Gelu Duminică: E mișto să te simți luat în brațe dimineața. E mișto să te trezești cu un sân în spatele tău, discret
Ieri, Gelu Duminică a făcut un curs universitar cu taraf de lăutari. CLICK aici dacă nu crezi. Gelu Duminică face acest lucru lunar cu studenții lui de la Sociologie. Le explică. Muzica lui Marian Mexicanu încântă și creează buna înțelegere. Gelu Duminică, mamă, ce răsfățat am fost stând online în casa lui în VIDEOinterviul pe care-l puțeți vedea mai jos. Și acum visez la fraza asta perfectă: „E mișto să te simți luat în brațe dimineața. E misto să te trezeȘti cu un sân în spatele tău, discret.” Celor singuri le dă tânguire. Celor împreună le dă valoare.
Aici este textul. Vezi VIDEO. Vezi-l pe Gelu Duminică vorbind despre oamenii care au de ales între a muri de COVID sau a muri de foame. Și este bine să-l vezi pe Gelu Duminică vorbind despre plecarea lui din Egipt, despre felul în care adolescenta din casa lui a-nțeles că a iubi înseamnă a avea grijă dela distanță de Iubi a ei, despre cum partenera îi face de mâncare doar lui și mai ales ce ei nu-i place.
Reporter Mult timp liber.
Gelu Duminică: Da. Și cu valoare. Înainte nu stăteam destul cu familia, n-aveam timp de prieteni, nici de stat de vorbă cu mama. Mult timp petrecut în jurul jobului îți dă senzația că cei mai buni prieteni sunt colegii de birou. Uite, nu-i asa. În momentul ăsta cam toate lucrurile astea au căzut într-o secundă. Acum am nevoie de companie emoțională mult mai mare decât înainte. Am ocazia să vorbesc cu partenera de viață zi de zi. Dar nu stiu cum, altfel. Pentru că în jurul nostru, în momentul de față, suntem atacați emoțional și se poate transforma asta într o traumă.
Ai timp.
Să fii atent la aceste gesturi de fiecare zi. La rutina de fiecare zi. Hai să ne aducem aminte câți dintre noi ne-am ținut partenera în brațe mult si bine? Câți dintre noi am mai avut timp să stăm de vorbă despre ce mâncăm la micul dejun. Înainte, suna ceasul, aruncai un sărut fugar și plecai. Acum chestii banale au devenit lege, lucruri care tin la urma urmei de umanitate și de relaxare. Și ce este, este diferit si minunat. Nu neapărat că e diferit am descoperit. Ci că e frumos. E mișto să te trezești dimineața și să găsești pe masă o mâncare pregătită, ceea ce ție îți place, dar celuilalt nu. E mișto să te simți luat în brațe dimineața. E misto să te trezeȘti cu un sân în spatele tău, discret.
Robotizare, spălat, iar spălat.
Stii cum este asta? La un moment dat maică-mea îl sună pe preotul ei duhovnic. Avusesem un deces în familie Și babele zic că n-ai voie să te speli nu Știu câte zile că nu știu ce pățește mortul. Am voie să mă spăl – îl întreabă mama pe preot. Și părintele zice dacă vrei să puți, nu te spăla. Nu pot să nu mă spăl, oricât de des ar fi. Ține de noi să facem lucruri de bun simț. Chiar dacă asta înseamnă automatisme. Înseamnă asumarea unor reguli, norme și comportamente.
PLICTISEALA.
În momentul în care creierul vegetează, adică deja creierul tău e pe câmpii, corpul tău e la deal și Sufletul tău e în altă parte. Asta ar fi plictiseala. Nu m-am plictisit. A, că mă simt obosit și simt nevoia să închid totul. Că vreau să mă uit la niște glume proaste, da. Da, ăsta nu e plictis. Doamne iartă mă, cum să mă plictisesc în momentul în care sunt înconjurat de oameni foarte mișto?
Copilul?
Internet și cărți, Netflix. Da. Mă contrariază. Generații diferite. Pentru noi contează încă acest contact direct. Față în față. Jucăm, rentz, wist. Jocuri față în față. Ei joacă jocuri pe internet si se simt cum ne jucam noi „cărămizi” când eram mici. Zilele trecute a avut party online. N-am înțeles ce e ăla. Am întrebat. Ceea ce făceau și înainte cu singura diferență că nu mai pot să pună mâna unul pe altul. Beau, țopăie de unii singuri în fața ecranului.
Cum vede răul?
Părți bune și părți mai puțin bune. E în lumea ei la orele plicticoase. Ori în sală, o trăgea de mână cineva. Partea nasoală este contactul cu Iubi. Soarta! Aici e o mare problemă. A înțeles că trebuie să stea un pic departe de el, dacă îl iubeȘte Și Iubi a înțeles. Asta-i bine. I-am explicat destul de mult și eu și mai ales maică sa. Că în momentul de față ceea ce trebuie să facem este să arătăm celuilalt că-l iubim, protejându-l. În primă fază a zis, bine, dar voi de ce ieșiți? Noi mergem la cumpărături. Vrei? Hai cu noi. Dar cu Iubi e complicat. Te săruți. O să-l strângi mai tare când se termină totul. Este un copil care înțelege. [00:12:37]
Unde te-a prins COVID-ul?
Noi aveam niște bilete în vacanță Egipt. În România erau două cazuri acum. Și pe urmă citeam tot ceea ce se întâmpla în România, citeam pe flux online. Aveai senzația că se moare pe capete, că toată nebunia din China s a mutat în România. Totul părea apocaliptic. Totul părea în marginea prăpastiei. Eram o gasca de 16 prieteni si ne-am intrebat ce se intîmpla în țară. Oamenii din Egipt ne tratau profesionist. Intrai undeva te controlau. Peste tot mare grijă medicală. O țară mult mai săracă decât noi. Tot felul de mesaje, tot felul de chestii, însă în același timp te făceau și să simți seara că trăiești. Un program artistic. Așa că acolo nu m am simțit foarte panicat. 14 martie m-am întors. Ne am întors în țară pe aeroport ca în oricare altă zi normală. Am stat în autoizolare. Și a zis bine am ajuns acasă dar noi ne am hotărât în momentul ăla să rămânem în auto izolare pentru că nu știam ce s a întâmplat în jur. Și atunci am început să luăm contact cu realitatea de aici. Cu tot respectul pentru presă, dar realitatea părea mult mai gestionabilă. Cred că preferăm să promovăm răul, în loc să fim atenți, nu, la Celălalt. Lipsește echilibrul. Goana pentru senzațional a ajuns la cote exagerate. Stăm cu sabia lui Damocles deasupra capului? Nu, sabia lui Damocles deja ne-a luat capul.
La ce a dus?
Chestiunea asta cu exagerarea oarecum a generat neîncrederea românilor în nevoia de izolare, în nevoia de a proteja, și așa mai departe. Pentru că senzația era că toată lumea exagerează. Oficiali, presă. Tu. De ce ți-e frică? Eu? Pot fi țintă posibilelor îmbolnăviri. Pentru simplul motiv că am o boală autoimună, o boală cronică destul de ciudat. Și medicii mei fac o treabă extraordinară, îsi acompaniază pacienții online, le dau sfaturi. Au făcut un grup cu toți pacienții Și le transmit informații Și sfaturi. Ce să facem, cum să facem. Toată admirația pentru medici. Ei sunt pe linia de front, să zicem așa, dar și au găsit timp să ne considere oameni, să nu ne considere doar pacienți. [00:21:26]
Mama ta?
Mama are 81 de ani. E mai aproape de Vulpița Și Viorel.
Dacă nu știi cine sunt Vulpița Și Viorel nu trăieȘti în România. Sunt la Antena 1, la Acces Direct. E poveste de iubire, cu înșelat și iubire și manele și de toate. Dar cel mai bine este că maică-mea compară viața Vulpiței cu viața noastră, viața mea Și a fraților mei. Uite, Viorel ascultă de Vulpița cum ascultă fratele tău de nevasă. Am raport în fiecare zi. Principala problemă a mamei mele este că nu a purtat colivele. Taică-meu a murit fără lumânare Și mama a suferit că nu a fost la biserică să poarte coliva. Preotul i-a interzis. Ea ieșea din casă destul de puțin și înainte. Asta pentru că fizic nu mai poate să petreacă foarte mult timp în picioare mergând, însă efortul pe care îl făcea era în special pentru a merge la biserică și mormânt. Biserica? Nu mai este cazul.
Nu v-a dat cu usturoi, n-a încercat o dietă băbească să dea în diavol?
Nu, nu, Mama mea chiar dacă este analfabetă, crede-mă, este de o frumusețe în gândire extraordinară. Mama mea e modelul meu. [00:26:14]
Care-i problema adevărată acum?
Multe sunt. Comunicarea. Eu dau mesaj pe Facebook. Am nu Știu câte likeuri. Dă Marian Mexicanu mesaj are 20.000 de persoane. Cam asta e diferenta. Nu avem comunicatori. Nu se apelează la oameni care ar putea să comunice: fraților! stați acasă! fraților nu faceți ca-n Țăndărei! fraților! Uite ce e cu PaȘtele! Mexicanu le-a zis pe înțeles: „Bă, dacă nu stați acasă nu mai putem face șmecheriile după aia!” Asta da lecție! Comunicarea cu publicul trebuie făcută în funcție de cum publicul primește mesajul. Noi nu facem decât comunicare oficială ceea ce e bine, e ok, dar nu e suficient.
Unde o să ducă verigile astea lipsă?
Este problematic. Avem un procent de populație foarte săracă. Copii, tineri între 18 și 24 de ani. Închipuiți că pentru ei conceptul de stat acasă de foarte multe ori înseamnă condamnare la foame. Vedem tot felul de măsuri corecte, normale de a susține sistemul bancar, de a susține economia și așa mai departe, uităm aceȘti oameni. Principala lor preocupare în momentul de față este să pună ceva pe masa copiilor. Abilitățile lor și aptitudinile lor profesionale nu pot fi transferate în online, lucrau ziua în construcții, la căratul de pietriș și la exploatarea resurselor marginale, la colectarea de PET uri, colectarea de materiale neferoase. Tot ceea ce înseamnă zona asta marginală nu poate fi realizat online iar oamenii aștia nu au nici contract legal ca să beneficieze de șomaj tehnic. De ei cine are grijă?
Dumnezeu de ce ne dă aȘa ispită?
Pentru mine Dumnezeu e foarte mișto și în momentul de față suntem puși la încercare. Îți dai seama! Ne arăta iubirea față de aproape. Cel mai simplu lucru de pe lume. Să stai în casă dar să ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Că nu vrei să-i dai boala, nu? Nu vrei, Doamne ferește, ca viața ta să pună în pericol viața celui iubit.
A fost ziua ta.
Da. Prima dată când mi am făcut ziua mea de naștere cu prieteni și cu sute de oameni, sunând. M-am simțit ciudat recunosc că m-am simțit ciudat, însă m am bucurat de faptul că Dumnezeu mi-a arătat cât de iubit sunt. Dumnezeu ne arată lucruri pe care nu mai eram în stare să le vedem. Tu Știi cât de frumoasă e dimineața când te trezești și nu te doare nimic? Cât de frumoasă e. Cât de frumos e faptul că ești înconjurat de cei dragi și că poți să te bucuri de un zâmbet și poți să oferi un zâmbet! Pentru mine e continuarea fericită a momentului în care am văzut moartea cu ochii. Mi am adus aminte atunci numai lucruri bune. Petrecerile cu prietenii. Primul sărut, prima noapte pe plajă cu o fată.
încheiem cu muzică.
Și operă.
Muzica cubaneză. Uite muzica cubaneză este genială.
Ascult inclusiv folclor. Adică, Doamne iartă mă, orice îmi aminteȘte ce sunt, cum sunt. Ascult de asemenea și foarte mult folclor. Uite de la Mâțu Stoian, “Face Doamne prunele”:
Da, până la Evora.
Pagina Facebook GELU DUMINICĂ, profesor Sociologie București, director executiv Asociația Împreună