Sari direct la conținut

Gazele de sist, un fenomen care schimba harta mondiala a energiei, dar cu un impact de mediu care pune sub semnul intrebarii profitul economic

HotNews.ro

Dupa ce au bulversat datele economice in Statele Unite, gazul si petrolul de sist incep sa modifice peisajul energetic mondial, cu efecte din ce in ce mai vizibile, chiar daca ramificatiile sunt inca nesigure, scrie AFP.

Unul dintre exemplele cele mai frapante este carbunele american, la care producatorii nationali au inceput sa renunte tot mai mult, preferand gazul de sist mai ieftin, si care acum este exportat la preturi mici in Europa si in Asia.

Acest lucru a relansat centralele electrice pe batranul continent, in detrimentul celor pe gaze si in ciuda emisiilor sporite de CO2.

Profesionistii din sector se asteapta ca gazul american sa inceapa sa fie exportat in cativa ani in Asia si Europa, sub forma gazului natural lichefiat (GPL).

„Trei proiecte de terminale de export (plus un al patrulea in aceasta luna, n.r.) au primit deja autorizatiile necesare (…) iar in 2016 GPL-ul american va incepe sa fie exportat, ceea ce va modifica relatiile dintre pietele de gaz” ale fiecarui continent, subliniaza Tim Gould, analist la Agentia internationala a energiei, intr-o conferinta de presa la inceputul lui septembrie.

„Statele Unite vor incerca sa nu exporte masiv gaz, deoarece incearca sa mentina un nivel cat mai redus al pretului local, dar fara indoiala in timp vor exista peste zece terminale de export orientate spre Europa si Asia”, crede Jerome Ferrier, presedinte al Uniunii internationale a gazului.

Redesenarea hartii mondiale

Piata petrolului a inceput de asemenea sa fie afectata de extractia din America de Nord atat a gazului de sist (care contin adeseori petrol) dar si a zacamintelor de petrol de sist sau „compact” (tight oil).

Cu acest petrol neconventional, „Statele Unite revin la productia petroliera pe care o aveau in urma cu 25 de ani”, respectiv peste 7 milioane de barili pe zi in ritmul actual, spune Olivier Appert, IFPEN (institut public de cercetare in Franta).

Daca se aduna productia americana si canadiana, „America de Nord este aproape de autonomia petroliera si in domeniul gazelor” iar faptul ca Statele Unite „vor deveni pana in 2020 primul producator de petrol, devansand Arabia Saudita, schimba multe lucruri”, avertizeaza acesta.

Cabinetul WoodMackenzie a calculat in august ca Beijingul va deveni primul importator de aur negru in 2017, iar factura petroliera va sari la 500 de miliarde de dolari in 2020. In paralel, cea a SUA va scadea de la un varf de 335 de miliarde in 2008 la 160 miliarde la orizontul aceluiasi an.

Un nou echilibru pe care nimeni nu l-ar fi prevazut in urma cu cativa ani si care disloca producatorii traditionali.

In fata petrolului de sist, „Arabia Saudita a avut la inceput aceeasi atitudine ca Gazprom in fata gazului de sist, afirmand ca este doar o bula speculativa. Dar azi a devenit o problematica importanta”, pana la punctul la care OPEC a lansat in iunie un grup de lucru pentru a studia aceasta chestiune, spune Appert.

Revolutia americana

In paralel, proiectele de exploatare de hidrocarburi de sist se dezvolta pe toate continentele. „Revolutia” americana a gazului de sist nu este insa la fel de usor de reprodus in alte regiuni, si in orice caz nu la aceeasi amploare, in special din cauza temerilor legate de fracturare, care starnesc puternice miscari de contestare.

„SUA sunt atipice deoarece proprietarii terenurilor detin si subsolul si, in ciuda tuturor protestelor locale, oamenii sunt incitati sa foreze. Se vede bine ca in Polonia, Romania, Marea Britanie, acest lucru nu merge la fel de usor”, explica Ferrier.

China, care dispune de cele mai mari rezerve mondiale de gaz de sist, alaturi de Argentina, potrivit estimarilor americane foarte speculative, a inceput explorarea, dar rezultatele initiale sunt dezamagitoare.

Cu toate acestea, „mizele energetice pentru China sunt atat de mari incat tara are nevoie de toate resursele ce pot fi exploatate si daca exista gaze vor fi exploatate cel mai probabil. Dar problema va fi gasirea apei pentru a le putea fractura”, crede Ferrier.

Problematica nu este mai redusa in Europa, foarte dependenta de gazul rusesc, in conditiile in care zacamintele din Marea Nordului se epuizeaza.

Desi UE nu a reusit pana in prezent sa adopte o strategie, la Bruxelles se considera ca acest dosar este strategic. „Sunt sigur ca optiunea gazului de sist este un bun instrument in negocierile pe termen lung cu Gazprom si Rusia”, spunea in mai comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger.

Problematica mediului

Exploatarea gazelor si a petrolului de sist are numeroase implicatii asupra mediului inconjurator, care justifica, in opinia unora, interdictia, in timp ce adeptii acestei tehnici considera ca reglementari si practici mai stricte vor permite corectarea anumitor derive constatate in Statele Unite.

„Fracking”, sau fracturarea hidraulica, este unul dintre principalele subiecte de discordie. Aceasta consta in injectarea prin intermediul tuburilor de foraj si sub foarte mare presiune presiune a unui amestec de apa, nisip si aditivi chimici. Acest amestec va fisura patura denumita „roca-mama” in care se afla gazul sau petrolul vizat, cel mai adesea la o adancime intre 2.000 si 4.000 de metri. Amestecul este ulterior partial repompat la suprafata, fisurile create eliberand hidrocarburile.

Riscul de a vedea aceste substante urcand direct la suprafata este considerat extrem de redus de geologii interogati de AFP.

Fisurile create nu sunt in general decat de cateva zeci de metri, 200 – 300 metri in cazurile extreme, ceea ce exclude posibilitatea unei urcari a gazului spre panzele freatice, adeseori aflate la o mie de metri deasupra. Un singur caz de acest tip, controversat stiintific, a fost documentat in Statele Unite, la Pavillion, in Wyoming.

In realitate, riscul principal apare in partea superioara a puturilor, unde este traversata panza freatica, in principal din cauza unei proaste etanseitati a stratului de ciment care inconjoara tuburile metalice de foraj.

Riscul exista la orice tip de foraj, dar fracturarea „adauga un risc suplimentar deoarece exista o presiune foarte puternica in tuburi pentru a reusi fracturarea rocilor in adancime, astfel incat aceste presiuni sunt foarte puternice in apropiere de suprafata, iar aici pot exista in mod evident fisuri sau accidente”, explica Bruno Goffe, geolog si consilier stiintific la Centrul national de cercetarii stiintifice al Frantei CNRS.

Susan Brantley, un geolog american, afirma ca intre 1 si 3% dintre aceste puturi au prezentat acest tip de defecte. Studiile mai alarmiste vorbesc de peste 6%.

O alta particularitate majora a gazului si petrolului de sist este multimea de foraje efectuate intr-o zona redusa. Riscul – chiar daca mic – al unei scurgeri este deci multiplicat de numarul de instalatii (peste 10.000 de puturi de hidrocarburi de sist sunt forate in fiecare an in SUA), fara a vorbi de pagubele pentru mediul create de constructia acestor puturi, in special traficul rutier.

Problema apei

O alta problema majora: chestiunea apei. Fiecare put de gaz de sist necesita intre „10.000 si 20.000 de metri cubi de apa”, peste 500 de tone de nisip si circa 50 de tone de produse chimice, reaminteste Thierry Froment, director general al diviziei „Oil and Gas” a gigantului francez in domeniul apei Veolia. In total, „intre 60 si 80%” din amestec este readus la suprafata, precizeaza acesta. Restul, cu cele 0,5% produse chimice, ramane in roca fracturata.

In toate cazurile, aceasta apa este definitiv pierduta, ceea ce reprezinta o problema in zonele aride. Apa adusa la suprafata este in Statele Unite aruncata ca atare in puturile denumite „de injectie” (sau „puturi gunoi”) si in cel mai bun caz este usor tratata pentru a fi reutilizata pentru alte fracturari.

Nimic nu ar impiedica din punct de vedere tehnic o solutie mai curata, care sa permita spre exemplu reutilizarea in agricultura, dar costul fiind mai ridicat (de cel putin patru ori, potrivit Veolia), o astfel de solutie trebuie impusa.

Produse chimice, cutremure si metan

Produsele chimice necesare fracturarii sunt denuntate de oponenti. Intr-un catalog de peste 500 de produse, amestec de succes variaza in general intre mai putin de zece produse pana la 30. Anumite „ingrediente” – dar nu toate – pot fi inlocuite cu echivalenti biodegradabili.

Un alt efect al fracturarii, cutremurele: chiar daca riscurile sunt infime, cu magnitudini care sunt inregistrate doar de aparate, riscul este de a fractura in apropiere de o falie geologica activa, asa cum s-a intamplat in Marea Britanie in 2011. Dar studiile seismice permit evitarea acestui risc, spun geologii.

In schimb, o activitate seismica mai semnificativa poate fi generata de puturile de injectie a apelor uzate, unde cantitati considerabile sunt aruncate in adancimi.

O alta consecinta a forajelor, scurgerile de metan. Acesta este un gaz cu efect de sera de cel putin 25 de ori mai puternic decat CO2, ceea ce inseamna ca daca scapa doar 3 sau 4%, bilantul gazului de sist din punct de vedere al efectului de sera este echivalent cu cel al carbunelui, energia fosila cea mai daunatoare mediului. Dar un studiu recent al Universitatii din Texas sugereaza ca noile puturi americane, supuse unor reglementari mai stricte, au redus puternic acest efect.

„Exista intotdeauna un risc, dar este ca la instalatii: daca ai un instalator bun, ai mai putine scurgeri”, rezuma Goffe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro