Fragmente din amintirile unui fugar ascuns in munti

Fragmente din amintirile unui fugar ascuns in munti

Haituit ca un animal salbatic

„Discutam impreuna cu colegii (Petru Ulici, Vlad Micu) ca daca vin americanii sa fim pregatiti. Imediat a fost arestat Petru Ulici si toti elevii au fugit. Nu stiam care urmeaza. Intre timp s-a dovedit ca numai pe mine ma cautau. Eram in vacanta de vara, in jurul lui 23 august, cand am fugit de acasa. Am trecut pe langa seful de post, dar nu m-a arestat. Cred ca nici nu voia.

A urmat o perchezitie acasa, dar nu au gasit nimic. Dupa un timp m-am intalnit cu Ioan Rus, cu care stateam pe la diferite case ale rudeniilor, prietenilor din zona Rona si Sighet si umblam permanent inarmati cu pistoale. In 1951 am primit vorba de la Vasile Hotea, care se gasea la Hudin, in zona Muntilor Tiblesului, sa ne alaturam grupului sau de fugari”, si-a inceput istorisirea Vasile Tivadar.

Grupul Pasca

„Padurarul Nicolae Pop avea gospodaria in Raoaia (zona Lapusului Romanesc). Aici s-a format grupul lui Vasile Pasca. Intr-o zi, un padurar cu cativa securisti l-au descoperit pe Pasca si l-au arestat. Nicolae Pop (care facea parte din grup) a fost chemat la Securitate.

S-a intors in casa motivand ca-si ia haine, dar a luat arma, a sarit pe geam si impreuna cu Hotea i-a asteptat pe securisti in valea Raoaia sa-l elibereze pe Pasca. Au tras mai multe focuri si din cauza rezonantei din vale, securistii s-au speriat si l-au lasat pe Pasca. Dupa acest incident, toti pe care ii gazduia Pop au fost nevoiti sa fuga.

S-au ascuns in zona Hudin, prin dealurile din imprejurimi. Scobeau caverne in pamant, toamna se alimentau si nu se deplasau pana primavara. Asa i-am gasit noi (eu si Rusu) in 1951. In total eram 18 fugari.

Am visat ca ma aresteaza

Intr-o alta zi, cativa au pornit dupa alimente intr-un sat din apropiere. Cand au ajuns ca intr-un fel de potcoava, a aparut un militian care l-a prins pe Ioan Mat. Ceilalti au fugit. L-au interogat pe Mat, care le-a zis ca suntem multi si bine inarmati. Apoi militienii s-au postat la panda si cand a venit o caruta cu branza au crezut ca e cu munitie si au tras.

Mat a reusit sa fuga, dar pana la urma militienii l-au impuscat. Eu faceam mancare cand am auzit o bubuitura. Dupa cateva ore a aparut Ioan Mat. Era legat cu camasa peste o rana proaspata. Seara am distrus coliba si am plecat de acolo. Mai tarziu, tot in 1951, am parasit grupul. Am stat cu ei numai din primavara pana in toamna.

Fiind urmariti nu am putut rezista prea mult, pentru ca era greu cu aprovizionarea. Am revenit la Sighet si am stat prin padure. Dupa moartea lui Stalin (in martie ’53), am visat ca eram inconjurat de Securitate si prins. In noaptea aceea am dormit la unchiesu’ meu, in pod. Cand m-am trezit, am coborat scara, dar in coltul surii ma astepta un securist cu un automat. In grajd era altul.

Mi-am dat seama ca nu mai am nici o sansa. M-am asezat sub ieslea vitelor si m-am acoperit cu putine paie. Un militian m-a calcat pe picior. De spaima, tot automatul si l-a descarcat in sindrila. Daca nu ma prindeau, cred ca cel putin 100 trebuiau sa fie arestati. Parintii mei au fost arestati de mai multe ori si interogati de Militia din Sighet.

Eu am fost dus impreuna cu unchiesu’, Vasile Tivadar si Rusu la Baia Mare si apoi la Satu Mare la ancheta (unde anchetator era Lakatos). Dupa trei luni am ajuns la Oradea. In ’53, inainte de proces, unchiul a murit. Avea cancer la plamani. Cand ieseam la plimbare pentru un sfert de ceas, unii cadeau pe scari de foame.

Acolo era o buna parte din grupul de la Tibles, care fusesera condamnati inaintea noastra. Am avut noroc cu un sanitar din Rona de Jos, ca altfel plecam la mina sau la Canal. Cand se faceau loturile pentru plecare la munca, nu ma trecea pe tabel. Si am scapat. In ’55 m-a chemat la cabinet si mi-a spus ca se face un alt lot pentru Aiud, la fabrica metalurgica. Am fost trimis si eu.

Periplul inchisorilor

La Aiud m-am intalnit cu Ion Diaconescu, Mihai Timaru, Dogaru. Am stat la Aiud pana s-a inchis fabrica. Un gardian ne aducea zilnic ziarul. Diaconescu tinea legatura cu el si ne alimenta pe toti. Mai tarziu a fost arestat si gardianul. L-au prins. Dupa revolutia din Ungaria (1957) s-a inchis fabrica si am plecat la Gherla. Aici comandantul era Goiciu, nasul lui Gheorghiu Dej.

Am ajuns intr-o perioada mai blanda. Inainte fusese o greva. Dupa aceea, gardienii se postau pe doua randuri, iar cand detinutii se duceau si se intorceau de la plimbare, ii bateau cu batele. Era un regim tipic inchisorilor. Batai, regim sever. Batea chiar Goiciu. Dupa un an am plecat la Lugoj, unde comandant era Lazar. Venise de la Canal. Nu se purta rau, dar cica la Canal fusese foarte dur.

Nu am stat decat un an si am fost dus din nou la Oradea si iar la Aiud, pe celular. Dupa episodul Aiud am fost trimis la Salcia, o colonie de munca in Balta Brailei. Faceam munci agricole, reparam digul, descarcam bacul de ciment, lucram in constructii. Acolo am lucrat doi ani. Am fost eliberat in 23 iunie 1964″, povesteste batranul Tivadar.

Acum locuieste in Sighet si este unul dintre cei mai activi membri ai Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din localitate.

„Mai rabda!”

„O data, cand eram la , m-am aplecat sa imi leg sireturile. Un gardian a zis ca am vrut sa iau o piatra, sa bat la morse (detinutii comunicau prin codul morse, batut cu un cui ascuns in camera). Mi-a facut raport si m-a bagat la izolare. Mi-au dat o scandura si o patura. In celula scriam pe sapun cu un bat de chibrit poezii si cuvinte in franceza, engleza, germana. Gardianul m-a surprins.

Mi-a pus zeghea pe cap si m-a dus la izolare la . Totul era ud pe jos, ca sa nu poti sa te asezi. Doar dupa cateva zile mi-au dat mancare. Zi si noapte ma plimbam prin celula. Nu puteam dormi deloc din cauza umezelii si a frigului. Dupa patru zile, cand am iesit, am inceput sa vars sange. Am umplut un lighean de sange. Am batut in usa, a venit un gardian si mi-a zis ca pot sa mai rabd.

Am varsat sange trei zile. Mi-au facut vitamina K, dar hemoragia nu se oprea. In final mi-au introdus un ac in plaman. Am lesinat si nu am vazut nimic. Mi-au facut transfuzie de sange. De abia am scapat.” – Vasile Tivadar.