traseu, mai multi protestatari s-au oprit sa scuipe un afis electoral cu Victor Ponta.

Ora 21:06 Realitatea TV transmite imagini de la mars. Potrivit estimarilor facute de postul de televiziune, la actiune iau parte in jur de 500 de persoane.

Ora 21:04 Jandarmeria a incercat sa convinga manifestantii sa se deplaseze spre MAE pe trotuar insa in cele din urma a cedat si a permis deplasarea pe bulevard, pe prima banda a sensului de mers.

Ora 21:03 Protestatarii si-au reluat marsul inspre sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Ora 20:57 Manifestantii s-au oprit in fata Guvernului si scandeaza „Demisia!”.

Ora 20:54 Coloana de protestatari a ajuns In Piata Victoriei unde scandeaza „Jos Ponta!”. Jandarmii din fata Guvernului sunt dispusi sub forma de cordon pe trotuar si au anuntat ca este interzisa stationarea. Manifestantii merg doar pe strada.

Ora 20:30 In timp ce in Piata Universitatii au mai ramas in jur de 100 de persoane, multimea dispersandu-se, o coloana de manifestanti se indreapta in directia sediului MAE, pe Bulevardul Magheru, pe prima banda a sensului de mers inspre Piata Romana. Manifestantii sunt linistiti. Coloana este incadrata de masini de politie.

Ora 20:26 In Piata Universitatii mai sunt cam 150-200 de oameni si continua sa plece. Se scandeaza „Jos comunismul!” si „Victor Ponta nu rezisti / nici cu mii de securisti!”.

Ora 20:15 O parte din manifestanti a parasit Piata Universitatii, indreptandu-se spre sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Ora 20:06 Digi 24 informeaza ca mitingul din Piata Universitatii nu are autoriztie de desfasurare, fiind , de altfel, singurul neautorizat dintre cele desfasurate in aceasta seara in tara.

Ora 20:03 In Piata Universitatii a venit si Monica Macovei.

Ora 19:51 Multimea scaneaza: „Strigati, strigati / Pe Ponta nu-l votati!” si „Sus poporul, jos plagiatorul!”. Se mai scandeaza „Demisia!”, „Premier mincinos / Jos! Jos! Jos!”, „Ceausescu nu fi trist, Victor Ponta-i comunist!”, „Opriti coruptia, vine Revolutia!”, „Klaus, Klaus, scapa-ne de Mickey Mouse!”, „Ceausescu n-a murit, este Ponta travestit!”.

Ora 19:42 Potrivit estimarilor reporterului HotNews.ro, numarul persoanelor care au venit in Piata Universitatii la actiunea de protest se ridica la 1000.

Ora 19:17 Protestul este pasnic, dupa fiecare scandare se aplauda. Numarul manifestantilor a crescut la circa 700.

Ora 19:07 Digi24 este singura televiziune de stiri care transmite imagini de la protestul din Piata Universitatii.

Ora 19:06 Se scandeaza „Iliescu judecat pentru sangele varsat!”, „Jos Ponta!”, „Plagiatorul!” „Iesiti la vot!”, „Sectii de votare peste hotare!”, „Hotii!”, „Nu Ponta!”, „Nu culoarea rosie!”, „Cine nu voteaza / Tara o tradeaza!”

Ora 18:55 Manifestantii scandeaza „Jos Ponta!”, „Demisia” si DNA.

Cea mai mare parte dintre protestatari este formata din tineri. Se gasesc, de asemenea, si cateva persoane cu copii de varste mici. Manifestantii sunt linistiti, unii dintre ei flutura steaguri. Se scandeaza „Diaspora la vot”, „Noi vrem sa votam” si „Libertate”, transmite reporterul HotNews.ro aflat la fata locului.

Protestul se desfasoara pe platforma din fata Teatrului National Bucuresti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro